
Stadiul de lucru actualizat al proiectelor de modernizare la coridoarele de mobilitate urbană
| Nr. Crt. | Titlul proiectului | Progres |
| 1. | Regenerare urbană a coridorului secundar de mobilitate pe axa est-vest – Etapa I (Bulevardul 9 Mai, Strada Dimitrie Leonida) | 95% |
| 2. | Modernizare coridor integrat de mobilitate est-vest – Strada Mihai Viteazu din municipiul Piatra-Neamț | 80% |
| 3. | Reorganizarea coridorului principal de mobilitate urbană pe axa est-vest Bulevardul Decebal, Piața Mihail Kogălniceanu, Bulevardul Traian | 11% |

- Regenerare urbană a coridorului secundar de mobilitate pe axa est-vest – Etapa I (Bulevardul 9 Mai, Strada Dimitrie Leonida)

- lucrări de siguranță rutieră:
- Marcaje rutiere longitudinale și transversal
- Montare indicatoare rutiere
- Revizuire/decolmatare geigere pentru rețeaua pluvială
- finalizări zone spații verzi, taluzări, nivelări teren în zona trotuarelor
- Modernizare coridor integrat de mobilitate est-vest – Strada Mihai Viteazu din municipiul Piatra-Neamț

- pistă de biciclete în zona unde s-au executat lucrările la rețeaua de gaz metan (între intersecția Orion și intersecția str. Mihai Vitreazu cu str. Valea Albă)
- trotuare în zona unde s-au executat lucrările la rețeaua de gaz metan (între intersecția Orion și intersecția str. Mihai Vitreazu cu str. Valea Albă)
- amenajări peisagistice
- pe tot sectorul străzii Mihai Viteazu urmează să fie turnat stratul de uzură și să fie efectuate marcajele rutiere longitudinale și transversal.
- Reorganizarea coridorului principal de mobilitate urbană pe axa est-vest Bulevardul Decebal, Piața Mihail Kogălniceanu, Bulevardul Traian
- Procentul mic de execuție este justificat de faptul că pe acest troson au fost suprapuse mai multe proiecte care au blocat partea carosabilă (care reprezintă peste 60% din proiectul de mobilitate urbană). Pe sectorul Bd. Traian – Bd. Decebal s-a executat deja proiectul de înlocuire a rețelelor de gaz și este în derulare proiectul de înlocuire a conductei de distribuție a apei.
- Estimarea este ca la finele lunii august, constructorul să încheie lucrările de înlocuire a rețelei de apă de pe Bd-ul Traian, astfel încât tronsonul dintre Colegiul Național Ghe. Cartianu și Podul peste Cuejdi să fie predat firmei care va turna primul strat de covor asfaltic până la începerea anului școlar.
- podul de la Spital, peste Cuejdi, a fost demolat, iar 80% din infrastructura podului este executată. În prima săptămână a lunii august urmează să fie executată partea de armare și cofrare beton. După 10 august urmează să fie montate grinzile, iar până la finele lunii august va fi armată și turnată placa de suprabetonare.
- În condiții de vreme bună, până la 15 septembrie, se dorește să se reia circulația pe podul din zona spitalului.
Primăria Piatra-Neamț a demarat un amplu proces de modernizare a infrastructurii de poduri și punți din oraș
În partea a doua a lunii iulie, Primăria Piatra-Neamț a anunțat încheierea lucrărilor de reabilitare și la ultima dintre cele trei punți prinse în proiectul de consolidare, cea din fața Spitalului Județean. Așa cum primarul Andrei Carabelea a promis, au fost modernizate punțile de pe străzile Erou Bucur – Nicu Albu și Orhei – Bd. Dacia (cea de la Staro și cea de la Spital). „Am făcut ce trebuia să se întâmple de ani de zile: reparații capitale la punțile pentru care expertizele tehnice au spus clar că este nevoie. Pentru că punem pe primul loc siguranța cetățenilor și ne gândim și la ce lăsăm în urmă. Și după finalizarea podului de la spital, încheiem epopeea reabilitării podurilor și punților din oraș cu o punte pietonală nouă în zona 8 Martie”, a declarat primarul Andrei Carabelea.



Andrei Carabelea: „Punem STOP finanțării la fondul clasei!”
Săptămâna trecută, miercuri, 26 iulie, la Palatul Victoria, Primarul Municipiului Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, a semnat contractul de finanțare pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar și conexe cu mobilier, laboratoare de informatică şi de ştiinţe, cabinete şcolare, ateliere de practică şi echipamente IT. Valoarea proiectului intitulat „Dotarea unităților de învățământ în vederea creșterii actului educațional și realizării tranziției digitale” este de 39.107.378,94 lei, finanţare asigurată prin componenta 15 „Educaţie”, din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cu ajutorul acestor fonduri, aproape 600 de săli de clasă din Piatra-Neamț, de la toate cele 21 de unități școlare din oraș, inclusiv cele de la Palatul Copiilor, vor fi dotate cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice. Vor beneficia de astfel de modernizări și 20 laboratoare de informatică, 14 laboratoare de științe, 38 de cabinete școlare, 9 cabinete de asistență psihopedagogică, precum și 18 săli de sport și 7 ateliere de practică.

În paralel cu acest proiect, în Piatra-Neamț continuă în această perioadă investițiile în infrastructura școlară, o prioritate pentru administrația care și-a început mandatul în toamna anului 2020. Proiectele de modernizare în mai multe școli au debutat în 2021, iar în acest moment se desfășoară lucrări în peste jumătate din unitățile de învățământ școlar și preșcolar din oraș, cu o valoare totală de peste 58 de milioane de lei. Astfel, peste 98 de milioane de lei, reprezentând atât proiectele aflate în derulare, cât și contractul semnat recent, sunt investiți în infrastructura educațională.
„Sunt 10 (zece) proiecte de modernizare a școlilor, grădinițelor și creșelor la care lucrăm acum. Țin foarte mult la acest pilon, al educației, de aceea monitorizez permanent stadiul lucrărilor la toate obiectivele aflate în diverse stadii de modernizare. Educația este baza unei comunități sănătoase și singurul lucru pe care nimeni, niciodată, nu-l poate confisca”, a subliniat primarul Andrei Carabelea.


Primăria Piatra-Neamț a demarat un amplu proces de modernizare a infrastructurii de poduri și punți din oraș
Andrei Carabelea: „Punem STOP finanțării la fondul clasei!”

