Perioada de timp care urmează după sărbătoarea Învierii Domnului și până la Înălțarea Domnului este presărată cu numeroase zile speciale în Calendarul popular. Dacă prima săptămână după Paște este denumită Săptămâna Luminată, cea de-a doua era numită Săptămâna Neagră. Săptămâna Neagră era considerată o săptămână a morților, comparativ cu precedenta, Săptămână Luminată, a Învierii. Cea de-a doua săptămână debuta cu Paștele Blajinilor.
Semnificația celei de-a doua și a treia săptămâni după Paște se referă la deschiderea unei perioade nefaste cu o întindere de trei săptămâni. A doua și a treia săptămână după Paști erau consacrate morților pământului, iar a patra era dedicată Rusaliilor. În tradiția populară Rusaliile erau considerate a fi sufletele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor. Țăranii de altădată țineau această săptămână, crezând că sufletele celor care au murit în această perioadă merg în iad, adică în întuneric.
Tradiții în Săptămâna Neagră
Nu era și nu este o sărbătoare marcată în calendarul creștin-ortodox, dar multe femei o serbau, postind în cinstea mironosițelor. Este cunoscut faptul că Duminica a III-a după Paște este cunoscută și ca Duminica Mironosițelor. Se spunea că tot ce se naște în această săptămână nu va trăi. Viermii de mătase care învie acum, mor. În Săptămâna Neagră posteau toți cei care au găsit copii morți. În această săptămână rudele mortului postesc. Exista credința că, dacă nu se ține această săptămână pentru oamenii morți fără lumânare, acelor suflete le este rău pe cealaltă lume, scria etnologul T. Speranția. Celor ce mor în această săptămână nu li se face pomană, deoarece fiind în Săptămâna Neagră, exista credința că sufletele nu văd pomana. Nu se fac pomeni, că se fac colacii negri, se spunea prin multe sate. Se spunea că femeile însărcinate care păzesc această săptămână nu leapădă, adică nu pierd sarcina. Despre fetele care lucrau în aceste zile se spunea că nu se vor mărita ușor.
Superstiții în Săptămâna Neagră
A doua săptămână după Paști era numită în tradiția populară Săptămâna Negrilor sau Săptămâna Neagră în funcție de zona unde era serbată. Era considerată o săptămână a morților. Prin sate existau femei despre care se spunea că pot fermeca. Această săptămână era ținută de acele femei pentru ca să-și întărească puterile și farmecele. Folcloristul S. Mangiuca (1831-1890) a descoperit prin satele românești un obicei care serba a doua Joi după Paști. Această zi era ținută pentru ca oamenii să fie feriți de trăsnete, grindină și vifore. Era serbată prin nelucrare. Prin unele sate, a doua Joi după Paște era ținută și pentru sănătatea vitelor și pentru câmp. Nu se lucra, omenii crezând că li se vor înnegri fața pe perioada verii. Acum nu se puneau cloști ca să scoată pui, căci nu scoate nici unul, deoarece ouăle se înnegresc. Vinerea din a doua săptămână după Paște era denumită Vinerea Șchioapă. Era ținută pentru ca oamenii să fie feriţi de sărăcie.
Obiceiuri în Duminica Mironosițelor
Bărbații trebuie să se poarte cu femeile, fetele, mamele în mod special în Duminica Mironosițelor. Ei trebuie să le demonstreze odată în plus cât de mult le apreciază. Această duminică reprezintă un motiv în plus pentru soții creștini pentru a se comporta cu delicatețe, cu gingășie, cu dragoste cu soțiile lor.
În cea de a treia duminică de la Paște, creștinii ortodocși si cei de rit greco-catolic, prăznuiesc Duminica Mironosițelor. Cuvântul „mironosiță” are rădăcina în cuvântul “mir”. Sensul de „mironosiță” din Sfânta Scriptură descrie pe acele femei care ungeau trupul mortului cu mir și mirodenii. Obiceiul în vremea Mântuitorului Iisus Christos era ca trupul celui decedat să fie uns cu un amestec de mirodenii, aloe și smirnă și cu mir. Apoi era înfășurat într-un giulgiu și înmormântat. Din Sfânta Scriptură aflăm că cele patru femei, pregătite cu miruri și mirodenii, au ajuns la Mormântul Sfânt, dar nu L-au mai găsit pe Iisus Hristos, deoarece acesta Înviase. Acele patru femei, au fost: Sf. Fecioara Maria, Sf. Maria Magdalena, Sf. Salomeea și mama lui Iacob. În Tradiția creștină Duminica Mironosițelor este respectată prin participarea la Sfânta Liturghie. Credincioșii aprind lumânări și dau de pomană celor nevoiași. Este interzis orice fel de spălat, de călcat și de cusut. În general, sunt interzise și treburile casnice.
Tradiții în a treia săptămână după Paște – Caloianul
A treia săptămână după Paște cuprindea obiceiuri vechi care se practicau în Marțea Dracului, de Caloian și de Ropotini. A treia marți după Paște era denumită Marțea Mânioasă, Marțea de trăsnet sau Caloianul. În unele sate de prin țară Caloianul sau Paparudele era serbată în a treia marți după Paște, ori după Rusalii sau într-o zi secetoasă de vară. De obicei, această sărbătoare care avea scopul de a chema sau opri ploaia. „Caloianul” a ajuns în mod miraculos până în zilele noastre, fiind o sărbătoare de inițiere, probabil de sorginte tracă. La confecționarea Caloianului din lut participau fete tinere și femei gravide, iar una dintre ele se îmbrăca în mireasă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care sărbătoarea era considerată a fi a femeilor. În Marțea Caloianului femeile se purtau mai dur cu bărbații. Fetele confecționau din lut sau din lemn o figurină antropomorfă pe care o împodobeau cu coji de ouă roşii sau cu flori, ierburi, rămurele înflorite. Se organiza un adevărat ceremonial de înmormântare al Caloianului. Acesta era aşezat în sicriu, bocit, petrecut, îngropat într-un loc secret la răscruce de drumuri ori pe mal de râu, pentru ca după câteva zile să fie dezgropat, apoi distrus printr-un gest violent şi dat pe apă. Dacă era secetă, Caloianul era sacrificat „Tatăl Soarelui”, iar dacă ploua prea mult, era sacrificată „Moaşa/Muma Ploii”. Tot acest ritual menit să organizeze ploile atât de necesare recoltelor se încheia cu un ospăţ numit „pomana caloienilor”.
Filonul luptătorilor creștini din Carpați – George Bariț
George Bariţ a fost un cărturar şi revoluţionar paşoptist român, întemeietorul presei româneşti din Transilvania, membru fondator şi preşedinte al Academiei Române. De-a lungul întregii sale activităţi, a fost un fervent militant pentru emanciparea naţională a românilor din monarhia habsburgică. George Bariț sau Gheorghe Barițiu s-a născut la 12 mai 1812, în localitatea Jucu, judeţul Cluj și s-a stins din viață la 2 mai 1893 la Sibiu. Fiu de preot greco-catolic, George Bariț a urmat școala primară la Trascău, gimnaziul la Blaj și liceul la Cluj. După ce a absolvit Facultatea de Teologie de la Blaj, G. Barițiu a fost pentru scurtă vreme profesor. A renunțat la cariera didactică pentru a se dedica jurnalismului, mijloc important de educare a românilor în limba română. George Bariţ este considerat întemeietorul jurnalisticii în Transilvania. A înfiinţat numeroase publicații cu largă răspândire pe teritoriul Transilvaniei şi a Vechiului Regat, care au jucat rol important în dezvoltarea conştiinţei naţionale şi în pregătirea unităţii culturale şi politice a tuturor românilor: Gazeta Transilvaniei (1838), Foaie pentru minte, inimă şi literatură (1838), Transilvania (1868), Observatorul (1878). În 1861, din iniţiativa sa şi a canonicului Timotei Cipariu, a luat fiinţă Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). În timpul revoluţiei de la 1848, a participat la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/5 mai 1848, fiind proclamat alături de Simion Bărnuţiu vicepreşedinte al istoricei adunări. În 1893, cu puţin timp înainte de a-şi da obştescul sfârşit, George Bariţ a fost ales preşedinte al Academiei Române, o încununare a peste 40 de ani de activitate în slujba dezvoltării ştiinţei şi culturii.
