Festivalul medieval „Zilele Cetăţii Neamţ“, un eveniment de tradiţie, debutează mâine, 30 iunie, fiind la cea de-a XXII-a ediție. Şi anul acesta festivalul este organizat de Consiliul Județean Neamț împreună cu Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț, având ca parteneri Complexul Muzeal Național Neamț și Casa Culturii „Ion Creangă“. Evenimentul va avea loc în trei zone din oraș: Amfiteatru, Stadion și curtea exterioară a Cetății Neamț.
Vineri seara, de la ora 19.30, se va da semnalul de adunare în fața Primăriei Târgu-Neamț, după care, toți participanții la festival vor merge, cu torțe aprinse, către stadionul din oraș, pentru debutul evenimentului. Sâmbătă, în curtea exterioară a Cetății Neamț și pe Stadion, vor fi activități de tabără și ateliere de manufactură în tabere medievale: atelier de confecționare zale, atelier de pielărie, de întreținere și reparații scuturi, armament, coifuri, expoziție de arme și armuri.
În cadrul spectacolelor de tip medieval „Întâlnire între cetăţi“, vor fi prezentate trupe și ordine cavalerești, publicul putând urmări această activitate pe Stadion pe 1 și 2 iulie.
Nu vor lipsi nici concertele în aer liber, precum recitalul lui Vali Boghean&Band, de sâmbătă seara, din Amfiteatrul orașului Târgu-Neamț, sau cel al tenorilor Marcel Pavel, Iordache Basalic și Vlad Miriţă şi al Orchestrei Filarmonicii din Bacău, care va avea loc în ultima seară a festivalului.
„Tradiţionala sărbătoare a Cetăţii Neamţ, ctitorie a domnitorului Petru Muşat, îşi deschide porţile vineri, 30 iunie, cu nenumărate manifestări, de la lupte medievale la spectacole artistice, de la târguri meşteşugăreşti, la un spectacol de jonglerii cu foc. Ne vom integra în atmosfera medievală, alături de personaje precum plăieşii, curtenii, domniţele, vom cunoaște meşteşugurile acelor vremuri.
Copiii vor putea participa la activităţile de tabără, vor învăţa să tragă cu arcul, să picteze pe scut, să coase mărgeluţe, se vor putea înscrie la o vânătoare de comori, vor confecţiona coroniţe pentru regi şi regine.
Nu vor lipsi din program târgurile meşteşugăreşti, expoziţiile de medievale şi spectacolul interactiv «Întâlnire între Cetăţi» la care vor fi prezentate trupele şi ordinele cavalereşti.
Vă invit, aşadar, să trăiţi trei zile în Moldova lui Petru Muşat şi-a lui Ştefan cel Mare! Vreme frumoasă să fie, căci distracţia şi buna dispoziţie sunt garantate!“, a declarat Ion Asaftei, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
„Sărbătorim zilele acestea unul dintre cele mai importante obiective ale județului – Cetatea Neamț, și ne vom mândri că suntem urmaşii lui Ştefan cel Mare. Aducem prin festivalul pe care îl organizăm la Târgu-Neamț bucurie, recreăm fragmente din istoria cu iz medieval și farmecul acelor vremuri“, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Răducu – Adrian Păduraru.