* Zice lumea că fix pe 22 august anul curent, latiniștii locali, inspirați de un fenomen atmosferic, au reușit să traducă zicerea ”sic transit gloria mundi”, în felul următor: ”Așa a trăznit la Gigi la munte”. Înainte cu o zi de 23 august, la Piatra, în ctitoria lui Ștefan cel Tare, un trăznet a speriat instituțiile județene și locale mai ceva ca DNA-ul, de care mai scapi, chiar și prin prescriere, după cum este cazul. Trăznetul a ales cu grijă paratrăznetul INTERIOR al Turnului lui Ștefan și s-a dus puțin îmblânzit în pământ, de unde pe bază de inducție elecromagnetică s-a îmbârligat spre celelalte clădiri din zonă. De aici încolo încep comisiile și bârfele.
* Prima bârfă, zice că, pardon, comisiile au acționat profesionist până în momentul în care au intervenit forțe oculte rămase în zonă de pe urma trăznetului. Așa că, o primă constatare a fost că trăznetul a distrus centrale telefonice vechi, numai bune de înlocuit. În primul rând la TT, apoi la Direcția de Asistență Socială a Primăriei. Plus calculatoare, centrala termică de la Biserica Sf. Ioan Domnesc și alte bunuri care funcționau pe bază de electricitate. După care, la cerere, au fost constatate alte pagube, cum ar fi instalația electrică a autocarului Teatrului Tineretului, numai bun și el de înlocuit pe bani teoretic obținuți de la Guvern pe bază de dezastre. În mod sigur, viitorul autocar va fi electric și va avea o stație de încărcare legată de paratrăznetul de la Teatru, ca să fie sigur că va beneficia de alte upgradări la următoarea furtună.
* A doua, zice că, în curând, va ajunge la Piatra Neamț o comisie de la cea mai prestigioasă instituție mondială privind fenomenele paranormale, care va încerca să elucideze un mister, cum a reușit un trăznet să contribuie decisiv la învechirea până la putrezire a bârnelor și căpriorilor care compun acoperișul Teatrului Tineretului, care trebuie musai schimbat, ca să nu cadă în capul autorităților la cine știe ce manifestare de genul adunarea manichiuriștilor sau a susținătorilor de gen, nu de gem. Ca și a rolului butoaielor din pod, care probabil făceau parte dintr-un proiect european de alimentare locală a zonei cu apă de ploaie filtrată prin acoperişul reparat relativ de curând.
* A treia, că pe perioada festivalului găzduit de Teatrul Tineretului – fără o prea mare legătură cu acesta – a fost angajat un sobor de preoți, în frunte cu fostul episcop de Huși și echipa sa de slujitori, ajutat de cântărețul preot Pomohaci și deputatul Bălășoiu, surprins cu legături apropiate cu un lung șir de clerici, care s-au rugat la unison să nu cedeze improvizațiile făcute pe timpul spectacolelor, desfășurate în ciuda distrugerilor la instalația electrică interioară și exterioară. Chiar dacă nu este foarte clar cui s-au rugat, demersul a ținut și festivalul a avut loc fără vreun atentat la participanți, cu excepția celui cunoscut care ține de zona artistică.
* A patra ține de ține de acte și documente pe care trăznetul le-a ascuns atât de bine și le-a amestecat că nimeni nu mai poate spune exact care-i situația cu proiectul prin care a fost ”modernizată” zona Curții Domnești, mai ales cu procesele verbale de recepție de la finalizarea lucrărilor. Trăznetul a avut darul de a le reaminti că au trecut vreo 10 ani de atunci și că, după această perioadă, se poate scoate rahatul de sub preșul lucrărilor și depozita în uitare fără teama că cineva ar putea să-l mai scoată la iveală.
Un comentariu
:))))))))))))))))))))