Pe naiba. Nu vine nici o școală, nimic. Terminați cu prostiile. Stă acolo 365 de zile, care mai ponosită, care mai cu buda-n periferia perimetrului, care mai boghetă, că s-au mai găsit ceva bănișori, după comisioane, să se mai dea cu niște var peste o seamă de lucrări cu denumiri pompoase, bine descrise în munți de hârtii, dar greu de scos la suprafață. Tot chestie de școală și aici.
În fine. Să fim clari. Școala nu vine, ci la școală se vine. Care apucă să vină când trebuie, ajunge cineva. Chiar președinte. Cine vine mai târzior sau când te împinge partidu` se mulțumește și cu rangul de premier. Ei, dacă mai faci vreo două masterate la simultan, că așa-i moda, plus vreun doctorat în comportamentul deviant al peștilor cu dungi pe spate, sunt șanse reale să prinzi o regie autonomă, o agenție națională, chiar și una care nu face nimic. Mă umple râsul la gândul că distinse dudui de prin politica dâmbovițeană și absolvente de învățământ militar sau de apărare sunt în stare să jure că aliniamentul este locul unde se aliniază soldații și până la bastonul mareșalului ai de trecut de nasturi. Da, știu, exagerez.
Dar cei ce interziceau să-i dai dăscăliței o floare fără bon fiscal și pe din dos întorceau banii cu lopata din afacerile cu manuale, nu se exagera? Sau cei ce … Mă opresc, că nu-i de bine.
Deci știm că la școală se vine, nu invers. Cine ar trebui să mai treacă pe la școală? În primul rând părinții, ca să nu mai constate că odraslele fac tot felul de nefăcute și ca să pună umărul alături de dascăli pentru cei educați, copii lor, să poată face diferența între scrisul de mână și cel de tipar. Da, este necesară prezența părinților, ca și garanți pentru cei șapte ani de acasă, care nu se trec la vechime. Părintele în școală ar trebui să fie partenerul dirigintelui, profesorului, învățătoarei, să-și depășească rolul de șofer personal al școlarului, deși dacă te uiți la ghiozdanele celor mici, te apucă brusc un dor de digitalizare de numa. La școală ar trebui să vină și o seamă de profesori, care au uitat că rolul lor este să crească în mintea celor mici dorința de a învăța. Motivația, drăguța de ea, pentru care sunt o grămadă de mijloace de a o trezi, dar … astea-s în cărți, cărțile pe rafturi și mai este și de lucru la partid.
Ducă-se la școală și o seamă de onorabili ce încasează bani grași pentru că ocupă un fotoliu verde din vreo Cameră, că nu vreți să știți cam cum se exprimează câte un posesor de carte de vizită cu tricolor. Este destui cei ce o ard numai pe romgleză și dau damfuri de intelectuali, numai după straie, că luați la bani mărunți te crucești la ce studii au în curriculum vitae (evident trecute la secret). Sunt exemple de ospătari ce conduc județe, șoferi ajunși miniștri, repetenți ce conduc municipii … ehee. Da chiar, de ce nu merg la școală și o seamă de primari? De viceprimari. De consilieri. Să mai afle și ei ce e cu Eminescu. Să descopere că mai sunt și alte operații matematice în afară de cea mai dragă lor, aia cu și cu. Poate le-ar fi mai ușor să se adreseze celor aflați în custodia lor și altfel în afară de băi, profesore. Vreți exemple?
Sigur lista celor ce ar trebui să treacă prin școală trebuie încărcată și cu polițiști, și cu tot felul de politruci și cu o majoritate covărșitoare de rostitori frecvenți de băga-mi-aș care inundă spațiul public și urechile medii din jurul lor. Dar dacă stau bine și mă gândesc, cam toți ar trebui să mai trecem pe acolo, fie și pentru a vedea dacă mai este panoul ăla cu absolvenți unde sigur sunteți prezenți în poză ca la ținta piept nr. 6. Să vedeți ce mai face femeia de serviciu care mătura după voi și acum e aproape pensionară, ce mai face domnișoara de franceză pe care odinioară o admirați în secret pentru că era drăguță foc. Să vedeți dacă mai este o brumă de cumsecădenie sau de respect pentru vreun dom` Trandafir, de care, zău, mă umple un dor până la lacrimi.
Pe mai încolo.
GD Patraucean
