S-a pronunțat prima condamnare în dosarul vaccinărilor fictive în care au fost vizați un medic, un preot, un asistent medical și un intermediar.
Intermediarul Nicolae Timofte, din Bacău, și-a admis vina, a căzut la înțelegere cu procurorii și a ajuns în fața judecătorilor de la Tribunalul Neamț cu acord de recunoaștere a vinovăției. De menționat este faptul că un astfel de acord asigură reducerea pedepsei pentru acuzat. Pentru trafic de influență, în formă continuată, două acte materiale, și infracțiunea de complicitate la fals informatic, bărbatul a primit o pedeapsă de un an și 4 luni de închisoare, respectiv 9 luni închisoare.
Sancțiunile au fost contopite și a rezultat o condamnare de un an și 7 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere pe un termen de 2 ani. Timofte trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și a pierdut prin confiscare banii primiți de la investigatorul sub acoperire, respectiv 200 de lei și 100 de euro. Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.
Celelalte persoane din dosar, doctorița Daniela Grosu de la Gâdinți, Mario Doro Ciucanu, de la Cotu Vameș și Cristina Munteanu, se judecă într-un dosar penal care se află pe rolul Tribunalului Neamț (mai multe amănunte despre acuzațiile aduse împotriva lor puteți citi aici și aici).
Amănunte despre caz
Investigația a început în zorii zilei de 22 martie 2022 când polițiștii și procurorii au efectuat un număr de 24 de perchezitii domiciliare. Descinderile au avut loc în trei județe, Neamț, Iași și Bacău, în cadrul unui dosar penal în care s-au făcut cercetări pentru infracțiuni de corupție și fals. Ancheta a stabilit că în perioada iunie 2021 – martie 2022, mai multe persoane din județele Neamț, Iași și Bacău ar fi eliberat în mod ilegal certificate care să ateste în fals vaccinarea împotriva Covid-19.
În urma descinderilor imobiliare au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care priveau posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, înscrisuri, obiecte și date informatce, precum și sumele de 57.000 de euro și 22.000 lei. 14 persoane au fost conduse la audieri, iar la final 4 au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior fiind private de libertate.
G.M.