Deschiderea noului an şcolar în cel mai tânăr oraş al judeţului a fost un moment trăit cu emoţie de toţi cei care au luat parte la festivitate – copii, părinţi şi cadre didactice deopotrivă. Curtea Liceului „Gheorghe Ruset Roznovanu” s-a umplut, încă de la primele ore ale dimineţii, de glasurile elevilor, unii la primul lor pas în curtea şcolii, alţii aflaţi la debutul ultimului an din ciclul liceal.
Un moment inedit, care i-a bucurat pe toţi cei prezenţi l-a reprezentat un mini spectacol de dansuri populare, pus în scenă de copii îmbrăcaţi în straiele specifice zonei noastre.
Aşa cum se obişnuieşte, festivitatea de deschidere a noului an şcolar a fost marcată de o slujbă oficiată de preoţii din parohiile oraşului, care s-au rugat pentru luminarea minţii elevilor şi pentru dăruire din partea cadrelor didactice. La eveniment au participat membrii autorităţii publice locale, în frunte cu primarul Vasile Pavăl, directorii unităţii de învăţământ, precum şi reprezentanţi ai Poliţiei.
Edilul oraşului a ţinut să precizeze că pune foarte mare accent pe implicarea părinţilor în relaţia cu şcoala, pentru un act educaţional de calitate. „Îmi doresc ca toţi părinţii să se implice, alături de şcoală şi Biserică, pentru ca educaţia pe care o primesc copiii să fie una foarte înaltă din punct de vedere calitativ. Numai în acest fel eforturile tuturor vor duce la rezultatele aşteptate. Le doresc tuturor copiilor şi cadrelor didactice un an şcolar rodnic”, a punctat primarul. În acelaşi timp, primarul de Roznov a ţinut să puncteze prea puţină implicare de care dau dovadă unii componenţi ai Consiliului local. „Mi-aş dori la fel de multă implicare din partea tuturor consilierilor, pentru că avem foarte multe de făcut şi ar trebui să ne concentrăm mai mult pe aşteptările roznovenilor, în loc să ne certăm”, a conchis Vasile Pavăl.
Marius BARNA