În emisiunea „Cafeaua de dimineaţă” de pe 17 noiembrie, primarul Andrei Carabelea a precizat că întâlnirea cu pietrenii care locuiesc pe străzile Băncii şi Plantelor din Piatra-Neamţ va avea loc duminică, 19 noiembrie, începând cu ora 12:00. Scopul întâlnirii este de a discuta cu locuitorii din zonă despre soluțiile găsite pentru sistematizarea celor două străzi, ce presupun acestea și modul în care proprietarii se vor implica în acest proces.

Locul de întâlnire va fi capătul dinspre strada Ion Ionescu de la Brad al străzii Băncii. La discuție vor participa și angajați ai Primăriei din cadrul Direcției Urbanism și Cadastru.
„Pentru ca întâlnirea să fie cât mai eficientă și pentru a putea demara cât mai repede primii pași concreți pentru rezolvarea unei situații existente de ani de zile, îi rugăm pe toți cetățenii din zonă să fie prezenți la această întâlnire și să transmită această informație și către vecinii lor”, precizează Serviciul Comunicare al primăriei.
Angela Croitoru
Imagini: Bogdan Călian
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





