
Liderul grupului USR, Maria Apostol a reamintit că aşteaptă un răspuns în legătură cu activitatea Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor înfiinţată de fostul preşedinte, fugarul Ionel Arsene, iar Florin Vornicu i-a promis că o va face în plenul şedinţei. Florin Vornicu a replicat că se lucrează la un raport pe care îl va prezenta în plen, însă nu acum, ci într-o şedinţă viitoare.
Maria Apostol a insistat să i se povestească ce se întâmplă acolo: “Totuşi, asociaţia aceasta are nişte angajaţi, ne puteţi povesti câte ceva despre ce fac ei”. Preşedintele Ion Asaftei a ironizat-o: “Să lăsăm poveştile pentru Crăciun, doamna Apostol!”.

Problema este, aşa cum a subliniat şi consilierul judeţean romaşcan Sorin Cazan, care a lucrat ca voluntar în urmă cu câţiva ani pentru o astfel de asociaţie, că “Dacă nu ai padoc, dacă nu ai un spaţiu unde să duci câinii comunitari, degeaba ai asociaţie!”.
Maria Apostol a insistat: “Pentru câinii care atacau locuitorii din Brusturi nu au găsit un spaţiu şi a trebuit să-i mute la Suceava”.
Discuţia s-a încheiat în ideea că informarea va ajunge la toţi consilierii judeţeni într-un viitor incert.
Angela Croitoru





