După primul război mondial, care pentru noi românii a fost războiul de reîntregire naţională, când s-a realizat România Mare, s-au făcut necesarele reforme ale unui stat democratic: agrară, electorală, monetară şi administrativă. În cele 74 de judeţe ale Regatului României s-au constituit comune rurale şi urbane, ţinându-se cont, în mod special, de distanţa satelor de centrul administrativ al comunei.
Comuna rurală Bicaz a înglobat încă de la jumătatea secolului al XIX-lea satele de pe valea Bicazului. Împărţirile şi secesiunile teritoriale de la 1865 şi până la 1931 au menţinut satele de pe valea Bicazului în cadrul comunei rurale Bicaz.
În 1929, comuna Bicaz a înglobat (e drept pentru doar doi ani) teritorial alte patru comune din jurul său, dar cuprinzând şi satele de pe valea Bicazului.
Sătenii de pe valea Bicazului de până la fosta vamă, ce despărţea pe românii moldoveni de cei ardeleni sau „imperiul de regat”, îşi doreau de mulţi ani să aibă propria lor conducere, propria lor primărie, să nu mai depindă de cea din Bicaz. Într-un document din 1931, o scrisoare adresată de locuitorii din aceste sate Preşedinţiei Consiliului de Miniştri se arăta că a fost o „stăruinţă de 30 de ani”.
Încă din ianuarie 1930, învăţătorii Vasile şi Virginia Mitru de la Şcoala Taşca şi bătrânul preot al bisericilor din Neagra şi Taşca, Ioan Corijescu, au iniţiat acţiunea de dezlipire de comuna Bicaz, înaintând o înştiinţare către prefectura judeţului Neamţ. Prefectura a cerut preturii plasei Bistriţa de care aparţineau satele şi consiliului comunal Bicaz să analizeze situaţia şi astfel la 12 martie 1930, conform ordinului 468 al Preturii Plasei Bistriţa se cere consultarea populaţiei cu drept de vot.
La 13 martie 1930, în localul Şcolii Taşca se organizează o întrunire ad-hoc (menţionăm ordinul ca toate cârciumile şi stabilimentele să fie închise). A fost organizată de către preotul Ion Corijescu, învăţătorii Gheorghe Tudose şi Vasile Mitru, Gheorghe Doboş, ajutorul de primar al comunei Bicaz, Vasile Iosifescu, Mihai Scurtu, Neculai Dandu, Mihai Matei, Petre I. Ciubotaru, Gheorghe Pintilie Ciubotaru. Era elita politică şi intelectuală a satelor „secesioniste”. S-au adunat oameni din satele Secu, Taşca, Ticoş-Floarea, Neagra, Hamzoaia, într-un număr foarte mare, estimându-se că au fost toţi capii de familie şi tinerii bărbaţi (femeile nu aveau drept de vot în acea perioadă, l-au primit abia în 1938) şi în unanimitate au cerut să se formeze o nouă unitate administrativă sătească. În cererea adresată prefectului, la care sunt alăturate semnăturile capilor de familie prezenţi, se arată că satele sunt izolate de centrul comunei şi distanţa este mare până acolo, aproximativ 14 km şi sunt un număr mare de suflete, peste 1.500.
La 28 aprilie 1931, la Bicaz, sub preşedinţia lui David Gribincea, primarul comunei rurale Bicaz, de care aparţineau şi satele amintite, se întruneşte o şedinţă extraordinară a consiliului comunal. Se pune în discuţie întemeierea unei noi unităţi administrative, care să se despartă de comună. Împotrivă votează cinci membri ai consiliului, iar pentru votează şase membri în frunte cu Gheorghe Doboş, viceprimarul. Merită să-i amintim şi pe ceilalţi consilieri care au votat dezlipirea: Mihai Scurtu, Mihai Matei, Gheorghe Nemţanu, Petru Cebotaru, Neculai Dandu. Au asistat şi şi-au pus semnătura pe procesul verbal al şedinţei preotul Corijescu, învăţătorul Vasile Mitru şi Vasile Iosifescu.
La 4 mai 1930 se organizează o nouă şedinţă iniţiată de primarul David Gribincea al Comunei rurale Bicaz, care spera ca dezlipirea să nu se mai producă (pentru care a dus o susţinută acţiune de convingere), invocând veniturile mici pe care le-ar avea cele două noi comune. Dar consiliul comunal Bicaz hotărăşte ca Taşca să fie o comună nouă. În cadrul comunei Bicaz rămâneau satele Cârnu, Poiana Cârnului, Izvorul Muntelui, Bicaz, Ciungi şi Capşa. Abia la 13 noiembrie o delegaţie a Consiliului Judeţean Neamţ condusă de prim-pretorul plasei se deplasează în satul Neagra, unde se adunaseră o mulţime de localnici. Comisia concluzionează că cererea sătenilor este întemeiată (membrii comisiei au fost transportaţi cu căruţele până la capătul satului – şi al comunei Bicaz – unde fusese înainte vechea vamă cu Imperiul Austro-Ungar, ca să aprecieze corect distanţele). La 14 martie 1931 comuna este fondată şi se încearcă stingerea litigiilor privind hotarele între cele două unităţi administrative şi se stabileşte ca limita estică a comunei Taşca să fie Moara Veche a Domeniului Coroanei. Limita vestică devenea vama veche de la Chisirig. La 18 martie 1931, decizia nr. 3163 a Prefecturii Judeţului Neamţ arăta că Consiliul Judeţean Neamţ a hotărât că Unitatea Administrativă Sătească Bicaz se împarte. În cele două noi unităţi administrative sunt numite comisii interimare: la Bicaz – M. Punguţă, preşedinte şi membrii P. Ţuţuianu şi Gr. Grecu, iar la Taşca este numit preşedinte Gh. Doboş şi membrii Ilie Saon şi Vasile Iosifescu.
Primarul David Gribincea, asistat de preotul Ioan Corijescu, desfăşoară una dintre ultimele sale activităţi referitoare la Taşca: anunţă comisia interimară până la organizarea de noi alegeri. Notarul Ioan Botez afişează componenţa comisiei interimare.
La 16 aprilie 1931, se adresează, printr-o scrisoare către prefectul judeţului Neamţ Gheorghe Isăcescu, preşedintele comisiei interimare Taşca, Gheorghe Doboş, notarul Ioan Botez, telefonista Petronela Botez, Petre Gribincea, încasator comunal, în numele celor 376 de capi de familie şi a celor 1.500 de suflete, mulţumind pentru sprijinul acordat în înfiinţarea comunei Taşca, menţionând faptul că data de 14 martie va fi sărbătorită de acum încolo de tăşcani.
Încă de la sfârşitul lui martie 1931, funcţionarii u.a.s. Taşca fac presiuni ca să fie despărţiţi de u.a.s. Bicaz din punct de vedere financiar, electoral şi al ordinii publice. Era nevoie de aceste formalităţi pentru a se putea face un buget al comunei, după cum se adresa comisia interimară prefecturii în iunie şi iulie 1931, cetăţenii din Taşca cerând ca să fie recunoscută comuna lor de toate ministerele şi anunţă că nu vor sub nici un chip realipirea, invocând din nou distanţa mare de Bicaz, astfel un traseu Bicaz-Taşca-Chisirig-Ticoş şi retur însemnând 28 de km.
Interesant ni se pare şi raportul comisiei interimare a comunei Taşca către Preşedinţia Consiliului de Miniştri a Regatului României, pe atunci prim-ministru fiind marele savant şi enciclopedist Nicolae Iorga, cu merite majore în întemeierea României Mari, dar care gestiona anevoie situaţia politică a ţării şi mai ales efectele crizei economice. Gheorghe Doboş, preşedintele comisiei interimare, se adresa în numele locuitorilor, arăta că cele cinci sate situate pe Domeniul Coroanei Bicaz cuprindeau cca. 400 de capi de familie şi 2.000 de suflete. Bugetul estimat era de cca. 300.000 de lei, ceea ce arăta că se putea întreţine singură. Principala motivare a dezlipirii era distanţa mare de Bicaz şi se arăta că este o „stăruinţă de 30 de ani”, a cărei împlinire s-a făcut abia acum. Se cerea, de asemenea, să se aprobe ca numele comunei să devină „Regele Carol al II-lea”.
Încă de la sfârşitul lui martie 1931 se fac delegaţiile necesare pentru ca în comună să se înfiinţeze un post de jandarmi, motivându-se prin faptul că fiind departe de postul de jandarmi din Bicaz, unii oameni devin mai violenţi, mai ales atunci când se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi este necesară intervenţia Poliţiei „pentru a-i aduce la ordine”.
Conform „Buletinului Oficial” din 19 august 1931, prefectul Isăcescu anunţa că începând cu această dată judeţul Neamţ avea 58 de comune rurale şi trei comune urbane. Printre comunele rurale se afla şi Taşca, formată din satele:
- Taşca – cu 61 de capi de familie şi 272 de suflete;
- Hamzoaia – cu 50 de capi de familie şi 252 de suflete;
- Secu – cu 90 de capi de familie şi 372 de suflete;
- Chisirig – cu 95 de capi de familie şi 441 de suflete;
- Ticoş – cu 41 de capi de familie.
În total erau 1.506 suflete şi 337 capi de familie. Satul aflat la cea mai mare distanţă de centrul administrativ al comunei era Ticoş, la 11 km.
Comisia interimară care conducea destinele unităţii administrative săteşti Taşca era condusă de Gheorghe Doboş şi cuprindea pe Vasile Iosifescu, Mihai Scurtu, Gheorghe Neamţanu, Ilie Saon. Dar în septembrie 1931, Ilie Saon refuză să depună jurământul către rege ca şi consilier (din motive personale) şi în locul său este ales Gheorghe Gr. Paleu şi el tot din satul Ticoş.
La 21 septembrie 1931, adresându-se prefecturii, David Gribincea îşi mărturisea speranţa ca Taşca să revină la comuna Bicaz, arătând că Bicazului îi era greu fără veniturile acestor sate. Dar, noua comună se născuse şi nimeni nu mai putea să-i convingă pe tăşcani că nu se vor putea descurca singuri.
Locuitorii, în frunte cu preotul şi învăţătorii, au arătat că zbaterile duc de cele mai multe ori la împliniri. Dar, de bună seamă că nu le-a fost uşor, criza economică începuse să se facă simţită şi pe valea Bicazului, iar administraţia trebuia să facă faţă unor probleme noi.
Prof. dr. Daniel DIEACONU
