De o rară seriozitate și un pic prea modestă atunci când spune că a fost un elev de gimnaziu „cu note bune”, Eva Dumitrașcu a obținut unul din cei patru de 10 din clasa a VIII-a a Colegiului Național „Petru Rareș”.
„Am fost fericită și uimită în același timp când am văzut că am nota maximă! Nu mă așteptam la 10, decât la matematică. Dar m-am concentrat și am reușit să fac totul. La mine e vorba de atenție mai mult. Și de muncă. La evaluare, când am primit broșura de examen, mi-am învins emotivitatea rapid, gândindu-mă cât am muncit și asta m-a mobilizat să dau tot ce-i mai bun și să fiu atentă. Am făcut pregătire la matematică din clasa a V-a, dar doar pentru ca să-mi fixez cunoștințele. Dar n-am muncit mereu. În fiecare săptămână am o zi în care nu fac teme deloc – sâmbăta. Cânt, ies cu prietenii în oraș. Am două prietene cu care ne știm de mici, practic am copilărit împreună, fiindcă părinții noștri sunt prieteni dinainte de a ne naște noi. Le iubesc foarte mult și țin la ele ca la surorile mele. Sâmbăta fac orice ca să mă relaxez. Duminica fac temele pentru luni și, uneori, seara de obicei merg cu părinții să servim masa la restaurant”.
Este pasionată de muzică și de curând a învățat să cânte la instrument, singură. „Eu cânt la ukulele, nu e un instrument așa cunoscut la noi. L-am primit la Crăciunul trecut, i-am rugat pe părinți să-mi facă acest cadou și l-am comandat împreună de la un magazin din Praga, fiindcă am vrut să fie un instrument bine făcut. Am învățat să cânt de pe internet, cam în două luni am ajuns să stăpânesc instrumentul. Mă pasionează muzica și mă liniștesc atunci când cânt sau când ascult muzică. Cânt în fiecare zi la ukulele”.
Poezia este cealaltă pasiune a Evei, pe care a descoperit-o într-un context mai puțin plăcut pentru ea. „Îmi place să scriu poezii. Scriu despre emoțiile mele. Mă ajută să mă înțeleg mai bine. De vreun an am această pasiune. Atunci am început să mă confrunt cu emoții negative, cum se întâmplă în adolescență și nu puteam scăpa de ele. Eu fiind emotivă, am lumea mea interioară și mă detașez de exterior. Dar am constatat că nu prea am încredere în mine, deși de multe ori mi-am demonstrat că sunt capabilă, ca și acest examen, care mi-a arătat încă o dată că pot. Însă emotivitatea, timiditatea, faptul că nu vreau să dezamăgesc, plus că îmi stabilesc obiective cât mai înalte, au făcut să crească tensiunea interioară și prin poezie eu am găsit o cale să mă eliberez. La examene reușesc să mă mobilizez imediat ce mă gândesc la reușitele mele”, spune Eva, amintind și de faptul că în clasa a III-a s-a mutat de la Școala Gimnazială „Elena Cuza”, împreună cu prietena ei cea mai bună, la Școala Gimnazială nr. 3 unde a avut șansa unei învățătoare deosebite, Simona Chirica, mulțumindu-i cu acest prilej.
În ciuda sensibilității ei, Eva vrea să devină medic, poate și datorită surorii ei mai mari, acum rezidentă. „Știu de la ea că e foarte mult și foarte greu de învățat la medicină umană și de asta înclin spre veterinară. Îmi și plac mult animalele. Am doi câini acasă: Enzo e un beagle și Sasha e un câine obișnuit, nu e de rasă. Dar, deocamdată nu m-am decis ce voi alege, am timp”, conchide Eva.