La 1848 a fost o generaţie extraordinară, intelectuali şcoliţi în Occident, fii de boieri, care au străbătut satele şi oraşele Moldovei, care au stat de vorbă cu ţărani şi locuitori ai mahalalelor, care s-au întâlnit cu tinerii din Muntenia, din Transilvania şi Bucovina, care au făcut planuri în anii premergători, care au promovat istoria şi în special dacismul, au cules folclor, au pregătit miturile fundamentale, au îmbogăţit limba românească. În Neamţ, Asachi fondase o fabrică de hârtie, crease un „Itinerar la muntele Ceahlău”, descoperise şi versificase „Dochia şi Traian”, mitul etnogenezei. Alecu Russo, „giudecător la Piatra”, culesese legendele „Piatra Teiului” şi „Stânca Corbiţei” şi îl însoţise pe Vasile Alecsandri prin munţii Neamţului, aflând o variantă a „Mioriţei”, baladele „Şalga”, „Miul”, „Hoţul şi domniţa”. Împreună au mers la Borsec la băi, ca să se întâlnească cu tineri munteni şi ardeleni în frunte cu Bălcescu. Au fost oaspeţi ai boierilor Cantacuzini la Hangu sau la Bălţăteşti şi au făcut planuri de schimbare a ţării şi a regimului. Şi-au dorit să ajute pe ţărani şi exploatarea agrară reprezenta singura îndeletnicire care definea profilul economic al zonei, dar rezolvarea problemei ţărăneşti nu se putea realiza prin încălcarea dreptului sacru de proprietate. A cui era pământul?! A boierilor şi mănăstirilor. Cei mai lucizi dintre tinerii boieri moldoveni, participanţi la revoluţia din 1848, au înţeles limitele liberalismului pe care îl profesau, şi nevoia ca, mai târziu, să-şi redefinească poziţia. Vasile Alecsandri, aflat în drum spre Transilvania, se opreşte la Bălţăteşti şi Hangu, unde va vorbi oamenilor despre sensul evenimentelor în termeni destul de abstracţi: „Tot felul de năluciri politice, amestecate cu cuvinte ca libertate şi egalitate”, cum singur notează. La sfârşitul expunerii, poetul va afla ,,tristul adevăr”, anume că ţăranii nu compătimesc soarta boierilor, că ,,distanţa socială dintre clasa privilegiată şi popor dezvoltase în inima poporului o indiferenţă absolută” faţă de boieri, stigmatizaţi cu epitetul de ciocoi. Nu e de mirare faptul că masele largi ale populaţiei nu s-au ataşat de o „mişcare de boieri”.
Am cercetat documentele timpului, literatura, monografiile zonei, în special cea dedicată comunei Bălţăteşti scrisă de Dionosie Savin. Nu ne-am dorit un studiu istoric, ci o popularizare a unor evenimente interesante petrecute în munţii Neamţului la 1848, exagerate uneori. Wilhelm de Kotzebue, căsătorit cu Aspasia Cantacuzino, sora proprietarilor zonei, a scris despre acei ani, fiind un martor avizat, deşi, firesc, şi puţin subiectiv. Dar, cu siguranţă, credibil şi am apelat la spusele sale. Încă din martie ştirile despre revoluţia franceză au ajuns şi aici, agitând spiritele. ,,Fiecare simţea că şi patria sa avea nevoie de o purificare drastică, pentru a fi curăţată de abuzurile strigătoare la cer, în văzul tuturor, care fuseseră îndurate până atunci, ca fiind de la sine înţelese…”.Precizează că şi ,,cumnaţii mei se întruneau des şi discutau cu un aer serios despre reorganizarea Moldovei”. Ba mai mult, cumnaţii lui se întâlneau adesea şi discutau despre reorganizarea ţării şi cu alţi boieri din diverse zone ale Moldovei. La o întâlnire s-a hotărât ca Mihail Sturdza să fie detronat, să se înarmeze ţăranii şi să pornească spre Iaşi. Important pentru istoria locală rămâne faptul că la Bălţăteşti, cu aproximativ 20 de zile înainte de evenimentele revoluţionare de la Iaşi, 17 tineri boieri, veniţi din mai multe părţi ale Moldovei, au redactat dacă nu primul, printre primele programe concrete ale acţiunii revoluţionare. Acest program se rezumă la acţiuni cu caracter militar, fără a fi menţionate reforme politice şi sociale care să asigure ţării acel viitor mai bun şi care să poată atrage masele ţărăneşti. Kotzebue apreciază obiectiv că ,,oamenii, pe atunci cu o conştiinţă politică insuficient formată, nu aveau talentul necesar pentru organizarea unei răscoale armate”, nefiind pregătiţi din punct de vedere politic şi nemanifestând nici un fel de talent în pregătirea unei revolte armate.
La Bălţăteşti, pregătirile de luptă au început imediat: ,,Pe un deal vis-a-vis de conac se amenajase un poligon de tragere la ţintă pentru antrenarea celor neştiutori şi pocneau războinic de dimineaţă până seara”. Domnitorul aflase însă de aceste pregătiri: ,,Îi ajunsese la ureche cele mai exagerate zvonuri: că s-ar afla în împrejurimi o oştire înarmată, că s-ar aştepta întăriri din Polonia şi alte asemenea printre care poligonul amintit mai sus figura ca o baterie puternic înarmată şi poruncise prefectului de Neamţ să se convingă personal la faţa locului de starea lucrurilor”.Prefectul prezent la Bălţăteşti vede sosirea în curtea conacului a grupului de ţărani înarmaţi, în frunte cu Gheorghe Cantacuzino: „Circa 25 de călăreţi se aşezară pe două rânduri. Erau pădurari veniţi de departe din Carpaţi, împreună cu alţi câţiva războinici, amatori de aventuri … aveau poftă de luptă în ochi: cavalerie în carne şi oase”. Acesta i-a motivat prefectului prezenţa acelei trupe ,,din cauza bandelor de hoţi din munţi”.
Gheorghe Cantacuzino era convins că în cursul zilei vor sosi şi celelalte grupuri de ţărani înarmaţi în frunte cu boierii lor, dar ,,s-a făcut seară târziu şi nu a venit nimeni”. Când însă se pregăteau de culcare ,,a intrat în curte un echipaj de poştă”. Emisarul le-a relatat faptul că la Iaşi fuseseră arestaţi şi trimişi spre Dunăre 13 tineri revoluţionari, printre care şi Alexandru Ioan Cuza, dar aceştia reuşiseră să fugă de sub pază. Pe la prânz a sosit şi o verişoară a gazdelor, Maria Cantacuzino, care le-a povestit cum ea singură s-a ridicat în apărarea tinerilor arestaţi aşteptându-l pe domnitor în grădina de la Socola cu un pistol încărcat, dar ,,am aşteptat degeaba, nu a venit ucigaşul fericirii noastre”.Deşi, Maria Cantacuzino, i-a avertizat că domnitorul trimisese ,,o companie de infanterie şi 50 de arnăuţi”, cei de la conac au stabilit că este mai bine să rămână decât să fugă spre Ardeal.
Kotzebue pleacă la Iaşi, pentru a-l întâlni pe domnitor şi a-l convinge că la Bălţăteşti este linişte şi pace. În drum spre Iaşi s-a întâlnit cu grupul din care făcea parte C. Moruzzi, unul din capii mişcării care fugise din capitală. În momentul când a fost prins, Moruzzi a declarat că: ,,reforma de căpetenie ce voiau s-o facă era de a îmbunătăţi soarta ţăranilor, pentru a feri ţara de orice răzvrătire”.Primit şi ascultat de domnitor,i-a lăsat să se înţeleagă că ,,prezentarea mea îi inspiră puţină încredere”. Wilhelm de Kotzebue depusese faţă de domn un fel de jurământ, drept garanţie că ai lui cumnaţi se vor linişti. Împreună cu familia părăseşte conacul mutându-se în Târgu-Neamţ. Cumnaţii martorului nostru nu s-au potolit însă. La conacul din Bălţăteşti s-au adunat ulterior mai mulţi revoluţionari moldoveni, inclusiv Vasile Alecsandri în refugiul său spre Ardeal. Cu sprijinul unor unităţi ţariste, mişcarea a fost cu uşurinţă înfrântă, boierii neavând sprijinul maselor largi. Leon a fost arestat la Răpciune, iar Gheorghe la Bălţăteşti. S-a spus că numărul plăieşilor înarmaţi a fost de peste 1000, aceştia fiind recrutaţi din satele din Neamţ şi Suceava, respectiv localităţile Hangu, Bălţăteşti, Bistricioara şi Borca, precum şi din satele Moruzeştilor.
Ispravnicul de Neamţ spune că a văzut „două steaguri în număr de 250 călăreţi, alcătuiţi din străini şi plăieşi de munte, bine înarmaţi, afară de pedeştri cari sunt în număr mai însemnător, însă aşezaţi pe la cvartire şi împrăştiaţi pe la deosebite poziţii de locuri”. Istoricul Gheorghe Platon scria că măsurile luate de autorităţi, arestarea lui Leon şi Gheorghe Cantacuzino şi a unor ţărani, au dovedit că oamenii au fost înarmaţi cu arme fabricate pe moşie, detaşamentele fiind organizate, având şi steaguri tricolore. Mihail Sturdza, pentru a-şi reliefa propriile sale merite, acordă o mare importanţă evenimentelor de la Bălţăteşti,afirmând că „unii din acei complotişti s-au tras la munte pe graniţa Transilvaniei, şi unindu-se cu unii din proprietarii de acolo se pregăteau a înarma locuitorii lor şi străini leşi şi alţii, pe care îi oploşesc pe moşiile lor, pentru a reînnoi prin putere înarmată stăruinţa lor de a răsturna ocârmuirea legală, după pilda Valahiei”.
Vasile Alecsandri, ca unul care cunoştea aceste locuri, după reprimarea revoltei de la Iaşi din martie 1848, a scăpat cu câţiva tovarăşi şi s-a îndreptat spre Transilvania. A poposit şi la Palatul Cnejilor, la Hangu. Tinerii revoluţionari au încercat să organizeze o rezistenţă în spatele zidurilor, mizând şi pe sprijin din partea localnicilor. Dar domnitorul a trimis trupe de lefegii, numeroase şi credincioase, şi conştienţi de inutilitatea unei rezistenţe, revoluţionarii au trecut munţii în Ardeal. Se spune că atunci ar fi scris Alecsandri frumoasa poezie „Adio Modovei”. Cu emoţionante versuri, Alecsandri părăsea Moldova:
„Eu te las, ţară iubită,
De-al tău cer mă depărtez,
Dar cu inima cernită,
Plâng amar, amar oftez!”.
Prof. dr. Daniel Dieaconu
