Spirite inflamate în ședința extraordinară de vineri, 28 aprilie, a Consiliului Județean Neamț. La final s-a “dat cu oiștea-n gard”, atunci când un consilier a cerut explicații pentru retragerea de pe ordinea de zi a unui proiect. Este vorba despre acela care propunea ”aprobarea documentației tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții refacere împrejmuire gard la Complexul Rezidențial de Servicii Sociale Roman – Centrul de Abilitare și Reabilitare Sf. Nectarie”, cu o valoare estimată de 296.521,78 lei” (peste 49.000 de euro), adică 450 euro pentru metrol liniar. Cum s- a ajuns aici?
Varianta oficială
La insistențele consilierului Maria Apostol, când s-a ajuns la discuții, Ion Asaftei, înlocuitorul lui Arsene, a dat citire unei adrese trimise Consiliului Județean Neamț de către conducerea Complexului de Servicii Roman, adică chiar cei care solicitaseră finanțarea pentru gard, prin care se sugera retragerea proiectului de pe ordinea de zi pentru că… nu există certificat de Urbanism și nici avizele necesare pentru realizarea acestei investiții.
Iar cei de la județ s-au conformat, deși, nota bene, au promovat proieictul fără să verifice dacă există certifict și avize, ca să nu mai vorbim despre prețul mare pe metro pătrat. Și cum era pro=imul pe ordinea de zi, nu poți să spui că nu a existat timp de verificări.
Varianta care supără
Cu o zi înainte, consilierul Laurențiu Crețu a postat pe pagina sa de socializare un îndemn la calcule matematice și la rațiune către serviciul tehnic al subordonaților domunului Arsene/Asaftei:
“Adică doar 450 de euro metrul liniar de gard în a cărui componență intră fundație, panouri din metal, panouri din plasă bordurată, bolțari prefabricați și stâlpi metalici 80×80.
Voi, ce stați la case, tot 450 de euro – metrul liniar de gard ați plătit?
Sau mai exact și voi ați plătit 60.000 de euro pe gardul de la casă?”
Pe un gard de 134 metri, am adăuga noi?
Citatul din Arsene, din gura lui Asaftei
Când i s-a sugerat că poate ar trebui luate mai multe oferte, deoarece prețul din proiect este prea mare, Ion Asaftei s-a lansat într-o adevărată tiradă, făcând trimitere la presa ticăloșită și care dezinformează, citând dintr-un recent rezident în patria de unde au plecat romanii să cucerească Dacia: “L-am retras pentru a face o analiză ceva mai profundă a tuturor cheltuielilor… Contrar câinilor de pază ai democrației, adică ai presei, eu nu moșesc afaceri la consiliul județean! Nu am făcut-o în cei șapte ani și nu o voi face nici de acum înainte, nici prin intermediari. Și le atrag atenția unora care sugerează astfel de chestiuni că îi voi acționa în instanță. În momentul în care un lider de partid într-o conferință de presă a făcut o afirmație că o parte a presei dezinformează, s-a referit la o astfel de presă…pentru că a ieșit o furtună într-un pahar cu apă”.
Ion Asaftei a considerat că a închis discuția, argumentând că oferta respectivă ar fi fost făcută din 2020-2021 ( ?!?), iar devizul este realizat de un specialist de la Roman și că de fapt, investiția nu constă într-un simplu gard de sârmă, ci este “mult mai complexă”.
Angela Croitoru
N.R. În ceea ce privește presa și modul în care aceasta a dezinformat în legătură cu fostul boss al Consiliului Județean Neamț îi sugerăm lui Ion Asaftei să citească cu creionul în mână sentința dată de judecătorii de la Bacău șu Brașov. Are ce învăța. Și cel mai probabil nu-i departe vremea când la bibliografie se vor adăuga alte titluri, cu protagoniști multipli din zona în care acum lucrează. Cel mai probabil furtuna se va amplifica de la câteva pahare la grămadă de butoaie.