În mijlocul verii și a căldurilor caniculare, țăranii de altădată respectau mai multe zile, de teama unor posibile pedepse pe care le-ar putea primi de la patronii acelor zile. Le era frică să nu bată grindina sau să nu le ia foc culturile, iar oamenii se temeau să nu se îmbolnvească de o boală stranie, de care scăpai doar cu descântece și ierburi de leac. Iar dacă zilele erau sărbătorite în cinstea unor sfinți feminini, cu atât mai mult interdicțiile erau mai atent respectate.

Calendarul popular consemnează în perioada 15-17 iulie sărbătoarea „Circovii de Vară” sau „Circovii-Mărinei”. În aceste zile sunt prăznuiți sfinții Sf. Mc. Chiric şi Iulița (15 iulie), Sf. Mc. Atinoghen (16 iulie) și Sf. M. Mc. Marina (17 iulie). Denumirea de „circovi” este împrumutată din slavonă („ţerkovnâie sviata”), ce se traduce prin „Sfinţii Bisericii”. În mentalul popular de veacuri a rămas prezența unor divinități străvechi, feminine, care erau considerate rele, dar peste care creștinismul a suprapus praznicele sfinților. Prin multe sate, și astăzi bătrânii spun că „această sărbătoare n-o spune popa că-i moare preoteasa”. Prima, şi cea mai interesantă dintre ele, este pe 15 iulie şi se numește „Ciurica”.

Ciurica sau puterea femeilor asupra bărbaților

Numele sărbătorii provine din contopirea numelor Sf. Mc. Chiriac şi Iulita, mamă și fiu care și-au sfințit viața trăind cu Mântuitorul Iisus Hristos. Sf. Iulița a trăit în vremea împăratului Diocletian (284-305 d.H. La puțin după ce a rămas văduvă, ea l-a născut pe fiul său, Chiric). În perioada persecuțiilor împotriva creștinilor, Sf. Iulița a fost arestată sub acuzația că este creștină. Judecătorul a încercat prin diverse metode să o determine pe Iulița să renunța la credința creștină. L-a luat pe fiul ei de trei ani, dar acesta, cu o maturitate în glas și trăiri a exclamat: „Eu sunt creștin și vreau cu mama mea!”. Mamă și fiu au fost martirizați pentru că nu au renunțat la credința lor în Sfânta Treime. Se spune în Tradiție că Ciurica îi „ciuruie în bătaie” pe cei care lucrează de ziua ei. Mai mult, în această zi se credea că femeile au puteri şi mai ales drepturi speciale asupra bărbaților. Ele le pot porunci bărbaților, îi pot pedepsi și chiar să-i bată. Ciurica nu este singura sărbătoare care oferă puteri depline femeilor. Etnologul A. Olteanu amintește și de „Tontoroiul Femeilor” de la Bobotează sau „Spolocania” din prima zi a Postului Mare. Conform informațiilor culese de A. Olteanu, Ciurica ar fi fost „patroana unei confrerii feminine deosebit de puternice, care conferea inițiatelor forţa necesară pentru a lupta cu armele bărbaţilor într-o societate masculină, ce a înlocuit vechea societate matriarhală”. Se zicea că femeile nu prea știu când e Ciurica, că în acea zi ele au dreptul de a bate pe bărbați. Și-ar face-o, dar aveau de îndeplinit un ritual destul de greu. În acea zi trebuiau să facă un țest (forma unui craniu din iarbă, lut), să-l usuce până seara și să și coacă în el o turtă. Apoi, după ce mâncau din acea turtă cu toți ai casei, avea voie să ia la bătaie pe bărbat. În ziua de Ciurica femeile aruncau boabe de porumb prin curte și îi luau de păr pe bărbați, apoi îi băteau, ca să le meargă bine tot anul. În această zi femeile nu lucrează absolut nimic, nu scoteau nici gunoiul din casă, nu împrumutau nici foc, căci era considerată o zi cu primejdie, rea de boală, de pagubă, mai ales pentru vite. Se credea că, dacă femeile vor lucra de Ciurica, le vor bate bărbații tot anul. De Ciurică, se credea că, dacă se ceartă femeia cu bărbatul, aceștia se vor certa tot anul. Oamenii se fereau să se certe în această zi, ca să nu le meargă  așa tot restul anului. Se spunea că Ciurica aduce moarte grabnică și boale pentru cel care nu îi ține ziua. Ciurica se ținea pentru ca oamenii să fie protejați de vărsatul de vânt. Fiind în mijlocul verii, sărbătoarea avea interdicții specifice anotimpului. În această zi, de obicei caniculară, femeile nu lucrau deloc. Cunoscătorii plantelor știau că de Ciurica se activa magia plantelor tămăduitoare.

Superstiții de Circovii de vară

Prin multe comunități de altădată era serbat Circovul cel mai mare, anume Mărina măcinica. Aceasta a fost numită după Sf. Mc. Marina, cunoscută în tradiții drept sora Sfântului Ilie. Mărina era serbată cu strictețe, deoarece efectele încălcării zilei sfintei erau numeroase. Se spunea că „pe cine lovește în această zi, nu se mai scoală“. Se făcea referire la bolile de lungă durată, la lovituri, la căzături. Mulți spuneau că Mărina le poate incendia recoltele și poate atrage lupii asupra turmelor. Era considerată o zi bună pentru asigurarea remediilor magice. Versiunea populară a vieții Sf. Mc Marina le înfățișează pe două femei, Marina și Catarina, ca fiind foarte frumoase. Diavolul a încercat să le ispitească, dar n-a reușit. El le-a închis într-o temniță, s-a prefăcut în șarpe ca să le sperie. Din șarpe s-a prefăcut în ied. Sf. Marina nu s-a speriat, ci a prins iedul de barbă și, cu un ciocan, a început să-l bată, până a fugit, scria etnologul A. Fochi. Astfel, Mărina era descrisă ca având putere și l-a prins pe dracul când acesta se ducea la biserică să bată toaca. Mărina i-a luat ciocanele și l-a bătut cu ele până l-a lăsat aproape mort, umplându-l de sânge. Sf. Marina e zugrăvită după ușa de la biserică ținând pe dracul de corn, având chip de capră și chinuindu-l, lovindu-l cu strășnicie. De aici și credința, că dacă lucrezi în ziua Mărinei, aceasta te lovește precum l-a bătut pe dracu’, scria Th. Speranția. Una din pedepsele pe care le aduce Mărina asupra celor care nu îi respectau ziua era că aceasta îl slobozea pe dracul pe care ea l-a prins asupra omului. Iar acesta începe să aibă vedenii, halucinații, se poate scula pocit la față. Mărina era considerată o sfântă cu hachițe: prea bună cu unii și foarte aspră cu alții. Unora le prindea bine și-i ajuta, chiar atunci când aceștia munceau în ziua ei, altora le făcea rău. Gospodinele observau în decursul anilor dacă această zi le priește și, drept urmare, o serbau sau nu. În schimb, soțiile tinere o serbau întotdeauna.

Tradiții în Ajunul lui SântIlie, patronul tunetelor și al fulgerelor

Sf. Proroc Ilie este, poate, cel mai cunoscut și respectat în tradiția românească, dintre prorocii vechiului testament. Se spune că, încă din noaptea spre 20 iulie, sufletele morților vin pe la casele lor. Femeile chemau copii străini de prin sat și, adunându-i sub un măr nescuturat, îl scuturau pentru întâia dată, ca să culeagă copiii mere, iar morții să se veselească. În ajunul Sf. Ilie, fetele se duceau noaptea la locurile unde era semănată cânepă, se dezbrăcau de cămăși și, după ce se tăvăleau pe pământ, se îmbrăcau repede și se duceau la culcare. Exista credința că, de visează în acea noapte cânepă verde, era semn că se vor mărita cu flăcăi. Dacă, însă, visau cânepa uscată, se spunea că se vor mărita cu bărbați în vârstă.