Comunicat de presă Camera de Comerț și Industrie Neamț:
TÂRGUL ECO ENERGY – MATERIAL CONSTRUCT – CLIMATERM, aflat la Ediția a XXII-a, continuă șirul evenimentelor organizate de Camera de Comert si Industrie Neamț dedicate sectorului de construcții. Impactul pozitiv pe care legislația actuală îl are asupra pieței construcțiilor dar și datele statistice ale ultimilor doi ani ne determină să reluăm organizarea expoziției și diversificarea tematicii prin introducerea în tematica târgului a componentei de Eco Energy. Tendința actuală de dezvoltare durabilă și economisire a resurselor naturale, ne pune în situația de a folosi energii regenerabile, materiale precum și sisteme de lucru care să ducă la o mai eficientă utilizare a resurselor și protejarea mediului înconjurător, astfel încât generațiile viitoare să beneficieze de o planetă sănătoasă.
Evenimentul se va desfășura în Municipiul Piatra Neamț, în parcarea Centrului Comercial Olimp, zona Kaufland Dărmănești, în perioada 5 – 8 mai 2022 și va reuni profesioniști din domeniul materialelor de construcții, instalațiilor, tehnologiilor, echipamentelor și utilajelor, precum și din aria de acoperire a energiei verzi. Expoziția se dorește a fi cea mai importantă platformă pentru schimbul de experiențe și business dedicată persoanelor cheie și experților din domeniul construcțiilor, instalațiilor sanitare și a energiilor regenerabile, din zona Moldovei, precum și publicului larg.
TÂRGUL ECO ENERGY – MATERIAL CONSTRUCT – CLIMATERM, vă invită să descoperiți produse și soluții din domeniul energiei regenerabile, componente pentru sisteme fotovoltaice, panouri fotovoltaice, invertoare, contoare, tablouri dar și stații de încarcare pentru mașini electrice; soluții pentru iluminat și alimentarea cu energie electrică, independente de rețeaua convențională, care să eficientizeze consumul de energie electrica și termică cu ajutorul dispozitivelor smart home; produse de plasă din fibră de sticlă și colțare cu plasă din fibră de sticlă. În domeniul instalațiilor sanitare și a materialelor pentru amenajări vor fi expuse branduri de renume, iar în domeniul climatizării vor fi expuse centrale termice.
Vă așteptăm să vă convingeți de potențialul uriaș al energiilor regenerabile, cum ați putea deveni independenți din punct de vedere energetic, de avantajele utilizării materialelor de construcții ecologice dar și de alte oportunități de dezvoltare. Lista participanților:
EDUSA GREEN ENERGY SRL
SC DOLINEX SRL
EcoEnergy World SRL
SC VOLTA GRUP SRL
BICO INDUSTRIES S.A.
FERRO BALKAN SRL
SC NATURALPAINT SRL
DINAMIC 92 DISTRIBUTION
PMCSC DESIGN SRL
SC AMR ELECTRIC CARS SRL
ONLINESHOP SRL
SC TEREX RESORT SRL
Garanti Bank SA
INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ “PETRODAVA” AL JUD. NEAMȚ
SC KÖBER SRL
Știre inițială. Unul dintre târgurile tradiționale organizate de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Neamț, Târgul ”Material Construct-Climaterm”, care nu a mai avut loc din 2014, va fi reluat, în perioada 5-9 mai, la Piatra Neamț.
Ediția cu numărul XXII-a va avea loc în spațiul expozițional din parcarea Centrului Comercial Olimp, lângă Kaufland, la intrarea în cartierul Dărmănești și va reuni 16 firme din domeniile materialelor de construcții, instalațiilor, tehnologiilor și echipamentelor și utilajelor. Elementul de noutate pe care CCI Neamț insistă și dorește să-l promoveze este partea de energie verde, cel mai puternic reprezentant din Neamț în fiind societatea Volta Grup, potrivit președintelui CCI Neamț, Mihai Apopii. Zece dintre expozanți sunt din județul Neamț, printre care nume binecunoscute precum Bico Industries, Dinamic 92, Online Shop sau Terex, iar 6 din București, Botoșani, Baia Mare și Harghita.
“Este un târg mai micuț prin care ne propunem mai mult să facilităm un prim contact între cei care caută soluții pe aceste domenii de activitate și cei care le oferă. Noi ne dorim foarte mult să promovăm partea acesta de energie verde, mai ales că, pe toate axele programelor cu finanțare europeană sunt prevăzute fonduri pentru acest domeniu și Uniunea Europeană pune un mare accent, în ultimul timp, pe energia verde”, a precizat Mihai Apopii, în cadrul unei conferințe de lansare a târgului.
![Târgu Material Construct-Climaterm la Piatra Neamț sub egida Camerei de Comerț și Industrie Neamț 2 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/pdW1hLoDf1I/maxresdefault.jpg)
Standurile ce vor fi organizate pentru această ediție vor expune produse și soluții din domeniul energiei regenerabile, componente pentru sisteme fotovoltaice, invertoare, contoare, tablouri, stații de încărcare pentru mașini electrice, soluții pentru iluminat și alimentarea cu energie electrică a locuințelor și altor categorii de clădiri, independente de rețeaua convențională, care să eficientizeze consumul de energie electrică și termică cu ajutorul dispozitivelor smart home, produse din fibră de sticlă și colțare din același material.
Angela Croitoru