Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns. Din când în când, destul de des, răzbat spre opinia publică noi și noi dovezi ale profesionalismului unora dintre funcționarii care populează instituția numită Primăria Piatra Neamț. Și care în loc să fie ejectați de la sesizarea primei abateri grave, rămân în funcții de execuție importante.
Ultima poveste se referă la o investiție lăudabilă, aceea de ridicare a unui bloc ANL prin Agenția Națională pentru Locuințe. În anul 2018, deci acum 5 ani, printr-o hotărâre a Consiliului Local, era aprobată transmiterea în folosință gratuită către Agenția Națională pentru Locuințe a unui teren în suprafață de 3450 mp, în strada Clement Pompiliu f.n. Respectivul document era trimis spre serviciile Patrimoniu, Urbanism și de Investiții, pentru luare la cunoștință și conformare. Deci toată lumea știa despre ce era vorba și terenul era dat ca loc bun de construcții.
În 2022 se semna, pe baza acestei hotărâri, contractul cu Agenția, semn că toată lumea a considerat că acolo se putea ridica falnicul bloc pentru tinerii specialiști.
Surpriza vine acum înainte de ședința extraordinară a Consiliului Local din 11 mai, când consilierii primesc la mapa două proiecte de hotărâri legate între ele, care în principiu vorbesc despre schimbarea locației blocului de la strada Clement Pompiliu pe strada Dărmănești nr. 107 bis! De ce această schimbare bruscă, la doi ani după semnarea contractului?
Răspunsul oficial îl avem într-o adresă (vezi foto) transmisă de către Primărie către Agenția respectivă, unde scrie negru pe alb că nu se poate construi acolo bloc deoarece acolo ”s-au plantat copaci care au ajuns în faza de maturitate, astfel încât aceștia nu pot fi tăiați, reprezentând singura zonă vede din cartier”!
Cum a crescut pădurea în doi atât de mare încât să nu mai poată fi tăiați copacii pentru un bloc necesar și util? Simplu, a crescut mare pentru că exista și în 2018 și NICI UN FUNCȚIONAR CU ATRIBUȚII NU S-A DERANJAT SĂ MEARGĂ LA FAȚA LOCULUI! Abia când s-a ajuns la faza de implementare cineva a ajuns să vadă locația la față. Iar primarul Andrei Carabelea este, din nou, pus într-o situație ridicolă în momentul în care cere schimbarea locației.
Funcționarul care a uitat să meargă la fața locului nu este la prima ispravă de acest gen, el fiind protagonist și în episodul cardul de alimentare cu combustibil de la CMI Urban. Neinformarea primarului în legătură cu realitatea din teren va duce cel mai probabil la întârzierea cu cel puțin un an a construirii blocului – vorbim despre altă locație, alte studii, alt proiect- și la costuri în plus. Așteptăm cu interes un comunicat al instituției care să detalieze, cu maximă precizie și finețe, cheltuielile făcute până acum pe proiect și dacă domnul respectiv va mai avea dreptul să-și pună semnătura pe facturi care trimit milioane de lei din primărie către terți, sau dacă documentele emanate de el mai sunt luate în considerare fără o verificare în plus.
Valentin Bălănescu
Un comentariu
Ati incercat sa faceti un “clasament” al functionarilor, in special di Primarie care se deplaseaza in teren innainte de a elibera un document? Ati fi surprins… Toti elibereaza din birou, incepand cu autorizatiile de construire. Habar n-au ce-i pe teren.