
Sala de festivități a Palatului Administrativ a fost plină de participanți, 291 de elevi și 136 profesori însoțitori și membrii comisiei centrale bucurându-se alături de organizatori de răsplata eforturilor. Toți elevii au fost distinși, nu doar cei care au urcat pe podium, toți oficialii care s-au implicat în organizare au fost apreciați. 
Nu în ultimul rând, elevii voluntari din Piatra-Neamț care au sprijinit organizarea olimpiadei au fost felicitați la scenă deschisă de inspectorul școlar general Florentina Moise-Luca și de oaspeți.

Pe podiumul olimpiadei naționale au urcat Ioana Popa, de la Colegiul Național „Petru Rareș” – premiul II la secțiunea începători – și echipa avansați formată din Ema Stahie și Codrin Sandu de la „Petru Rareș” și Adelin Petru Cojocaru de la Colegiul Național „Roman Vodă”.

Județul Neamț a fost reprezentat de 4 echipe a câte trei elevi de la Colegiul Național de Informatică, de la Colegiul Național „Petru Rareș” și de la Colegiul Național „Roman Vodă”.
Rep. Cristina Iordache, imagini Bogdan Călian





