Miercuri, 27 iulie, la Centrul Social-Cultural „Mihail Sadoveanu” din centrul comunei Vânători-Neamț s-au desfășurat o parte a lucrărilor Congresului Internațional al cadrelor didactice din România și al cadrelor didactice de etnie română de peste hotare. Eveniment organizat în cadrul celui de-al 44-lea congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România.
Gazdele evenimentului au fost primarul Maria Petrariu și prof. Nadia Sângeap, directorul Liceului Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau”. Aceștia, alături de profesori, elevi și părinți au întâmpinat cele peste 100 de cadre didactice din 20 de județe ale țării dar și din țări ca Republica Moldova, Serbia, Ungaria sau Ucraina. Și-a făcut simțită prezența și grupul „Străjerii lui Ștefan cel Mare”, condus de părintele Marian Filip, iar elevi ai școlilor din comună îmbrăcați în straie populare și-au întâmpinat oaspeții cu pâine și sare.
Prof. Nadia Sângeap, directorul liceului din comună a deschis lista discursurilor: (video)
Și Adriana Petrariu, primarul comunei a ținut să anunțe un bun venit oaspeților: (video)
Prof. Liviu Constantin Rusu, președintele Asociației Învățătorilor din județul Neamț a ținut să mulțumească gazdelor pentru primirea făcută și să mărturisească că se aștepta la o asemenea organizare din partea primăriei.
La final lucrărilor distinșii oaspeți s-au putut bucura de bucatele tradiționale oferite de o pensiune din localitate dar și de atracțiile turistice din comună, Mânăstirea Neamț, Zimbrăria „Dragoș-Vodă” și Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.
C.T.S