Anunțată deja de Mesagerul de Neamț și confirmată de primarul Andrei Carabelea în emisiunea ”Cafeaua de dimineață”, fuziunea prin absorbție Publiserv și Salubritas, ambele societăți pe acțiuni ale municipalității, este tema a două proiecte de HCL în ședința din 24 august 2023. Ele sunt destul de seci, practic se inițiază demersurile pentru fuziune, prin acordarea a două mandate speciale reprezentanților Consiliului Local în cele două AGA, pentru convocarea unei ședințe extraordinare în care să se voteze pentru fuziunea prin absorbția a celor două firme, Publiserv urmând să rămână singura pe piață.

Demersul spre fuziune trebuia făcut demult, argumente sunt o mulțime (teoretic, mai puține cheltuieli cu directorii, cu CA-ul, cenzorii, activitatea se desfășura oricum în acelașii spațiu, Salubritas plătea chirie la Publiserv etc) dar momentul a venit doar când s-a modificat legea în domeniul salubrizării, care obligă ca cine face dezăpezirea să facă și măturatul, stropitul și întreținerea căilor publice. Altfel spus, actualul executiv face reformă cumva obligat-forțat, fără să poată fi acuzat că s-a apucat de tăiat din sinecurile unora ce păreau de neclintit.
Practic, Salubritas rămâne fără domeniul său de activitate principal și este în pericol să piardă și pe cel cu câinii comunitari, poate chiar înainte de fuziune. Poate AGA și CA-ul vor fi curioși să afle cum un angajat al societății se pregătește să facă concurență chiar societății municipalității, dacă nu cumva o face de mai mult timp. Mai este timp ca managerul de la Salubritas să ia măsuri ferme în acest caz, al unui angajat de încredere care parcă s-a pregătit logistic pentru dispariția societății și apoi intrarea sa ca particular pe o piață pe care o cunoaște deja. De urmărit.
(V.B.)

Mesagerul Bacău Elevii de gimnaziu și profesorii lor de matematică din județul Bacău sunt invitați să se înscrie în competiția CampioMATE
ZCH Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie
NewsEdge Biostimulatorii intră tot mai puternic în agricultura românească. Piața ar putea ajunge la aproape 30 de milioane de dolari până în 2031
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare





