Seria avertizărilor meteo continuă pentru județul Neamț care este vizat de un cod portocaliu în regiunea vestică și de un cod galben în partea de est.
Administrația Națională de Meteorologie anunță că ploile care s-au manifestat în ultimele zile continuă și astăzi, 31 august. În partea de vest a județului Neamț este valabil de astăzi, de la ora 12.00 și până joi, 1 septembrie, la ora 10.00 un cod portocaliu de ploi abundente. „În cea mai mare parte a zonei montane și a Transilvaniei, în nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Banatului vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină”.
În același interval orar, în partea de est a județului Neamț este în vigoare o avertizare meteo cod galben: „În intervalul menționat în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp, iar pe alocuri vor fi vijelii și grindină”, precizează comunicatul ANM.
M.N.