O măsurătoare recentă, atribuită unui organism internațional de profil, atestă o scădere de circa 15 procente a investiției de încredere în cel ce ocupă fotoliul unu de la Cotroceni. În loc să fie undeva la sub 10, cota președintelui este la un 29%, mai mult decât onorabil, după un 44%, ba chiar cu o brâncă ar putea trece clasa și după apusul epocii sale, când s-ar pomeni și niște regrete. Asta înseamnă că cineva, acolo sus, îl iubește, în caz contrar, scorul de corijență (5%) de dinainte de evenimentele din Ucraina, l-ar fi depus în recycle bin-ul istoriei contemporane. Mă îndoiesc de abilitatea politică a instituției din jurul domniei sale și aș aduce merite conjuncturilor create de formațiunile politice ale vremii, mai cu seamă crizei declanșate de cei ce susțin salvarea României, care a dus la coagularea unei alianțe, lejer asimilate ideii de partid unic. Ori în condițiile unde cei care centrează se regăsesc și la capătul opus al traiectoriei mingii, este limpede rolul pur decorativ al lui KWJ, cu tot cu premiul Carol primit recent ca semn al succesului unei administrații, de care este cam străin.
Un umăr serios la evoluția încrederii noastre în cel pomenit mai sus l-a pus și comunicarea instituției, deloc adaptată la cerințele momentului, dar perfect reprezentativă pentru atitudinea domniei sale. Dulap. Rece. Sec. Peste tiradele cu PE-SE-DE, liniștea așternută a fost spartă de mesajele liniștitoare în contextul vecinătății, în care apare repetat până la saturație Putin, în calitate de principal vinovat pentru toate cele rele din spațiul carpato-danubiano-pontic. S-a scumpit carburantul, Putin e vinovat. E scumpă mâncarea, Putin e de vină. Mai rămâne să crească procentul femeilor gravide să-l vedem iarăși invocat pe vinovatul momentului, spre totala dezamăgire a lui Borcea, ignorat în asemenea hal. Ce înseamnă asta? Imaturitate. Mă gândesc că ar fi mai de de folos evidențierea eforturilor proprii (dacă sunt) de a face față conflictului și efectelor lui colaterale.
Și dacă tot suntem republică semiprezidențială, de ce nu-l ia de braț pe domnu general Ciucă, să ne explice de ce și cum a crescut prețul combustibilului la pompă în condițiile cotației petrolului, similare perioadei în care cumpăram motorină la un euro și-o dungă. Apoi să justifice evoluția exponențială a prețului energiei și lipsa unei selecții riguroase a celor ce o distribuie. Lăsăm partea cu rolul de mediator și comandant suprem, tăiat de panglici și recepții subțiri, plus absențele din spațiul public în momente sensibile în favoarea unei poziții de struț, care își lasă generos tot restul edificiului, în afară de cap, să înfrunte aerul tare, eventual intensitatea de uragan a răcnetelor din mediul înconjurător. Să nu uităm, curajul de a da piept cu realitatea, indiferent de duritatea ei, este o calitate, care nu se regăsește în partidele de golf recomandate nouă, ci în integritatea unui om de stat, care este o chestiune de vocație. Așa că … mai cu o sămânță, mai cu un film, mă rog să treacă mai iute încă doi ani, să apară noua ofertă pentru postul de „președintele meu“, vacant de o bună bucată de vreme, ca să nu-i spun lungă. Pe mai încolo.
GD Patraucean
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 540, săptămâna 9 – 15 iunie.
