Proiectul de hotărâre de consiliu local, inițiat de viceprimarul Alin Lehăduș, privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Piatra-Neamț regizorului de teatru Alexandru Dabija – proiect anunțat pe 13 februarie, de ziua sa de naștere – a intrat în linie dreaptă. A fost depus și e înscris pe ordinea de zi a ședinței de joi, 22 februarie.
Până la onorantul vot al consilierilor, vestea oficializată vineri s-a răspândit cu repeziciune. Un prim mesaj de salut și recunoștință a venit din partea marelui actor Marcel Iureș. Ce doi formează un tandem regizor-actor de mare forță și succes, intrat deja în istoria teatrului românesc.
Articolul din Mesagerul de Neamț din octombrie, anul trecut, în care avansam propunerea acordării titlului, era publicat cu puțin timp înaintea unei minunate isprăvi săvârșite de cei, sub atenta îngrijire și găzduire a managerului general (interimar) al Teatrului Național București, actorul Mircea Rusu, și el figură de seamă a TT-ului de odinioară. Pe 25 octombrie, Creatorul de teatru de Thomas Bernhard revenea la viață pe scena Sălii Studio a TNB. Prima montare impunătoare a piesei, cu același regizor și același protagonist în rolul Bruscon, avusese premiera în 2001, la Teatrul Act.
În continuare, în exclusivitate, mesajul lui Marcel Iureș:
„Alexandru Dabija e unul dintre cei mari regizori din Europa. Sunt fericit că sunt prieten cu el. Are putere, cum să spun, în prietenie, în inspirație, își iubește tare actorii. Am început prietenia asta demult, de prin facultate și acum suntem în situația în care ne putem bucura unul de celălalt și de viața pe care o avem în această țară.
Ce pot să mai spun este că Teatrul Act, care împlinște anul ăsta 25 de ani, are șira spinării, ca să zic așa, axa acestei mici instituții, în mâna domnului Dabija. Și așa va fi mereu.
Mă bucur tare să îi pot spune <<Felicitări!>> și cred că e un lucru bun ce ați făcut. Cu un teatru cu marcă, un oraș cu marcă culturală recunoaște marca unui mare artist. Mulțumesc mult!”
Acest mesaj și cele ce vor mai veni urmează a fi centralizate de viceprimarul Lehăduș pentru fi atașate proiectului de hotărâre spre rămânere în arhivă și istorie.
Viorel COSMA
(Fotografiile cu Marcel Iureș sunt realizate de Florin Ghioca pentru Teatrul Național București.)