Traversăm partea anului care, în virtutea vremilor nu demult apuse, ar trebui să ne umple cămările. La modul real, pentru că în prezentul continuu ziua recoltei se manifestă metaforic, iar prețurile pieței se opun categoric oricărei tentative de îndepărtare a grijii zilei de mâine. Zecile de borcane cu zacuscă devin amintire, majoritatea incintelor de păstrare dețin o cantitate numărabilă pe degetele de la ambele mâini. Este un semn clar că vom recurge la meniuri ce se vor apropia de gastronomia moleculară. Adică va fi suficient să luăm o bucată de pâine și să dăm o nară peste borcanul cu zacuscă, damful specific ar putea face ingerarea mult mai savuroasă, aidoma tendințelor din locantele cu ștaif din occident unde mergi la un dejun ca să‐l miroși, ca mai apoi să mănânci, totuși, ceva acasă.
Veți spune că nu trăim ca să mâncăm, mai cu seamă și în urma sfaturilor unui yoghin ce bântuie lumea și care ne recomandă să fim cât mai multă vreme cu mațul gol, pentru că atunci când este plin, nu mai poți gândi, fluxul sanguin fiind concentrat asupra vintrelor și mai puțin asupra neuronului sfios. Așadar, cu stomacul gol și în sunet de mațe așișderea, vom fi capabili să emitem judecăți de mare valoare, creierii capului fiind foarte productivi cu o brumă de haleală luată pe furiș sub forma unui covrig cu găuri direct proporționale cu cele din buzunar, pe unde se scurg banii atunci când nu bagi de seamă. Vă dați seama că în atare condiții, orice cură de slăbit devine desuetă, în vreme ce imaginea de sine o ia binișor la vale‐n sus, spre deplina satisfacție a purtătoarelor de fustă și a celor apropiați, pe persoană fizică.
S‐o recunoaștem, la vremi tomnatice ne bântuie grija de cum vom trece iarna, calculele, făcute cel mai adesea la modul confuz și virtual, ducându‐ne la pragul disperării și pe fondul alarmist al informării generale, unde totul este radical, senzațional , iminent și, nu de puține ori, dezastruos. Trebușoara asta pică de minune celor ce ne conduc cu abnegație și care profită de preocuparea pentru anotimpul cu Moș Crăciun, pentru a‐și mări indemnizațiile și așa disproporționate în raport cu prestațiile parlamentare ale celor pe care‐i vedem prin ziare, de multe ori în împrejurări jenante, cu epiderme la vedere și apucături de stropit cu aghiazmă de Bobotează.
Se impune o părere, deocamdată imaginativă, ca toți cei ce ocupă fotoliile de piele din cele două Camere să mănânce o dată pe zi, noaptea, când oricum se doarme, în felul acesta activitatea cerebrală din spațiul diurn urmând a fi ca economia din epoca de aur, cu macarale și furnale impunătoare în bătaia soarelui de toamnă, adică efervescentă. Cu un plus de sânge în cușca de neuroni, poate nu s‐ar fi smintit educația din școlile noastre, am fi tratat modelul finlandez într‐un stil evaziv (prietenii știu cum ), ca să nu mai vorbim de un buluc de legi care ne‐ar proteja pe noi și nu pe infractori. N‐ar mai vorbi lumea de plagiate și tot felul de bazaconii, când Europa ne îndeamnă la o cumințenie energetică vecină bună cu smerenia, iar băieții deștepți își aprind trabucul cu ultima sută de lei din bugetul alocat facturilor noastre, desprinsă cu greu din agoniseala lunii în curs.
Pe mai încolo. (GD Patraucean)
