Cateheza s-a desfășurat prin implicarea doamnei director Atodiresei Violeta-Mădălina și a doamnei Simon Loredana-Cătălina, profesor de limba franceză la Școala Gimnazială „Antonie Mureșianu” Bîra. Scopul activității a fost atât punerea în valoare și în practică a conținutului de credință al Bisericii Ortodoxe cu privire la relația de iubire și comuniune a omului cu Dumnezeu și cu aproapele său, cât și să promoveze relația de iubire, de apropiere și slujire a omului cu Dumnezeu și importanța cinstirii păriților.
Această activitate s-a desfășurat în cadrul Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”. Au participat elevii Școlii Gimnaziale „Antonie Mureșianu” Bîra, din grupa de cateheză a Parohiei „Sfântul Ioan Gura de Aur”, Rediu/Satu-Nou.
Competența generală activității a evidențiat manifestarea unui comportament moral-religios în viața personală și în societate, în acord cu valorile religioase, având ca model familia creștină.
Au urmat competențele specifice: prezentarea unui material video despre Cinsitirea Părinților, modele de familii creștine, datoriile părinților față de copii și identificarea unor cuvinte de mare folos duhovnicesc; ascultarea activă a unei povestiri despre Cinstirea Părinților a Sfântului Nectarie din Eghina, povețe pentru elevi, rugăciune pentru părinţi; dezvoltarea abilității de a participa la dezbateri și de rezolvare a unor sarcini de lucru concrete pentru formarea și dezvoltarea cunoștințelor, abilităților și atitudinii de buni creștini. Întrucât tema a vizat copiii din grupa de cateheză, ei au rezolvat diferite sarcini de lucru după metoda chestionarului.
– Exemplificaţi 5 moduri în care ne manifestăm iubirea faţă de părinți!
– Ce reprezintă familia creștină?
– Cum cinstim părinții? Dați câteva exemple de modele de familii creștine.
– Scrieți un eseu scurt despre a V-a poruncă din decalog;
Toate aceste sarcini au vizat încurajarea iubirii aproapelui, familiei, întărirea în credință, în dragoste și a identificat moduri în care Biserica susține familia creștină, recunoaște datoriile față de părinți, grija față de ei și să fie mereu atenţi la nevoile lor, comunicativi şi receptivi la sfaturile și îndemnurile părinților.
În încheiere au remarcat faptul că orice copil este darul lui Dumnezeu pentru părinţi, prin naștere, creștere, educație și insuflarea de valori morale şi creștine.
La sfârșit, copiii au învățat o nouă rugăciune închinată părinţilor şi mi-au promis că o vor rosti mereu în semn de iubire pentru părinții lor.
La parohia noastră, tot în cadrul acestui concurs, copiii și vârstnicii vor participa la diferite activităţi coordonate de cadrele didactice de la școala din comuna Bîra.
Duminica, 2 aprilie 2023, a avut loc cateheza destinata vârstnicilor „Chipul de persoane în vârstă care s-au remarcat în Sfânta Scriptură, ca exemple de viețuire creștina (Proorociţa Ana, Dreptul Simeon, Preotul Zaharia, etc.)
De asemenea, în cadrul acestui proiect, tinerii vor merge în vizită la câte un vârstnic din parohie, unde îi va asculta suspinele și nevoile, vor învăța din poveștile lui de viață şi îl va ajuta în treburile gospodăreşti, vor vizita o fermă de animale, vor învăța să coasă, să împletească şi să continue tradiţiile înaintaşilor noştri.
O altă temă intitulată „Dumnezeu ocrotește și binecuvântează persoanele în vârstă” va avea avea loc pe data de 6 aprilie la Școala Gimnaziala Bîra, unde vom avea sprijinul cadrelor didactice, cărora le mulțumesc pentru colaborare, sprijin, susţinere şi implicare în educaţia tinerilor din Parohia noastră.