De la Muntele Athos la poalele Tâmpei

Două slujbe, același om și multă valoare socială
Un personaj privilegiat în viață, care a trecut cu brio prin peripeții la școală cam la fel ca și marele povestitor Creangă – care a găbjit o pupăză, omul nostru imitându-l cu ceva bunuri ale colegilor pe vremea când era elev – a ajuns într-o postură binecuvântată, are două slujbe, bine plătite fiecare. Una la un așezământ public, unde a intrat prin concurs și unde muncește în timpul săptămânii, cum s-ar zice la stat – și a doua unde este ocupat mai ales duminica, plus obligații la nunți, botezuri și înmormântări. Și în a doua postură este cu normă întreagă, dar cu un program care-i permite încă o normă generatoare de venituri. Personajul are mulți prieteni, atât într-o parte, cât și în cealaltă, directori sau șefi de instituții și se spune că este pregătit să ocupe chiar un post de șef unde acum prestează servicii insuficient remunerate. Altfel, este un băiat de viață, cu predispoziție pentru lungi discuții cu sau fără patrafir, care apoi sunt clar sintetizate pentru SIB. Cum, nu știți ce este SIB?
Multă asistență și mulți asistenți
Un fel de asociație profesională care trăiește extrem de bine din cotizațiile membrilor, că sunt mulți și trebuie să cotizeze, că altfel nu au cum să facă rost de documente care să-i ajute să promoveze profesional, este în fierbere de mai mult timp. Se ceartă și se reclamă oamenii din conducere că unii au propus cheltuieli fabuloase pentru amenajarea unui sediu somptuos, cu birouri care l-ar face mândru și pe miliardarul Cataramă, că tot vorbim despre mobilier. Reclamațiile au curs cam către toate organele statului, se vorbește despre contracte nerespectate, sume plătite cu mult peste ceea ce ar trebui să însemne serviciile și despre mânăreala unor licitații. Să nu credeți că este vorba despre puțini bani și de aceea există un adevărat asalt pentru detronarea actualului lider care s-ar fi obișnuit cu traiul bun și care ar trebui să lase locul altora, care nici vorbă de trai bun, ei doresc doar mai binele asistenților de tot felul. De urmărit momentul în care cei care plătesc contribuțiile, deloc puțin, se vor trezi și vor cere un audit serios pe banii cheltuiți.
(V.B.)





