Suntem incurabili. După ce ne‐am făcut mana cu Geoană adjunct la NATO, ce și‐au zis băieții? Ce‐ar fi s‐avem și funcția supremă din Alianță? Că nu‐i mare lucru. La politică, arme, femei și psihologie toată lumea ‐i expertă, așa că prezența în fruntea oastei nord-atlantice a lui dom`profesor Johannis n‐ar fi chiar ciudată. Le mai calculează o traiectorie, le mai explică o lege a dinamicii, mai dă un ordin să se facă continuu curentul alternativ, deci ar fi de treabă. Acuma că pomenitul este varză la capitolul externe, n‐am spus-o eu, este suficient să căutați un interviu dat înainte de a fi președinte și o să vă convingeți singuri.
Pe de altă parte, dacă se pune problema pe bune, înseamnă că cei de la NATO ori s‐au plictisit, ori vor concediu, ori este alt șef din umbră, cel investit fiind cam de paie sau, în cazul actualului lider de la Cotroceni, de lemn. Trecem peste sentimentul deloc plăcut al recepției tensiunilor din vecini, faptă pentru care presa de la noi trudește cu aprindere și o să constatăm că e multă apă de ploaie în ceea ce ni se oferă pentru digestia neuronului. Șefia NATO nu interceptează obiectele ostile lansate în vreun scenariu al unei minți înfierbântate, nu garantează siguranța, nu aduce nimic decât un aport de imagine pentru o națiune care în ultimele trei decenii și‐a dat constant cu tesla‐n țesuturile moi, belelele infractorilor români peste hotare făurind o imagine greu de dizolvat, a unei nații cu preocupări cel puțin îndoielnice sau chiar banditești de‐a dreptul.
Sigur, azi totul are un preț și mă întreb dacă o eventuală descălecare a lui Johannis în fotoliul șefiei NATO este o recompensă sau consecință. Partea cu recompensa n‐o văd, cu toate că am asigurat președinția UE timp de șase luni și nimeni n‐a știu nimic din ce am făcut sau nu. Consecință? Mai degrabă. Mă gândesc la o admitere in Shengen la paritate cu controlul ieșirii la mare și o funcție care ar veni la pachet, oarecum aidoma zicerii – dom`le, a furat, dar a și făcut. Deci nu‐i mare zbârnă. Mai puneți la socoteală și dinamica corpului solid a discursului de la Cotroceni, care ne‐a dus cu gândul la încetinitorul de particule, astfel încât ori cu KWJ, ori fără el, NATO tot de Washington este condus. Și este foarte probabil ca treaba asta cu șefia alianței să fie ceva foarte decorativ, fapt deloc de neglijat, după ce nea omu` și‐a pus ochelarii din Top Gun și geaca de piele, de au suspinat damele din Kogălniceanu … așa cum se suspină.
Bun. Dar altceva mă nemulțumește. Dacă to`arășu NATO l‐ar vrea șef, de ce nu‐l ia acum? Și așa nu face mare lucru în tandemul ce ar trebui să administreze o republică semiprezidențială ca a noastră. Hai să mai avem răbdare. Pe mai încolo.
G.D. Patraucean
