
Zilele trecute, a avut loc recepția pentru încă două obiective de investiții finanțate prin fonduri europene. Este vorba despre proiectele “Modernizarea infrastructurii educaționale a Liceului Tehnologic Ion Creangă, comuna Pipirig, județul Neamț” și “Îmbunătățirea infrastructurii TIC pentru dezvoltarea învățămantului electronic (e-learning) la Liceul Tehnologic Ion Creangă din comuna Pipirig, judetul Neamţ”.
”Dacă vorbim strict de fonduri europene, Primăria comunei Pipirig nu a lăsat nevalorificată nicio sursă de finanțare depunând proiecte prin aproape orice program: Programul Operaţional Regional, Programul Operațional Competivitate, Programul National de Dezvoltare Rurală (prin AFIR-Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), Programul Operațional Infrastructură Mare, Planul Național de Redresare și Reziliență. La acestea, se adaugă proiectele depuse prin programele guvernamentale de finanțare: prin Programul Național de Dezvoltare Locală, prin Compania Națională de Investiții, prin Administrația Fondului de Mediu, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, prin Agenția Națională pentru Locuințe etc. precum și proiectele finanțate din bugetul local și de Consiliul Județean Neamț. Vă pot spune că în momentul de față am peste 20 de proiecte aflate în diferite etape (unele finalizate, unele în execuție, altele în licitație sau care așteaptă finanțarea), iar rata de succes şi finanţare a proiectelor scrise şi depuse este una foarte bună, însă există și proiecte la care echipa din Primărie munceşte enorm şi care, din diverse motive, nu primesc finanţare”, a declarat Vasile Dorneanu-primarul comunei Pipirig.

”Este un proiect la care țin foarte mult, fiindcă cei care mă cunosc știu că mi-am dorit întotdeauna ca elevii de la Liceul Pipirig să beneficieze de condiții moderne de studiu, iar cei care doresc, să poată absolvi liceul și să învețe o meserie aici, în comuna natală. Ideea acestui proiect a prins contur acum câțiva ani, când am văzut că s-au lansat versiunile consultative ale ghidurilor solicitantului din cadrul Programului Operațional Regional. Apoi, după apariția variantei finale a ghidului, am întocmit proiectul și în martie 2018 l-am depus, deși am fost conștient că avem șanse minime pentru a-l câștiga, deoarece suma alocată prin această axă, pe obiectivul 10.2 -Învățământ profesional și tehnic, a fost foarte mică, iar concurența foarte mare (doar 3,5 milioane de euro pe toată regiunea Nord-Est). Proiectul a fost declarat eligibil și conform și în 2019 am semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Au urmat apoi licitațiile pentru proiectare și execuția lucrărilor, iar la începutul anului 2021 am dat ordinul de începere a lucrărilor. Licitația a fost câștigată de un constructor serios, astfel că zilele trecute am făcut recepția la terminarea lucrărilor. Este și un proiect de suflet prin natura profesiei pe care o am, pentru că mi-am dorit dintotdeauna să construiesc o școală în comună”, a declarat Vasile Dorneanu-primarul comunei Pipirig.
Scopul proiectului îl constituie creșterea gradului de participare a elevilor la sistemul de învațământ profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții din cadrul Liceului Tehnologic “Ion Creangă”, comuna Pipirig.


Proiectul are ca scop îmbunătățirea infrastructurii de tehnologia informației, a fost depus prin GAL Ceahlău și este finanțat prin AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale): ”Proiectul a vizat construirea unei rețele de calculatoare și dotarea sălilor de clasă de la Liceul Tehnologic ”Ion Creangă” cu echipamente electronice precum: laptopuri, videoproiectoare, camere web pentru videoconferințe, multifuncționale etc. Contractul de finanțare a fost semnat în luna februarie 2021, iar acum am finalizat toate achizițiile și am făcut recepția finală”– a conchis Vasile Dorneanu, primarul comunei Pipirig.










