Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț este instituția specializată, aflată în subordinea Consiliului Local, care aplică atât politicile naționale din domeniul asistenței sociale, cât și programe proprii, în vederea acordării de beneficii și servicii sociale adaptate să răspundă nevoilor identificate la nivelul comunității locale, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi a creşterii calităţii vieţii persoanelor defavorizate.
Zilnic, echipele multidisciplinare ale instituției, asigură servicii comunitare integrate în domeniul protecției copilului și familiei, pentru îngrijirea persoanelor vârstnice și cu dizabilități, dar și protecția persoanelor fără adăpost. Și pentru că efortul și munca continuă sunt mereu răsplătite, într-un cadru festiv, organizat în Aula Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Banca Mondială și cu sprijinul Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, a acordat distincții pentru cele mai bune exemple de bune practici în serviciile sociale adresate persoanelor vârstnice.
Performanțe în domeniul protecției persoanelor vârstnice
Anual, vârstnicii din întreaga lume sunt sărbătoriți la începutul lunii octombrie, iar anul acesta, în semn de apreciere față de furnizorii publici și privați de servicii sociale, care au înființat și dezvoltat servicii specifice îngrijirii acestor persoane, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat, în aceeași perioadă, concursul „Exemple de bune practici în serviciile sociale adresate persoanelor vârstnice din România”.
Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, în calitate de furnizor public de servicii sociale, s-a alăturat provocării lansate de minister și a participat la acest concurs prezentând bunele practici înființate, îmbunătățite, în mai bine de două decenii, și oferite prin două centre specializate, respectiv Centrul de Îngrijrii la Domiciliu pentru Persoane Vârstnice și Centrul Social “Pietricica”.
Astfel, miercuri, 14 decembrie, dintr-un total de peste 170 de participanți, la nivel național, Direcția de Asistență Socială a fost desemnată, de două ori, ca exemplu de bună practică în domeniul furnizării de servicii sociale adresate persoanelor vârstnice. Clasată pe locul al doilea și al nouălea, asistenții sociali au demonstrat, încă o dată, că profesionalismul și responsabilitatea sunt principalele virtuți care îi caracterizează, iar devotamentul acestora contribuie la îmbunătățirea și creșterea calității vieții persoanelor beneficiare.
Centrul de Îngrijiri la Domiciliu pentru Persoane Vârstnice este un serviciu social prin care Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț monitorizează și identifică situațiile de risc în care se află seniorii din comunitatea locală, folosind acțiuni de sensibilizare a populației atât prin activitățile de teren ale asistenților sociali, cât și prin utilizarea instrumentelor de comunicare din social media, presa scrisă și online. De la începutul anului 2022 până în prezent s-au acordat peste 5.500 ore de îngrijiri la domiciliu, asigurate de specialiștii centrului, pentru 33 de beneficiari cu vârste cuprinse între 65 și 101 ani, cu domiciliul sau reședința pe raza municipalității.
Centrul Social “Pietricica” oferă servicii sociale pentru a îmbunătăți calitatea vieții bătrânilor aflați în risc de excluziune socială, având premisele necesare, pentru a le asigura beneficiarilor un stil de viață sănătos. Centrul răspunde situațiilor de vulnerabilitate identificate în municipiul Piatra-Neamț, fiind dotat corespunzător pentru acordarea de servicii de îngrijire și suport persoanelor de vârsta a treia, cu posibilități materiale reduse sau chiar deloc.
Serviciile sociale acordate prin cele două centre contribuie la combaterea fenomenului de excluziune socială a persoanelor de vârsta a treia, asigurându-se accesul egal la un set complex de servicii corelate nevoilor acestora. Totodată, la nivelul centrelor s-au încheiat o serie de contracte de voluntariat cu membri ai societății civile, dar și cu instituții de învățământ de pe raza municipalității pentru ca seniorii pietreni să beneficieze de activități culturale inedite, pentru ca aceștia să se bucure de experiențe care să le însuflețească zilnic starea de spirit.
Performanțe în domeniul protecției copilului și familiei
Incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, în special a copiilor aflați în risc de abandon familial și școlar, este un alt obiectiv al Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț. Prin intermediul a trei centre de zi, organizate pe categorii de vârstă, se asigură servicii socio-educaționale la standarde europene pentru ca micuții să aibă oportunitatea de a-și valorifica potențialul și de a deprinde abilitățile necesare integrării în societate, atunci când vor ajunge la vârsta maturității.
Prin implementarea a două proiecte cu finanțare nerambursabilă din Fondul Social European, în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, copiii de vârstă antepreșcolară, preșcolară și școlară care se află în risc de abandon familial și școlar beneficiază gratuit de servicii socio-educaționale. De asemenea, prin cele trei centre se urmărește și refacerea și dezvoltarea capacităților copilului și ale părinților săi, în vederea depășirii situațiilor ce ar putea determina separarea copilului de familia sa și prevenirea abandonului școlar.
Odată cu punerea în aplicare a proiectului „Creșterea participării la învățământul antepreșcolar prin înființarea Centrului de zi Primii Pași”, cod SMIS 133203, anual, câte 76 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 48 de luni, care provin din familii aflate în situație de vulnerabilitate, au acces gratuit la educație specifică perioadei timpurii. Totodată, fiecare copil care frecventează Centrul de zi „Primii Pași” primește anual o subvenție în cuantum de 1.800 lei, cu condiția respectării prezenței zilnice. Suma se acordă pentru acoperirea cheltuielilor cu haine, deplasarea la centru, alimente sau articole educaționale. În prezent, Centrul de zi „Primii Pași” funcționează în aceeași clădire cu Creșa Centru, însă va avea un sediu nou, amenajat la standarde europene, în locul unei centrale termice dezafectate, din strada Progresului, nr. 37. Lucrările de modernizare și reabilitare a spațiului din cartierul Mărăței sunt începute din luna octombrie 2022, iar valoarea investiției, în cuantum de 6.670.873,0 lei, este asigurată din bugetul local.
Prin implementarea proiectului „Servicii socio-educaționale de prevenire a abandonului familial pentru copii noștri”, SMIS 129792, Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț a obținut finanțare nerambursabilă pentru susținerea a două centre, unul pentru etapa preșcolară și unul pentru cea școlară. În cadrul Centrului de Zi pentru Preșcolari „Castani”, 30 de copii cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani, și în Centrul de Sprijin și Asistență de Specialitate pentru Copii, 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 6-18 ani primesc servicii sociale și educaționale, punându-se accent pe dezvoltarea personalității și dobândirea autonomiei personale.
Fiind deja luna decembrie, iar spiritul Crăciunului a cuprins întreaga comunitate, Direcția de Asistență Socială, împreună cu sprijinul asociațiilor, dar și al Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamț s-a transformat, din nou, în spiridușul Moșului. De Moș Nicolae, copiii din cele trei centre au primit în dar încălțăminte specifică sezonului rece, dulciuri și obiecte necesare desfășurării activităților didactice. De asemenea, prin programul finanțat de la bugetul local, „1.000 de cadouri de Crăciun” au început să ajungă la copiii din oraș, începând cu 15 decembrie, odată cu serbările de iarnă organizate de micuții beneficiari, pentru ca toți să simtă magia sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos.