Cele 3 expuneri vivante ale OAU „în aer liber, într-un spațiu care pune în valoare una dintre fațadele laterale ale Teatrului Tineretului”, ca ultimă premieră a stagiunii 2021-2022 la TT, n-au fost suficiente pentru îndestularea orgoliilor aniversare sub soare de iulie ale primului cincinal cu managerul/ directorul general/ managing director Gianina Cărbunariu. Sâmbătă, 9 iulie, de la ora 11, publicul local şi oaspeţii Festivalului Filmul de Piatra au fost zădăriţi c-o nouă întâlnire cu „creaţia” descrisă drept „un spectacol-concert semnat Fără Zahăr”. În acelaşi loc, unul ce pune de fapt în valoare parcarea teatrului şi asigură un disconfort pe scaune înclinate publicului plătitor. Altă viaţă, alt confort fizic şi financiar e pentru neplătitorii de bilete care stau în picioare (la verticală sau rezemaţi) pe scările dintre teatru şi Casa Albă de Neamţ…
Despre premiera propriu-zisă, pe lângă cele scrise pe 1 iulie, în ziua primei expuneri ( vezi aici ), câteva completări îmbină necesitatea cu răbufnirea şi mirarea.
Produsul regizat de Bobo Burlăcianu şi Cosmin Panaite, pe versurile lui Bobi Dumitraş şi muzică asumată de Bobo şi Paul-Ovidiu Cosovanu, porneşte de la „Scriitorul și mașina de scris”. Textul de bază, care în 2021 a câştigat a III-a ediţie a Concursului de Dramaturgie „Corneliu-Dan Borcia“ organizat de TT, aparţine Antoanetei Zaharia, actriţă a Teatrului Odeon şi dramaturg. Şi înseamnă un spectacol muzical pentru copii! Asta nu scrie în afişul-pliant de curte/ parcare. Am aflat-o din textul orginal, transmis de autoare. Cu acordul ei expres, îl publicăm mai jos, atât ca o justă restituire, cât şi spre comparaţie cu derivata „Fără Zahăr”.
Scriitorul și mașina de scris, teatru
De altfel, în foaia de curte/ parcare lipseşte o minimă prezentare a personalităţii şi carierei autoarei. Numai că, după ce vizionezi lălaiala derivată şi admiri încă o dată truda şi dăruirea dragilor noştri actori care încep să semene cu nişte condamnaţi la locul de muncă, parcă înţelegi de ce Antoaneta Zaharia nu doar că n-a fost invitată la premieră, dar nici n-a anunţat-o cineva (oficial) de eveniment. Mărturisirea şocantă a făcut-o sâmbătă, 2 iulie, seara târziu, după reprezentaţia cu „Soldatul de ciocolată” de la Odeon. Treabă serioasă, după piesa „Armele şi omul” scrisă de George Bernard Shaw. În regia lui Andrei Şerban.
Cu ori fără vreun fel de regie prealabilă, la ceas de OAU canicular în parcare, e recomandat să nu ai grijă numai de „patru elemente esențiale pentru a face față căldurii: pălărie, ochelari de soare, cremă pentru protecție solară și apă”, cum grăiau antologicele rânduri slobozite de TT pe feisbuc în preziua episodului I al premierei. E recomandat „să nu-ţi permiţi să îndrăzneşti a cuteza” să faci poze, fie şi înainte de primul tril. Instantaneu apare un paznic vigilent şi te agresează, eventual sub atenta supervizare a Ancăi Plugaru ( foto), director general adjunct/ deputy managing director cu experienţă anterioară inclusiv în… fose septice.
Ca printr-un farmec-de-farmec, din toată înnegurarea asta OAU de cotropitoare a ieşit şi ceva bun. Poate ca o compensaţie.
La festivalul (de teatru) din toamnă, pe 11 septembrie, am fost informaţi că avem întâlnire cu spectacolul „Rebarbor” de la Teatrul Odeon. În regia lui Alexandru Dabija. Cap de distribuţie, Antoaneta Zaharia! Un regal adevărat, care însă este insuficient pentru a trece cu vederea peste jobenul politic din care s-a extras tema anunţată a festivalului: 146 km, adică distanţa dintre TT şi Vama Siret. C-or fi 144 sau 149, nu te mai pui pentru câţiva kilometri. Altele-s motivele pentru care vom fi suficient de atenţi. (Viorel COSMA)
