Cu dr. Gelu Dulhai, șeful secției ATI și al echipei de prelevare organe de la donatori
Cu dr. Gelu Dulhai, șeful secției ATI și al echipei de prelevare organe de la donatori“Mesagerul de Neamț” își propune să prezinte săptămânal câte o secție a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Demersul vine în ideea în care considerăm că este momentul unei apropieri între cei care produc actul medical și beneficiari. Se vorbește foarte mult despre spital, dar de multe ori doar la nivelul instituției sau al Consiliului Județean. De aceea vrem, în măsura în care există deschidere, un dialog cu șefii de secție, cei care gestionează direct activitatea medicală. Despre ATI nu este chiar ușor de vorbit. Într-o săptămână se împlinesc doi ani de la incendiul care a ucis pe loc 10 pacienți, alți 5 au murit ulterior în spitalele unde au fost transferați și doar un singur pacient a supraviețuit. Din cele 4 cadre medicale afectate, dr. Cătălin Denciu a avut cel mai mult de suferit și, cu toate că a fost îngrijit în Belgia, nici acum nu și-a revenit suficient, pentru a se reîntoarce în activitate. Ancheta a produs multe și felurite expertize, o pre-concluzie cu o lumânare și încă multe semne de întrebare, deși se cunosc cei 10 acuzați – personal medical, 6 foști manageri și însuși Spitalul Județean.
**********
– Nu putem trece peste momentul 14 noiembrie 2020, cum sunteți oamenii din secție după doi ani?
Încă avem traume. Eu, cel puțin, am ajutat la scoaterea victimelor, la îngrijirile acordate pacienților după ce au fost coborâți în UPU și încă n-am uitat. Cred că toți suntem traumatizați. Noi nu am fost vinovați, volumul mare de muncă ne-a terminat. Nici despre Covid și oxigen nu se știau prea multe. Ați văzut vreodată om cu butelia de oxigen în brațe care să-și dea singur oxigenul? Așa erau de mulți! Nu făceam față, era nevoie om la om, dar n-aveai cum și oricine era mai în putere își dădea singur oxigen. Imaginea este înfiorătoare! Dar așa de mulți erau…
– Și din experiența dv, de medic ATI-ist de…
15 ani. Și înainte 10 ani de urgentist.
– Deci, cu 25 de ani în specialități dintre cele mai grele, ce părere aveți despre acea pre-concluzie dată de anchetatori la aproape un an de la incendiu și după multe expertize, că incendiul a pornit de la o lumânare?
Nu există așa ceva! De când e pandemia, cu mulți pacienți și cantități mari de oxigen, noi în ATI n-am aprins niciodată nici o lumânare, nici o candelă, nimic! Absolut niciodată!
– Au existat protocoale privind lucrul cu oxigenul în cantități mari, pentru spitalele Covid din România, în cei doi ani de pandemie?
Păi, v-am spus, boala era nouă și eram destul de deficitari legat de protocoale, inclusiv de ventilație.
– S-a pus problema în secția ATI de la Piatra-Neamț, știu că nu erați șeful secției, dar s-a ținut cont de chestiunea oxigenului?
La noi s-a discutat, sigur că da. După ce s-a mărit numărul de butelii de oxigen, au apărut senzorii, apoi diverse semnalizări „pericol de explozie”. Inclusiv metodele de ventilație s-au adaptat, mai ales după seria de incendii care apăruseră în țară. Dar, noi eram precupați cu muncă multă, pentru că veneau foarte mulți bolnavi, nu ne gândeam… dar noi aeriseam mai mult ca de obicei.
– Toți medicii au fost audiați la parchet?
Toți.
– Sunteți medic șef ATI după concursul din vară, repetat pentru că acum un an nu s-a înscris nimeni. Ce vă doriți?
Să ne putem desfășura activitatea în condiții optime, să avem materiale sanitare, aparatura de care avem nevoie și să ne facem meseria. Ne trebuie un ecograf mobil la ATI-ul de la etajul IV și un aparat de radiologie mobil, poate și un analizor de gaze – avem unul, dar are un singur cartuș și-l folosim numai în modular, adică aici sunt aduși pacienții pentru echilibrul acido-bazic. În prezent, avem un ecograf aici, în modular, dar când avem urgențe la etajul IV trebuie să-l transportăm acolo, echipamentul e scump și se poate întâmpla orice pe timpul transportului. Tot aici avem un aparat radiologic, dar este foarte greu și nu-l putem muta sub nici o formă. Am făcut referate de necesitate, încă de pe timpul predecesorului meu, am făcut și eu, avem promisiuni de la conducere, poate în noul buget de anul viitor să ni se aprobe. Ne-a ars reanimarea și nu avem unde să ne desfășurăm activitatea și să asigurăm anesteziile necesare în sectoarele chirurgicale – fără noi nu se poate.
– Este personal suficient?
Faptul că suntem împărțiți în două, între modular și etajul IV din pavilionul chirurgical, înseamnă să asigurăm același volum de muncă dinainte de incendiu și poate chiar mai mare. Vă dați seama că mai avem nevoie de personal. Avem sprijinul conducerii pentru concursuri, ne mai trebuie asistenți medicali, infirmiere. Și medici, dar pe partea asta stăm bine, suntem 9, iar de la 1 ianuarie ne vor veni 3 medici rezidenți în ultimul an, îi așteptăm și sperăm să rămână, așa încât să facem față la volumul mare de muncă. Este un singur coleg care va pleca la pensie, dr. Ion Moldovan, dar a zis că mai stă să ne mai ajute până la sărbătorile de primăvară, la Paști, fiindcă avem mare nevoie de medici. Asistenți medicali avem 60, am cerut încă 10, sperăm să aprobe Consiliul Județean. Infirmieri și îngrijitori avem 26 și am făcut referat pentru încă două posturi.
– Spuneți că este mult de muncă în ATI, s-a reintrat în normal, cu alte cuvinte?
Sunt foarte multe urgențe, atât medicale, cât și chirurgicale, sunt multe traume din accidente rutiere, spitalul este deschis, toată lumea are dreptul la îngrijiri medicale de urgență.
– S-a intrat în normal și cu asigurarea medicamentelor, a materialelor sanitare?
A fost o perioadă mai dificilă, într-adevăr, vreo trei săptămâni grele. Știu că la nivel de conducere s-au străduit, dar au fost probleme la achiziții, la licitații, din câte am înțeles, eu nu mă pricep prea bine. Dar ne-am descurcat, am mai împrumutat de la alte spitale. Acum stăm bine, avem și Marcaine, un anestezic rahidian, avem și calmante, analgezice puternice, soluții de alimentație. Recent s-a dat drumul și la programul național pentru pacientul critic din ATI și am primit o sumă, nu știu cât că nu mă ocup direct, dar am putut aproviziona și cu materiale sanitare și medicamente.
– Care este cea mai mare nemulțumire și cea mai mare satisfacție de când sunteți medic șef secție?
Din august și până acum am reușit să organizez lucrurile, așa încât activitatea medicală să nu sufere. Fiindcă suntem împărțiți în două înseamnă că trebuie găsite soluții pentru a asigura cu personal medical programul operator și monitorizarea post-operatorie. Sunt și urgențe medicale foarte, foarte multe și este un aflux de pacienți și în modular, unde asigurăm aceste urgențe, deci și aici trebuie personal. Dar împreună cu conducerea am găsit o variantă prin care am desemnat colegi pentru fiecare bloc operator și chirurgii știu acum că-n fiecare zi au medic. Pot spune că organizarea activității mi-a adus satisfacție, deși facem pași mici. Dar alte satisfacții profesionale nu am. Poate doar faptul că reușim să ne descurcăm…
– Sunt mai mulți pacienți ca înainte de pandemie?
Mie așa mi se pare. Nu am date exacte să vă spun, dar știu volumul de muncă. Avem în medie 5 pacienți pe zi care ajung la noi.
– Mai sunteți șeful echipei de prelevare de organe? Nu s-a mai făcut nimic din martie încoace.
Am completat echipa cu doctorul Pavel Borș. În echipă mai este și adjuncta asistentei șefe, Cristina Apetrei. Echipa e completă pentru pregătirea donorului, cu doi medici și două asistente, putem duce tot ce cade în sarcina noastră. Dar, efectiv nu am mai avut timp să decelez cazuri în moarte cerebrală, asta și datorită funcției, dar și datorită numărului mare de pacienți în ATI. Dar sigur că asta e ca și copilul meu. Eu l-am băgat în spitalul ăsta, sigur că nu îmi abandonez niciodată proiectul. Când o să avem un caz eligibil și familiile care să fie de acord și cu toate criteriile îndeplinite conform legii, nu vom abandona niciodată. Dar n-a fost nici măcar un pacient eligibil, toți ajung foarte grav la spital.
– Mai știți câte prelevări de organe ați făcut până în pandemie?
13. La un moment dat, eu am dat anestezie la un bărbat de vreo 40 și ceva de ani care îmi povestea – a fost anesteziat de la jumătate în jos – de soția lui care era pe dializă de ani de zile, deși tinerică, la vreo 30 și ceva de ani, și-mi povestea soțul cum a primit un rinichi de la un pacient din Piatra-Neamț și femeia a scăpat de dializă! Era foarte foarte bucuros omul.
– De ce v-ați adus aminte cazul ăsta, dintre toate?
M-a impresionat tare. Un om tânăr care nu mai face dializă, un soț așa bucuros…
– Care e cea mai mare dorință ca șef de secție?
Să îi văd la un loc pe toți. Să avem o secție ATI normală… nu să fugim prin spital… Deși nu cred că în mandatul meu…
A consemnat Cristina IORDACHE
**********
