Digitalizare. Pare a fi cuvântul de ordine în vocabularul politicienilor și al specialiștilor în ultima perioadă. Și referirea nu este neapărat la procesul în sine prin care pana, ajunsă acum creion, stilou sau pix, se transformă încet și sigur în tastatură sau ecran tactil, ci mai degrabă adaptarea la secolul vitezei, optimizarea procedurilor și reducerea la zero a timpilor morți. Toate astea par apanajul tinerei generații și parcă asociem mai greu astfel de procese evolutive cu entități care se bazează, se mândresc și promovează valorile tradiționale în domeniul de expertiză.
În Piatra-Neamț, dacă este să vorbim de mediul de afaceri local, dar și de domeniul sănătății, un nume pare emblematic și a ajuns să se confunde cu noțiunile de performanță, profesionalism, tradiție: Farmaciile Ardealul. Campania online “Ești din Piatra-Neamț dacă” a avut o mulțime de răspunsuri de genul “ai intrat într-o Farmacie Ardealul” pentru că istoria recentă a urbei noastre este comună cu cea a poveștii de succes a acestui lanț local de farmacii. În anul în care aniversează 30 de ani de existență, iată că cei care “împreună, pentru sănătate” cu noi, pietrenii, vin în întâmpinarea nevoilor pacienților cu un nou tip de serviciu care împletește activitatea tradițională a farmaciilor pe care o cunoaștem cu modalitățile noi de interacțiune cu clienții.
Concret, pietrenii pot acum să comande online, de pe site-ul farmaciaardealul.ro, oricare produse cosmetice, suplimente alimentare sau chiar medicamente OTC și au acum opțiunea de a ridica produsele comandate din oricare Farmacie Ardealul din Piatra-Neamț, la alegere. Comanda se face online, de la calculator, tabletă sau smartphone, clientul alegând de la care din farmacii dorește să ridice comanda. Personalul de specialitate pregătește produsele, le facturează și apoi anunță telefonic clientul că poate să ridice produsele comandate în funcție de programul său, urmând a achita cu cardul, în farmacie, la ridicarea produselor.
Avantajele sunt multiple și țin în special de optimizarea procesului de comandă și de adaptarea la programul din ce în ce mai încărcat al pietrenilor. “Online e mai simplu” ne spunea un slogan celebru și într-adevăr, e mai simplu să comanzi online, comparând în prealabil prețuri și având la distanță de doar un singur click orice informație ar fi nevoie despre un produs sau altul. De asemenea, nu riști să te decizi asupra unui produs și să constați, când ajungi în farmacia fizică să-l cumperi, că acesta nu este pe stoc. Dacă produsul comandat nu se află în stocul din Piatra-Neamț sau dacă se află la altă Farmacie Ardealul decât cea pe care o frecventezi, tu vei fi anunțat când produsul te așteaptă să fie ridicat, partea de logistică din spate fiind în totalitate în sarcina personalului specializat din farmacii. Și, hai să recunoaștem, de multe ori livrarea clasică, prin curieri, se face la ore… nepotrivite: ba ești la serviciu, ba ești la o întâlnire importantă sau pur și simplu te odihneai cu telefonul pe silence și așa ajungi să ratezi livrarea. Pe când așa, știm cu toții că avem o Farmacie Ardealul lângă casă sau în drumul către casă și astfel tu ai control total asupra momentului ridicării produselor. Nu trebuie să aștepți să caute cineva produsele, acestea fiind deja ambalate pentru transport și facturate și nu vei sta la coadă, pentru că le vei ridica de la casă, iar plata se va face civilizat și rapid cu cardul bancar.
Desigur, sistemul se aplică și pentru produsele de pe bebeardealul.ro, cu ridicare din magazinul Bebe Ardealul.
Dacă acum mulți ani scriam despre primul sistem din România de achiziție în rate a produselor de farmacie, despre rețetele magistrale prin laboratoarele Farmaciilor Ardealul, mai apoi am scris despre vânzarea prin intermediul site-ului farmaciaardealul.ro, apoi și prin bebeardealul.ro, mai recent despre gama proprie de produse sanoderm.ro și acum despre sistemul hibrid de comanda online/ridicare în farmacie, nu pot să nu mă gândesc, cu oarece curiozitate, ce ne mai pregătesc pentru viitor…
P.S. Uitam să vă spun, online nu e doar mai simplu, ci poate fi și mai ieftin, în sensul în care acest serviciu este oferit gratuit pietrenilor (deci bate sistemul locker) și mai beneficiezi și de prețurile și ofertele speciale de pe online, de cele mai multe ori mai avantajoase decât cele din farmaciile fizice. Convinge-te singur pe www.farmaciaardealul.ro!
Radu NASTASĂ