„Orice ar face părinţii, foarte rar pot înfrânge pornirile sufletești ale copiilor lor. Prezenţa unor calităţi înnăscute poate fi explicată prin faptul că omul, în vieţile anterioare, a fost de exemplu un muzician, şi venind în viaţa actuală, simte o înclinare spre muzică. Asimilând vertiginos cunoştinţele şi cu un talent ce se impune atenţiei încă din primii ani ai copilăriei, profesorul său constată o aptitudine ce uimeşte. Un asemenea spirit va căuta să se reîntrupeze într-o familie cunoscătoare de muzică, în stare să-i ofere un corp fizic delicat, un sistem nervos vibrant la undele sonore” – Prof. Scarlat Demetrescu, Din tainele vieții și ale universului
Berbec
Luna Nouă din 21 ianuarie susține nativii din Berbec. Cele mai multe acțiuni se concentrează asupra muncii, iar prietenii îi vor susține pe nativi. Luna Nouă cade în Vărsător și luminează Casa bucuriei, fericirii și prieteniei Berbecilor. Acum are loc o conjunctură specială, deoarece Pluton se află într-un unghi ideal față de Jupiter, ceea ce indică oportunitatea. Acesta este un aspect al succesului, mai ales în ceea ce privește progresul impresionant în carieră. Marte va rămâne în Gemeni până pe 25 martie și vă va dinamiza Casa călătoriilor pe distanțe scurte. Acum, dacă nativii simt nevoia unei scurte vacanțe, momentul este foarte bine ales. Berbecii vor avea o mulțime de opțiuni: la casa unui prieten, pensiuni, complexe turistice originale.
Taur
Luna Nouă din 21 ianuarie cade în Vărsător. Acest aspect astrologic marchează un punct fabulos în cariera Taurilor. Alături de Luna Nouă se află Soarele, Venus și Saturn, toate aflate în Vărsător. Taurii au primit provocarea lui Saturn de a-și face un renume încă din 2020. A trecut ceva timp de atunci și toată muncă grea depusă în favoarea carierei va fi răsplătită. Luna Nouă și Jupiter oferă un impuls fantastic carierei nativilor. Progresul nativilor va fi observat de cineva ce are o mare influență și le va propune Taurilor o poziție mai bună.
Gemeni
Luna Nouă din 21 ianuarie ce cade în Vărsător încurajează călătoriile îndepărtate, importul-exportul de idei, bunuri și servicii. Luna Nouă oferă toate energiile ce deblochează talentul scriitoricesc, oferă fluiditate în vorbire, deschide talentul în vânzări. Pentru unii Gemeni, Luna Nouă oferă succes în cercetarea științifică. Aceasta este o Lună Nouă ce deschide o nouă cale în viață. Pentru a lucra pentru visul propriu se recomandă ziua de 24 ianuarie, când Soarele din Vărsător trimite semnale lui Jupiter aflat în Berbec. Această zi trebuie folosită la maximum. Marte se află în Gemeni, astfel că ceva îi va face fericiți pe nativi.
Rac
Luna Nouă din 21 ianuarie este specială. Această Lună Nouă luminează Casa banilor altor persoane. Racii au acum ocazia de a primi un bonus, un premiu în bani sau un cadou, o plată de asigurare, pensia pentru copii care nu a fost plătită la timp sau bani care li se datorează. Casa banilor altor persoane ajută Racii să își finanțeze unele vise-burse, împrumuturi pentru studenți și ajutor financiar universitar, împrumuturi pentru îmbunătățirea locuințelor și împrumuturi pentru automobile, linii de credit pentru afaceri. De remarcat că Marte este foarte prietenos cu această Lună Nouă, iar Marte este planeta acțiunii. Soarele și Jupiter sunt sincrone pe 24 ianuarie. Acum este excelent ca Racii să prezinte o idee sau să lanseze un produs sau serviciu.
Leu
Ziua de 24 ianuarie ar putea fi ziua anului pentru Lei. Jupiter și Soarele își unesc astăzi forțele și o persoană importantă îi va observa pe nativi și activitățile lor. O sumă mare de bani se poate îndrepta către Lei. Luna Nouă din 21 ianuarie cade în Vărsător și luminează Casa căsătoriei și a parteneriatului Leilor. Se pare că această Lună Nouă este perfectă pentru Leii îndrăgostiți pentru a se logodi sau pentru a se căsători. Orice uniune pe care o realizează acum nativii din Leu, în viața personală sau profesională, va funcționa bine. Această Lună Nouă transmite nativilor faptul că nu trebuie să treacă prin viață făcând totul singuri.
Fecioară
O misiune complet nouă ar putea primi nativii din Fecioară odată cu apariția Lunii Noi pe 21 ianuarie. Această misiune poate fi asociată cu cu high-tech și științe sau științe sociale, televiziune/streaming. Marte și Luna Nouă aduc pentru Fecioare tot ceea Universul poate oferi mai bun. De menționat că Marte se află în Casa faimei și a onorurilor Fecioarelor. Dacă nativii vor lucra din greu pentru această nouă misiune, vor deveni cunoscuți în domeniu. La 24 ianuarie, Jupiter își unește forțele cu Soarele, aspect deosebit de benefic pentru cariera nativilor. Este ziua perfectă pentru a discuta despre bani.
Balanță
Luna Nouă din 21 ianuarie cade în Vărsător și luminează Casa copiilor nativilor din Balanță. Dacă aceștia speră să aibă un copil, să încerce imediat după Luna Nouă. Dacă au avut probleme cu concepția, Luna Nouă dezvăluie motivele infertilității cu ajutorul unui specialist. Unele femei din Balanță pot opta și pentru congelarea ovulelor, aspect care le ajută să mai câștige timp. Luna Nouă scoate la suprafață creativitatea nativilor. Ideile Balanțelor sunt clare și cursive, chiar inovatoare, deoarece Luna Nouă se află în Vărsător. Luna este conducătorul natural Casei carierei nativilor din Balanță. Cine dorește să își schimbe locul de muncă, această Lună Nouă oferă idei foarte bune.
Scorpion
Casa de acasă și a familiei Scorpionilor este luminată de Luna Nouă din 21 ianuarie ce cade în Vărsător. Jupiter se află în Casa proiectelor de zi cu zi a nativilor, simultan cu Luna Nouă. Scorpionii pot primi un nou loc de muncă, aproape în mod miraculos. Acest aspect se poate materializa și cu mutarea într-o nouă locuință, dacă nativii au suficienți bani pentru aceasta. Marte se află în Casa financiară a Scorpionilor, iar Luna Nouă netezește orice cale de a face o afacere sau o negociere. La 24 ianuarie, Soarele și Jupiter lucrează împreună. Nativii pot face acum o afacere foarte bună la serviciu sau pot primi o însărcinare interesantă, care aduce venituri mai mari.
Săgetător
Luna Nouă din 21 ianuarie ce cade în Vărsător îi trimite pe Săgetători să își facă bagajele pentru o călătorie rapidă. Influența Lunii îi ajută pe nativi să ajungă într-un mediu nou, care se dovedește va fi salvator din punct de vedere financiar. Această călătorie se va dovedi una extrem de romantică: Jupiter se află în Casa iubirii adevărate și a romantismului și, împreună cu Luna Nouă și Soarele, oferă o evadare conform viselor Săgetătorilor. Marte se află în Casa parteneriatelor, astfel că nativii care se află într-o relație stabilă vor trăi ceva deosebit împreună. Pentru nativii care nu și-au oficializat relația, week-end-ul din 21-22 ianuarie este atât de romantic, încât s-ar putea să se logodească sau să se căsătorească.
Capricorn
Veniturile nativilor cresc și datorită Lunii Noi din 21 ianuarie ce cade în Vărsător. Capricornii care speră să obțină o mărire de salariu, să își facă curaj să solicite asta. Pluton, Luna Nouă în Vărsător și Uranus vor deschide mai multe uși pentru ca nativii să obțină mai mulți bani, începând cu 22 ianuarie. Pe 24 ianuarie, munca și banii vor aduce profituri uriașe pentru Capricorni. Soarele și Jupiter sunt sincronizați în această zi. Acest aspect este o raritate financiară din punct de vedere astrologic.
Vărsător
Luna Nouă din 21 ianuarie cade în Vărsător. Dar, simultan, Jupiter se află în Berbec și transmite raze de aur pentru nativii din Vărsător. Această conjunctură conduce la o excursie distractivă, cu un strop de lux. Aici poate interveni și ajutorul de la o soră, un frate sau un văr. Jupiter și Soarele sunt perfect aliniate pe 24 ianuarie. Cei care au de semnat un contract, să o facă pe 24 ianuarie. Acesta este cadoul anual de naștere oferit de univers. Energia acestei Luni Noi poate fi utilizată în orice doresc nativii din Vărsător. Este singura perioadă din an când nativii pot alege.
Pești
Creativitatea Peștilor este la cote maxime datorită Lunii Noi ce luminează Casa subconștientului pe 21 ianuarie. Luna Nouă se află în Vărsător și recomandă nativilor care lucrează la proiecte creative să se retragă în zone sălbatice. În acest caz, este vorba despre singurătate. Dacă nativii reușesc să se izoleze, vor deveni foarte intuitivi în domeniul creației. Pe lângă puterea Lunii Noi, Uranus își aduce contribuția: toată inovația și originalitatea de care dispune o transmite Peștilor începând cu 22 ianuarie. De asemenea, Casa subconștientului este asociată și cu secretele. Peștii vor afla despre un secret ce a fost ascuns de către cineva apropiat.