Pe piața de profil și în lumea specialiștilor din domeniu Compania Mecanică de Echipamente Speciale (COMES) Săvineşti este văzută ca lider pe piaţa naţională şi din Europa de Est în producţia de utilaje tehnologice sub presiune pentru industria de petrol şi gaze, chimică, petrochimică şi energetică. Ca să ajungă aici a fost nevoie de decizii curajoase – dar calculate – care uneori păreau să sfideze realitățile economice.
Fiecare pas a fost unul care a deschis noi perspective de dezvoltare, țelul fiind prezentat sintetic de Anton Ioan Măzărianu, CEO COMES: ”Viziunea noastră este ca unul din 10 utilaje din Europa să fie furnizat de COMES. Pentru a deveni realitate, investim constant în dezvoltare”.
Din această perspectivă, ultima investiție a companiei pare să fie extrem de importantă, firma nemțeană a preluat Atelierul Mecanic al Rafinăriei Petromidia Năvodari, membră a grupului Rompetrol.
Un proiect gândit și pregătit de 3 ani
Extinderea activității într-un loc în care să ai mai multe facilități în ceea ce privește accesul spre piețele internaționale a fost în planul conducerii de peste trei ani. Atelierul mecanic situat chiar în interiorul unei rafinării importante, cu deschidere directă la Marea Neagră, rezolvă multe dintre problemele firmei și de aceea investiția este una importantă din punct de vedere financiar. Doar pentru operațiunile de retehnologizare a atelierului mecanic de la Rafinăria Petromidia Năvodari, COMES a alocat 1,5 milioane de euro. Noul punct de lucru COMES România va fi deschis începând din luna februarie a acestui an, de aici se vor asigura atât servicii de mentenanță și de service, cât și producția și instalarea de echipamente metalice, accesorii și piese de schimb. De menționat este faptul că Rafinăria Petromidia Năvodari reprezintă la acest moment cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre. Practic, preluarea Atelierului Mecanic al Rafinăriei Petromidia Năvodari înseamnă pentru compania COMES accesul direct la portul maritim Constanța și va avea ca efect intensificarea exporturilor către piețele target. Este vorba de un parteneriat strategic pentru extinderea activității de producție a firmei nemțene.
Hala de producție COMES din Rafinăria Petromidia Năvodari are o suprafață de 3.700 mp unde, pentru început, vor lucra 50 de salariați ai companiei, lăcătuși mecanici, strungari și sudori profesioniști. Oportunitatea de colaborare a companiei COMES cu Rafinăria Petromidia Năvodari va fi atât pentru mentenanță, dar urmărește și ca unitatea să beneficieze de consultanță și servicii de specialitate în situații neprevăzute, respectiv în perioadele când vor fi programate revizii tehnice ale instalațiilor de rafinare.
Mastodontul de la Săvinești
Compania COMES continuă producția și în halele de la Săvinești unde se fabrică utilaje tehnologice complexe. Chiar în acest an, la finele primei decade a lunii ianuarie 2023, COMES a anunțat finalizarea unui nou produs de referință, un schimbător de căldură, parte a unei instalații moderne de hidrocarburi ce aparține unei rafinării de prestigiu din Uniunea Europeană. Peste 220 de salariați au lucrat un an și jumătate, timp de 18 luni, la echipamentul mastodont cu o lungime de 21 de metri, o greutate de 240 de tone și diametru exterior de 2,5 metri. Echipamentul a fost transportat rutier de la Săvinești către portul naval Constanța, în condiții speciale.
Viitorul sună bine
În calitate de jucător internațional important – contractele pe toate piețele importante sunt cartea de vizită din acest punct de vedere – pentru a fi mai aproape de clienții pe care compania nemțeană îi are în zona de sud-est a Europei, COMES a inaugurat anul acesta un sediu în Serbia, fiind vorba de un centru specializat de vânzări de echipamente industriale sub presiune.
Compania nemțeană este într-o continuă dezvoltare ca dovadă fiind faptul că a încheiat anul trecut, 2022, cu o cifră de afaceri de 16 milioane de euro, în creștere cu 30% față de nivelul din 2021.
“Clienții noștri, fie că sunt contractori EPC sau rafinării, combinate chimice, apreciază faptul că avem o abordare exhaustivă și că le oferim toate produsele și serviciile de care au nevoie: proiectare, achiziție de materie primă, fabricație, testare, certificare, mentenanță, service, piese și accesorii, logistică“, a mai adăugat Anton Ioan Măzărianu.
În acest context, COMES intenționează în viitor intrarea pe piețe noi din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Totul în contextul în care după izbucnirea războiului din Ucraina, în urmă cu aproape un an, ca multe alte companii și COMES a fost nevoită să se reorienteze după sancțiunile impuse Rusiei. La scurt timp, s-a reușit semnarea unui contract important, de aproximativ 23 milioane de euro cu un partener francez. Pentru o perioadă de doi ani, COMES s-a angajat să proiecteze, să execute, să testeze și să livreze echipamente cu greutăți între 50 și 200 de tone, lungi de până la 50 de metri. Este vorba de schimbătoare de căldură, fascicule tubulare, vase sub presiune, precum și coloane cu interioare de proces. Avantajele care au dus la semnarea acestui important contract au fost nu doar calitatea, respectarea termenelor de livrare sau flexibilitatea în fabricaţie, ci și pregătirea specialiştilor, plus certificările internaţionale deţinute de COMES. Viitorul sună bine și pentru anul care tocmai a început compania a programat investiții de 6 milioane de euro. Firma va investi și în digitalizarea proceselor de afaceri, prin achiziționarea unui soft ERP care să integreze toate business unit-urile.
COMES însemnă investiție în resursa umană
Pentru a ajunge la astfel de performanțe, compania COMES a investit constant și în resursa umană. Pachetul salarial pentru lucrătorii companiei este unul motivant, dar sunt și alte beneficii adaptate nevoilor salariaţilor unității. Este vorba de salariu competitiv, tichete de masă şi tichete cadou, bonusuri de performanţă, training, posibilitatea de calificare la locul de muncă, certificări în domeniu, transport la şi de la locul de muncă, prime de Paşte, Crăciun, zi de naştere. Compania asigură și beneficii non-financiare, iar aici sunt incluse traininguri, certificări, ori activități de tip team-building. Salariații COMES beneficiază de transport către și de la locul de muncă, dar și de un mediu de lucru ce stimulează dezvoltarea profesională și personală. Cu toate acestea, COMES se confruntă cu aceeași problemă pe care o au mai toate companiile din țară, lipsa de personal, astfel că în continuare recrutează atât personal cu studii superioare, ingineri mecanici în special, dar și sablori, vopsitori sau lăcătuși mecanici, sudori ori prelucrători prin așchiere.
Gabi SOFRONIA