La Revoluția din 1989, „au murit 1.116 oameni, dintre care 159 în regimul Ceaușescu și 957 – de șase ori mai mult – după răsturnarea acestuia” – Ioan SCURTU

Bestsellerul intitulat „Sfârșitul Ceaușeștilor. Să mori împușcat ca un animal sălbatic”, apărut la Ed. „Adevărul”, semnat de cunoscutul gazetar Grigore Cartianu, reconstituie un eveniment de mare rezonanță istorică. Este vorba despre memorabila scenă a balconului, de unde al doilea lider comunist, N. Ceaușescu a rostit faimosul său discurs împotriva invaziei sovietice din Cehoslovacia, în 21 august 1968. Unde am mai auzit noi cuvântul „invazie”. Tot la vecinii de la Răsărit. Acolo, pe balconul C.C. al P.C.R. (fost Palatul Regal din București), comandantul suprem a devenit „cel mai iubit fiu…”, prin atitudinea demnă pe care a avut-o. A devenit erou național, aruncându-l în deplină uitare pe Gheorghiu Dej. Toți românii au văzut în el un fiu luminat al patriei. Apoi, istoria și-a schimbat cursul într-un mod imprevizibil și brutal. Tribunul din august 1968, care se ridicase singur, curajos, împotriva Moscovei și a sateliților ei se schimbase. Ridicându-se din nou în celebrul balcon, după 21 de ani, a fost copios huiduit de ascultători, de mitingiștii de altădată, disciplinați și aplaudaci. Cum s-a desfășurat ultima ieșire de pe balcon? Istorică!

Discursul disperării

Joi, 21 decembrie 1989, peste 100.000 de manifestanți din fața Palatului și împrejurimi așteptau deschiderea marelui miting al oamenilor muncii programat pentru ora 12:00. Deși Piața Palatului era ticsită cu portretele tovarășilor, „părinții adevărați ai patriei”, parcă plutea ceva în aer. Și când mulțimea izbucnește în huiduieli și televiziunea națională întrerupe intempestiv emisiunea, toți spectatorii au înțeles că e Gataaa! Comedia finita est. Degeaba a mai promis „fondatorul României socialiste”, 200 de lei în plus la salariu, 100 de lei la pensie și 2.000 de lei mamelor cu mai mulți copii, mitingul s-a spart, mămăliga a explodat. Cuvântarea „conducătorului vizionar” s-a încheiat la ora 12:51 cu Piața aproape goală. Ultimele sale cuvinte, a repetat stupid: „Alo! Aloo!”. Tovarășa a fost mai autoritară, a completat: „Stați cuminți la locurile voastre!”. Dar nimeni n-a ascultat-o. Mitingul din fața C.C. al P.C.R. s-a transformat în scânteia Revoluției de la București. Protestatarii au avut primele ciocniri cu forțele de represiunea în centrul Capitalei. Primul erou-martir, căzut la datorie a fost Mihai Gâtlan. Au urmat și alții, prea mulți. 21 decembrie 1989 a fost ultima zi petrecută la putere de cuplul Nicolae Ceaușescu-Elena Ceaușescu și ultima a regimului comunist. Amăgit de ideea că încă este iubit de clasa muncitoare și convins că violențele din Timișoara fuseseră generate de puteri străine, „Eroul păcii mondiale” are curajul să vorbească în fața a zeci de mii de oameni. A greșit enorm. Au murit 49 de revoluționari în ziua de 21 decembrie și țara a fost aruncată în haos, pentru că fiecare român a înțeles Revoluția în felul lui. Până la mijirea zorilor, Piața Universității a fost spălată de tot sângele curs din trupurile tinere. Era din nou „pace”. N-au lipsit nici scenariile fanteziste legate de ultima ieșire pe balconul C.C. al P.C.R., „al marelui tribun al neamului”. Regizorul Sergiu Nicolaescu a susținut la vremea lui că, la mitingul din 21 decembrie a participat singur și din propria inițiativă cu gândul să-l ucidă pe „fiul luminat al patriei”. Ascultați-l pe regizor! „Mi-am zis: intru în Piață, mă apropii cât mai mult de Ceaușescu și declanșez grenada din buzunar. Mor și eu, dar moare și el!”. Pare desprins dintr-un film de acțiune, „Ultimul cartuș”. A uitat să spună un singur lucru Sergiu Nicolaescu: simpaticul regizor actor a fost cineastul favorit al clanului Ceaușescu. Soții Ceaușescu i-au pomenit numele și la procesul stalinist de la Târgoviște. A doua zi, pe 22 decembrie, la ora 12:09 Ceaușescu fugea cu elicopterul din sediul C.C. Locul „Cârmaciului” a fost luat de Ion Iliescu, fost demnitar comunist, „marginalizat” în posturi de prim secretar de județ și în 1989 director al Editurii Tehnice. „În postura de fugari, soții Ceaușescu au folosit mai multe vehicule. Au zburat cu elicopterul prezidențial, pilotat de Vasile Maluțan (București-Snagov-Sălcuța), au circulat cu trei Dacii diferite și au încheiat printr-o cursă scurtă cu un ARO militar, condus de un colonel de Securitate (Gh. Dinu). „Șoferii celor trei Dacii au fost: un medic bucureștean, care făcea naveta la Galați (Nicolae Decă), un sătean din Văcărești-Dâmbovița (Petrișor Nicolae) și un subofițer de Miliție din Târgoviște (Ion Enache)”. (Sursă: „Sfârșitul Ceaușeștilor…”). Unde s-a oprit cursa morții? La zidul execuției. I-au ciuruit! Geniul Carpaților a murit cântând Internaționala.

Și la Piatra Neamț s-a folosit „balconul”

E știut! Toate evenimentele majore ale istoriei naționale sunt puse sub lupă de către exegeții din domeniu. Citește: istorici, analiști, gazetari, legiști. Așa s-a întâmplat și la Revoluția Română din Decembrie. Și culmea, câteodată investigațiile ies incredibil de bine, de corecte. Alteori sunt superficiale și ascund adevărul. Așa se explică: hă-hă, după atâția ani de la Revoluție, poporenii sunt tot nedumeriți. Și astăzi întreabă: „A fost sau nu a fost?”. „Ce să fie, nene?”. „Revoluție, amice, ca în Franța”. „Ah nu, la Piatra Neamț numai a mirosit a Revoluție, dar noi n-am știut. La noi, mămăliga n-a explodat”. Nici invizibilii teroriști nu și-au făcut datoria. N-au împușcat niciun revoluționar cu merite deosebite sau simplu patriot. Scenele violente au lipsit din peisaj. Până și prim-secretarul Floarea Leuștean a fost însoțită politicos până la mașina sa, de criticul de artă Valentin Ciucă și prof. Ioan Mihalache. Cu finețe, politicos. Dacă ar fi fost Maria Gheorghe, lucrurile s-ar fi desfășurat „contondent”!

E migălos să deconspiri o revoluție, mai ales dacă e complexă și tu vorbești despre ea, de după perdea. De aceea majoritatea românilor care „au prins” Revoluția, n-au înțeles mecanismul funcționării. De aceea au numit-o „mascaradă”, „revoltă”, „aglomerație”, „răscoală”, „tropăială” și, bineînțeles „o clasică lovitură de stat”. Un profesor din Piatra Neamț a asemănat-o cu o „scamatorie” iar un altul i-a zis „răzmeriță”. Care este răspunsul corect? Căutați definiția Revoluției într-un dicționar de specialitate și veți afla singuri. De ce nu dă subsemnatul definiția? Nu vreau să fiu acuzat de istorism, de partizanat politic. Se povestește că la izbucnirea Revoluției în orașul martir Timișoara, românii erau deja precipitați, nervoși. Ajunși în stradă au devenit revoluționari, iar când s-au întors acasă erau deja fraieri. Băieții deștepți le-au furat Revoluția. Așa a fost? Când s-a răspândit zvonul că Ceaușescu a fugit cu elicopterul de pe terasa C.C., pietrenii au ieșit în stradă. Ca la Revoluție. În fruntea lor au fost revoluționarii adevărați, urmați de curioși și profitori de ocazie. Toți s-au îndreptat spre „Casa Albă” (județeana de partid), să-i întrebe pe foști de sănătate. „Surpraiz!”, nici urmă de tovarăși, până și paznicii au fugit. De ce oare? Și pentru că reședința foștilor comuniști nu avea balcon, s-a amenajat unul pe loc, din copertina de beton de deasupra ușii principale. Petre Iorgu și Emil Ionescu au adus stația de amplificare din sala de consiliu prin fereastra larg deschisă și primii vorbitori au fost invitați la microfon să-și spună părerea despre momentul pe care îl trăiesc. Vorbitorii iubiți au fost ovaționați, profesorii bisați, iar foștii politruci, pur și simplu alungați. Printre vorbitori s-a remarcat și părintele Constantin Țuțuianu care a zis: „Fraților, fraților și iar fraților!”. De fapt , părintele este un om foarte iubit și respectat. Ultima dumnealui ispravă? A ridicat în Cimitirul „Eroilor” din orașul nostru un Arc de Triumf în cinstea Marii Uniri pe frontispiciul căruia stau de strajă Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza. Mulțumim părinte! Îți stătea bine când colindai alături de revoluționari pe balconul „Casei Albe”, unde pe vremea altui secretar de partid nu aveai voie să treci. Că locul unui preot nu-i pe nișa județenei de partid asta-i altă treabă.

Ne jucăm de-a evenimentul?

Se zvonește prin ziare că, începând cu anul școlar viitor, aria curriculară a elevilor de la liceu se îmbogățește cu o nouă disciplină. Numele ei? „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România”. S-a votat în Camera Deputaților, va deveni lege. Motivația? Elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal prin care să fie evocate schimbările de regim produse în Decembrie datorită curajului inițial al tinerilor eroi care au pornit Revoluția în orașele martir: Timișoara, București, Sibiu, Cluj-Napoca… Frumos țel! Poate află și tinerii de atunci „Cine a tras în noi, după 22?”. Masoneria, Armata, Miliția, Securitatea sau ceolovecii lui Gorbaciov? Că istoria are multe surprize. Și apoi, să fim sinceri: „nicio revoluție nu e frumoasă” (Mircea Dinescu).

Luna în care ne aflăm ne sufocă cu evenimente de mare calibru. La 1 Decembrie am sărbătorit ziua împlinirii năzuinței noastre esențiale, unirea românilor și a teritoriilor românești cu patria mamă. O ceremonie repetată an de an. Aici, am văzut și anul acesta politicieni „cu mâna pe inimă” dar fără niciun pic de fior patriotic. Niciunul n-a dat mâna cu adversarii politici sau cu poporenii de rând. N-au luat exemplu de la președintele Franței, dl. Macron care a discutat cu veteranii de război o oră și a dat mâna cu toți (de Ziua Națională a Franței).

Pe 5 decembrie s-au împlinit niște ani de când Regele Mihai al României ne-a lăsat singuri. Evenimentul a trecut neobservat. Începând cu 15 decembrie – momentul Timișoara, vor fi pomeniți și tinerii revoluționari care au fost și nu mai sunt. Nu vom afla însă niciodată numărul revoluționarilor cu pensii nemuncite deloc. „Defectă” revoluție. Este?

Prof. Dumitru RUSU

Material publicat inițial în 18 decembrie 2022 în Mesagerul de Neamț