„Cri, cri, cri, toamnă gri!
Nu credeam c-o să mai vii”
Cânta Topârceanu cândva
Toamna se îngână cu vara. Toamna, înainte de a se instala gospodărește își trimite fel de fel de „soli” care să-i anunțe apropiata venire. Primul „sol” este mirosul. Un miros greu de definit, dar care a intrat în limbajul nostru, auzit de la bunici: „miroase a toamnă”. Însoțit întotdeauna de o undă de tristețe. Zilele încep să se micșoreze, lumina devine mai lăptoasă, melancoliile se furișează și gata. Al doilea „sol” trimis de Măria sa Toamnă este clopoțelul cel nerăbdător, gata oricând să anunțe intrarea celor mici în Univers, via Abecedar.
Ziua cu multe flori
În fiecare an calendaristic, în septembrie, într-o anumită zi, municipiul de sub Cozla e invadat de flori. De toate culorile, de toate felurile. Nu e nicio sărbătoare națională, nici vreuna religioasă. Toți locuitorii și kinderii lor au flori în brațe. Pentru cine? Pentru „Doamna” sau pentru Dl. Trandafir al lui Sadoveanu. Unde se opresc? La Școala „Elena Cuza” din cartierul Precista, numită în trecut Școala lui Eugen Ciochină. La Școala nr. 3 din Piatra Neamț, condusă cândva de prof. Liviu Vlăsceanu sau la Școala nr. 6 (Valea Viei), unde stăpân absolut era moșul Mihăilescu. Acum transformată în altceva. V-ați uitat apostolii neamului? Nu-i frumos. E cazul să-i reamintiți, cu pioșenie, ca o „reparație”.
E 11 septembrie, ziua în care școlile își deschid largi porțile. Ziua în care prichindeii vin la școală cu niște ghiozdane uriașe, ticsite de vise. Invadează curtea școlii și servesc mintenaș o porție mare de gură cască. Rămân uimiți când văd atâta poporime. Curioși și sfioși, tare ar mai pleca din careul școlii. Cei din clasa întâi plâng cu lacrimi de crocodil. Sunt uimiți. Necazul lor? Mare cât Ceahlăul. Mămicile lor pleacă acasă și ei rămân în clasă cu Doamna. Și cine garantează că Doamna e o zână? Noi, părinții, bunicii, vecinii, martorii evenimentului. Hai să fim și noi, „bătrânii” alături de prichindeii în uniformă. Uitați-vă la ei cât sunt de „mumoși”!
Frumusețea copiilor îmbrăcați de sărbătoare „după posibilități” pune parcă la colț indiferența oamenilor mari față de destinele școlii. Aparent minor, gestul de a dărui o floare dascălului trădează solidaritatea școlarilor față de cei ce le veghează devenirea. Pentru asta, și numai pentru asta, mai găsesc dascălii puterea de a deschide ușa clasei. La 11 septembrie, școala din cartierul dumneavoastră se va umple de flori și de gânduri frumoase.
Cei 7 ani de acasă
Școala de astăzi nu mai seamănă cu cea din timpul răposatului humuleștean Creangă. S-a schimbat lumea, suntem în secolul al XXI-lea. Normal. Folosim telefonul mobil, internetul. Uitați-vă la Giani, liceanul de pe palierul dumneavoastră. Cum coboară din bloc, aprinde țigara cu bricheta, nu oarecum. Înșfacă telemobilul de la gât, legat cu un șnur și cheamă taxiul: Liceul de chimie Cartianu e departe. Nu are nimic în mâini. Are în schimb în pantaloni… un maculator universal înfipt sub curea, în față sau în spate. Îl folosește la toate disciplinele, dacă îl prinde vremea la școală. Cum stă cu „educația”? Mă refer la educația de acasă. E sub nivelul mării. Nu-i bai, se completează cu ajutorul televiziunii libere și independente.
Ce mai văd ai noștri tineri pe sticla micului ecran? De toate. Filme cu bătăi, explozii, crime, extratereștri, misiuni imposibile, femei fatale, droguri, sânge și iar sânge. Dacă sunt satisfăcuți de calitatea filmelor vizionate seară de seară? Nicidecum. Vor mai multe filme cu sex, pumni în moacă și sânge. Bravos! Suntem pe drumul cel bun și luminos. Am auzit că din anul școlar 2023-2024, la clasa a IX-a se introduce o nouă disciplină despre Holocaustul din România. Dar a fost Holocaust? Că părerile sunt împărțite.
Cine este vinovat de situația actuală din învățământ? Școala, ne răspund părinții plecați de ani de zile în Italia sau Spania, la Căpșuniadă. Profesorii, completează sparangheliștii din Germania. Părinții, răspund dascălii folosind argumente beton. Ați lăsat copiii de izbeliște cu bunica cea surdă și suferindă sau i-ați adus la Piatra, la neamuri. Nu există școală în urbea noastră, reședință de județ, să nu existe elevi veniți de aiurea: fiul primarului X, al preotului y, al polițistului de la circulație. Nimeni nu poate fi absolvit de datoria de părinte, cea asumată de bună voie și nesilită de nimeni. Că vorba cuiva, om important, nici un copil n-a cerut părinților să-l aducă pe lume. Mai ales în această lume întoarsă pe dos, nesigură, bizară, plină de contradicții. Dacă tot ți-ai asumat responsabilitatea de părinte, fii părinte bun, ești obligat inclusiv prin lege. Să fii părinte în adevăratul sens al cuvântului. Nu numai fizic, sau prin asigurarea condițiilor materiale. Trebuie să te dăruiești celui căruia i-ai dat viață. Așa cum au făcut-o și alții pentru tine. Cei 7 ani de acasă (sau șase dacă vreți) nu-i poți pune în cârca altcuiva, decât părinților. Poate de aceea Andrei Pleșu a afirmat undeva că toate școlile primare ar trebui să apară la țară. Numai așa feciorii de țărani ar învăța de mici „ce este iarba, ce e ăla ogor, ce e aia gâscă, ce e aia capră” și așa mai departe. Ambianța rurală este un excelent început de integrare în lumea creată în peisajul originar.
Se poate da startul la maratonul ghiozdanelor școlare
La această întrebare pretențioasă pot răspunde doar conducerea Inspectoratului Școlar Neamț, Prefectura, Consiliul Județean, toate primăriile, directorii de școli și alți factori de răspundere. Școala Română e o treabă serioasă. Mai corect a fost când bătrânii noștri sfătoși se întrebau: „Unde sunt Doamne/Petru Poni și Haret/Ce-au purtat către lumină/Un popor analfabet?”. Asta nu înseamnă că noi, bunicii, părinții, rudele suntem „eliminați” din problemă. Și noi vrem „transparență” și noi am trecut prin școală. Știți cum aflați dacă o școală poate face „carte”? Vă spun eu. Orice unitate școlară care „se pretinde” trebuie să aibă pe masă, la vedere, Autorizația sanitară de sănătate pentru anul în curs. De ce? Pentru că pe 11 septembrie și păduchii și râia încep cursurile. Alături de actul medical să se afle Încadrarea școlii, numai cu cadre didactice calificate. La orașe, gen Piatra Neamț, nu sunt admiși necalificații. Orarul școlii trebuie întocmit din prima zi de curs de un colectiv de profesori cu experiență. Ora de Religie să nu mai fie pusă de la 7.00 sau de la ora 13.00, ca să nu se facă. Orarul școlii trebuie expus în cancelarie, să fie văzut și cercetat de toți angajații. În prima zi de școală, toți elevii trebuie să primească cărți. Recartarea cărților trebuie să funcționeze „țais”. Învățătorii și profesorii diriginți trebuie să-și confecționeze cataloage provizorii din start. Laboratoarele de fizică și chimie trebuie să funcționeze „duduind”, ca pe vremea lui Tăriceanu. Nu fiți nepăsători față de indisciplină, comoditate, fraudă. Vă furați căciula singuri! Nu încercați să fiți „profesor de gașcă”, greșiți! În nebunia aceea generală de distrugere a simbolurilor comuniste, de după Revoluție, am tăiat până și catargul port-drapel din curtea școlii. Nu ne mai trebuia. Nu mai arborăm Tricolorul. Nu mai cântăm imnul. Astăzi îl cântăm, numai la întâlnirile internaționale de fotbal și ne facem de râs, întotdeauna. Nu știm versurile, 4 strofe (?!). Afirmațiile d-nei ministru a Educației, Ligia Deca, făcute recent în presa centrală sunt încurajatoare. Seamănă cu îndemnul popular: „Curaj găină, că mâine te tai!”. A spune în fața nației, care n-a primit niciodată 6% din PIB pentru Educație că școlile „sunt din ce în ce mai pregătite pentru începerea noului an școlar”, miroase a propagandă. Curat propagandă, vorba lui nenea Iancu.
Da’ de ce să dăm cu var?
Normal ar fi ca la ora actuală, toate unitățile școlare să arate impecabil. Să miroase a curat, a var, a proaspăt. Școala este, într-un fel, oglinda comunității. Priviți Școala de la Săvinești, este o bijuterie, aia cu monument la poartă. Este o școală haretiană, care a fost îngrijită cu mult drag de directorul ei, normalistul Pârloagă Nicolae, Dumnezeu să-l ierte! Unitatea școlară care arată astăzi ca o „farmacie” sau „o floare” înseamnă că este condusă de un bun manager. Pe vremuri se zicea bun gospodar. Directorii care fabrică justificări de genul: „Vom încheia toate lucrările înainte de 11 septembrie” sau „totul va fi OK!” sunt tromboniști. Nu este normal ca într-o școală în care studiază sute de copii să nu fie nicio floare, iar holurile să nu sclipească de curățenie, măcar în prima zi de școală.
Zilnic, echipaje de la IȘJ Neamț merg pe teren. Nu la „BARDEZI”, care funcționa pe timpul inspectorului general I. Crăciun. Controlează, îndrumă, ajută. Verifică starea în care se află fiecare unitate școlară. Ce află inspectorii trimiși în teren? De toate pentru toți. Enumerăm: de la Primărie vin bani puțini, părinții se implică peste tot în sponsorizare, destule reparații s-au făcut în dorul lelii. Ce se știe cu precizie e că acuși va începe școala și lucrurile nu stau extraordinar de bine. Nici în mediul citadin, nici la Pocraca. Pardon, la Pocraca s-a născut Ion Coman, primul director al T.T.-ului din Piatra Neamț la 23 august 1925. La Pocraca a fost trimis în inspecție Eminescu, când era revizor școlar al județelor Iași și Vaslui.
În majoritatea unităților de învățământ din județ s-au finalizat lucrările de igienizare și reparații. Lozinca lunii august: „Totul pentru var și văruit, vopsele și vopsit!”, a funcționat brici. „Bobocii” trebuie să găsească școala frumoasă, așa cum o știm din basme. Studenții din clasa întâi n-au auzit de buget și deviză, dar știu că doamna învățătoare e bună ca o zână, iar clasa lor e curată „bec”. La Bacău, Casa V. Alecsandri stă gata să se dărâme. Unde sunt iubitorii de cultură? De poezie?
Prof. Dumitru RUSU
