„Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate…” – Regina Maria
În 1938, când s-a stins din viață, Regina Maria a lăsat cu limbă de moarte ca inima ei să fie păstrată la Balcic, unde avea castelul preferat sau undeva într-o stâncă din munții Branului. Așezată într-un sicriaș de aur, încrustat cu pietre scumpe, inima reginei a stat un timp la Balcic, apoi la Muzeul Național de Istorie, în mare secret. În 1995, pentru prima dată, inima reginei a fost dusă, de Sf. Maria, la Bran. Inițiativa a aparținut asociației „Fiii și prietenii Branului” și primăriei comunei, deoarece la Bran sunt unii săteni botezați de regină sau de Ileana. Evident, pe vremea lor.
Care sunt simbolurile și înțelesurile ultimei ei dorințe? De ce a cerut regina ca inima să-i fie înmormântată în alt loc decât trupul? Să nu uităm că Maria Alexandra Victoria, soția lui Ferdinand Întregitorul s-a născut la 29 octombrie 1875, în Eastwell Park, în Anglia. Era englezoaică și sângele apă nu se face. Între anii 1307 și 1760, istoria Angliei a înregistrat peste 20 de cazuri de regi și regine ale căror inimi au fost despărțite de trup după momentul morții. Deci, se supunea „modei” înaintașilor ei.
Pentru Regina Maria, inima era cetatea, centrul ființei de unde pleacă judecata. În jurnalul de război al Reginei, vocabula „inimă” apare de peste 500 de ori. Și inima Reginei Maria a fost străpunsă de mai multe ori. Edificatoare este scrisoarea Reginei Maria către fiul ei, Carol al II-lea, expediată în anul 1925: „Ce aș putea să-ți spun, fiul meu? Ce poate să-i spună o mamă fiului său, atunci când îi străpunge inima pentru a treia oară? Nu ești demn de misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu. Nu ești demn să fii un om printre oameni. Nu ești demn să fii soț, părinte și fiu…” Cuvinte grele ca plumbul. Rostite cu durere de mamă.
Pasiunile Reginei
A avut două pasiuni: scrisul și voiajurile. A scris în română, engleză și franceză. Nu i-a plăcut Capitala. Trăgea mai mult spre Iași și Neamț. Despre șederea dumneaei la Iași aflăm multe detalii din cartea „My country”. Mai marii vremii au gândit să ridice în jurul Bicazului o casă „specială” Reginei României Mari. Cei care s-au remarcat în realizarea proiectului se numeau: C. Matasă – preot, iubitor de istorie și N. Iorga – marele cărturar. Casa urma să se ridice între Tarcău și Bicaz, cu acceptul reginei. Nu s-a mai ridicat. A început a doua conflagrație mondială cu urmările cunoscute.
Principele moștenitor Ferdinand și soția sa, principesa Maria, au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia, la 10 octombrie 1914. Pentru tânăra familie a fost rezervat Palatul Cotroceni din București, iar Carol I a construit special pentru aceștia Castelul Pelișor în complexul familiei regale de la Sinaia. Ferdinand și Maria au avut șase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Marioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) și Mircea (1913), care a murit la 3 ani de febră tifoidă.
Implicându-se în politică, regina s-a opus de la început participării la război a României alături de Puterile Centrale, susținând alianța cu țările Antantei în vederea unirii provinciilor românești aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar. A fost supranumită de popor „mama răniților” și „regina soldat” pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitalele de companie. S-a bătut ca o leoaică pentru România Mare.
Faptul că România fusese trecută pe lista „statelor cu interese limitate” a determinat-o pe Regina Maria, cu acordul lui Ferdinand, să ia decizia de a pleca la Paris, la Conferința de Pace. La 7 iunie 1919 a fost primită de George Clemenceau, președintele Conferinței de Pace, a doua zi a fost primită de președintele Raymond Poincare care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decorație care se conferea șefilor de stat în exercițiul funcțiunii. A făcut o deplasare la Londra, unde a fost primită de regele George la Palatul Buckingham, apoi a revenit pentru a-l întâlni pe președintele american Woodrow Wilson, la Paris. La 10 aprilie 1919, Regina nota: „I-am vorbit despre speranțele țărilor mici al căror apărător a fost în mod deosebit. El a declarat că, în mod special, țările mici vor beneficia de Liga Națiunilor”
La „Mecca românismului”
După Marea Unire din 1918, Regele Ferdinand I și Regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Brașov, Făgăraș, Sibiu, Blaj, Alba-Iulia, Brad, Țebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistrița, Careii Mari, Baia Mare, Oradea… Cei doi monarhi s-au bucurat de o primire călduroase, adesea entuziastă. Tânăra Regină consemna: „În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orășel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român” (Sursă – „Regele, comuniștii și Coroană” – volum coordonat de Alexandru Muraru). După Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918, micul burg a fost numit „Mecca românismului” (Ștefan Ciceo Pop).
După încoronarea de la Alba-Iulia, în 15 octombrie 1922, alături de Ferdinand ca suverani ai României Mari, Regina Maria a efectuat vizite oficiale în Europa de Vest. Călătoria în SUA în 1926 a fost considerată un succes extraordinar. Marile personalități internaționale, dar și presa internațională au adus cel mai înalt omagiu Reginei Maria a României. Înzestrată cu calități multiple, Regina a primit o serie de distincții străine și românești cum ar fi Ordinul Legiunea de Onoare – Franța, Ordinul Crizantemei – Japonia, Ordinul Al. Kemal – Egipt, Ordinul Sf. Sava – Regatul Sârbo-Croato-Sloven, Ordinul Steaua României. A fost cea mai decorată regină. A fost cea mai fotografiată regină din epocă.
Iubirile Reginei
Trebuie să recunoaștem cinstit, Regina Maria a fost o femeie frumoasă, carismatică, distinsă. Avea aura femeii fatale. Călare pe cal, părea o amazoană. Era „de os domnesc, cultivată, cu simțul umorului, sigură pe ea și curajoasă”. Bărbații au roit în jurul ei, flatați să fie băgați în seamă. Prima ei iubire a fost vărul primar, prințul de Wales, viitorul rege George V al Marii Britanii. Din respectiva idilă „n-a ieșit nimic”. S-a căsătorit însă la 17 ani cu Ferdinand, aducând pe lume 6 copii. După gura cârcotașă a lumii, inima ei a tresărit și în fața altor bărbați chipeși, inteligenți și manierați. Numele lor? Gh. Cantacuzino, Waldorf Astor, marele duce Boris Vladimirovici al Rusiei, prințul Barbu Știrbey, colonelul Joe Boyle, milionarul american Samul Hill… Cam multișori admiratori. Normal, frumusețea naște invidie. Cine a văzut „poza” Reginei Maria în costum popular românesc la Bran, între flori și cu flori în mână, e imposibil să nu se îndrăgostească de soția lui Ferdinand, un rege merituos, dar „cam moale” după părerile unora. Indiscutabil, englezoaica Maria Alexandra Victoria a fost o Regină veritabilă. De multe carate. Cel puțin, așa au spus contemporanii săi. Le bine și la rău, pe timp de pace și pe timp de război, în tihna de la Balcic sau în vâltoarea politicii bucureștene, Regina României Mari s-a gândit permanent „cu inima” la binele țării. Se zice că inima nu îmbătrânește niciodată, nu face riduri. Se oprește și Auf Wiedersehen! După aceste spuse o fi funcționat și inima Reginei Maria? Că prea s-a grăbit să plece la Domnul, de tânără (29 octombrie 1875-18 iulie 1938).
Prin prevederile testamentare, trupul i-a fost înhumat la biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima i-a fost depusă la ctitoria sa „Stella Maris”, de la Balcic. A trebuit însă, să fie luată de acolo, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în 1949 și depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran. Inima Reginei a fost îmbălsămată și așezată într-un săculeț de catifea, adăpostit într-o casetă de argint cu formă octogonală. Această casetă a fost, la rândul ei, ascunsă într-o alta de argint aurit, primită de regină cadou la nunta ei. Totul a fost introdus într-o urnă de marmură albă pe care era sculptată o cruce celtică.
În 1968, la 30 de ani de la moartea Reginei Maria, sarcofagul de marmură a fost spart de comuniști. Inima Reginei a dispărut din ochii dușmanilor de moarte a monarhiei. În martie 1971, caseta cu inima Suveranei a fost adusă în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.
În 2015, la inițiativa Regelui Mihai, Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul casetei cu inima Reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelișor. Regina Maria s-a identificat cu patria. A făcut România Mare. Ar trebui repusă pe tronul țării. (v. cartea „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai” – autor Bogdan Șerban Iancu).
Cu câteva zile în urmă, la Bicaz a fost dezvelită o placă comemorativă în fața vechiului castel regal de vară. Se împlineau 25 de ani de când foștii suverani Mihai și Ana și-au plimbat pașii pe ulițele frumosului oraș de sub Baraj (2 mai 1997). Și la Alba-Iulia s-a consumat un „fapt istoric epocal”. S-a dezvelit o statuie uriașă de bronz, de 2,5 tone, dedicată Principelui de Transilvania Bethlen Gabor (1613 – 1629). E a doua statuie ridicată în Ardeal de când România aprobă etnicilor minoritari „vizite private” despre care nimeni nu poate oferi date precise. Și țarul Putin se află într-o „vizită privată” în Ucraina și culmea, a uitat să se mai întoarcă în „Maica Rusia”. Ce semnificație are filmarea președintelui Katalin Novak lângă borna de graniță în culorile steagului maghiar? Dumiriți-ne și pe noi, cei mulți și neștiutori. De unde izvorăște atâta pasivitate „bleagă” și lipsă de acțiune pe meleagurile mioritice?
Prof. Dumitru RUSU
Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 542, săptămâna 23 – 29 iunie.
Lucrări scrise de Regina Maria
„Ilderim. Poveste în umbră și lumină” (1921),
„Minula. Povestea unei mici regine triste” (1918),
„Sămânța înțelepciunii” (1925),
„Păsări fantastice pe albastrul cerului” (1928),
„Stella Maris. Cea mai mică biserică din lume” (1930),
„Ce-a văzut soldatul Vasile. Poveste din timpul războiului” (1932),
„Măști” (1938),
„The Lilly of life” / „Crinul vieții” (Londra, 1913),
„My country” / „Țara mea” (Londra, 1916),
„My dream houses” / „Casele mele de vis” (București, 1930),
„The story of my life”, (New York, 1934, tradusă în limba română în 2010).
FOTO: https://reginamaria.org/
