„Profesionalism, pasiune, integritate, inovație”-deviza Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Planurile noului președinte pentru anul care vine:
De foarte puțin timp, filiala Neamț a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România are un președinte nou. Pe data de 12 septembrie 2023 a fost aleasă de membrii Consilului Județean al O.A.M.G.M.A.M.R. filiala Neamț în funcţia de președinte a filialei și numită în ziua următoare, a preluat fotoliul de lider, cu program full-time, de la 1 noiembrie 2023.
Înainte de a-și dedica timpul, pasiunea și cunoașterea acestei organizații profesionale, Carmen Lungu, căci despre ea este vorba, a fost asistent medical licențiat cu normă întreagă. La 46 de ani are o experiență ca asistent medical generalist de peste două decenii, în total 22 de ani. A lucrat în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, la Secția Chirurgie, blocul operator. De puțin timp a renunțat la slujba care a consacrat-o și a devenit președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România filiala Neamț.
La secția Chirurgie am lucrat ca o echipă, ne-am sprijinit și încurajat reciproc, am valorificat cele mai bune experiențe și practici, am apreciat contribuția personală a colegilor în rezolvarea unor cazuri, am empatizat și valorizat trăiri emoționale puternice, am crescut cu un sistem de valori care au devenit repere de bază nu doar în profesie, ci și în viață.
„Când am intrat în Chirurgie eram ca un copil, fără experiență, dar cu o dorință arzătoare de a reuși, stăteam mai mult la spital decât acasă. Voluntariatul și anii în care am fost angajată în Chirurgie m-au format ca om, cel care sunt astăzi. Și sunt recunoscătoare și spun un mare MULȚUMESC!
Echipa de la chirurgie a fost a doua familie pentru mine, pentru că de cele mai multe ori stai la serviciu mai mult decât acasă. Au fost momente când am avut nevoie de ajutorul lor, au fost momente în care eu am ajutat. Acum, după 22 de ani, se încheie o etapă, dar se deschid noi perspective într-un domeniu care nu îmi este străin. Sunt astăzi Președintele unei organizații profesionale în care am avut un mandat (4 ani) ca secretarul filialei Neamț și două mandate de vicepreședinte O.A.M.G.M.A.M.R. filiala Neamț. De asemenea, am fost timp de 4 ani consilier național O.A.M.G.M.A.M.R., reprezentând judetul Neamț, în toată această perioadă am învățat foarte multe, să fiu altruistă, să fiu empatică, să am viziune, competență și curaj, perioadă care m-a transformat în liderul de echipă, sunt persoana atentă la nevoile celorlalți și care oferă încredere”, spune Carmen Lungu.
Altfel spus, aceasta nu a ajuns în funcţie în mod întâmplător, fiind implicată în cel mai activ mod în viața organizației profesionale. A participat în multe comisii de examen, comisii de examen de reatestare a competențelor profesionale, a participat la organizarea multor conferințe, organizarea de cursuri, a făcut/predat multe cursuri pentru asistenți medicali și infirmiere.
„Copiii au fost cadoul meu de 40 de ani”
Timpul a fost totdeauna împărțit, fragmentat, între activitatea profesională vastă ca întindere și desigur, polul existenței, familia. A lipsit din sistem preț de o clipă, comparativ cu cariera, trei ani și jumătate, cât a fost în concediu de creșterea a copilului. Căci, dincolo de activitatea profesională, Carmen Lungu este soție și mamă cu normă întreagă, dacă nu chiar dublă, pentru că are gemeni, fată și băiat, acum în vârstă de 5 ani și 10 luni. „Ei au fost cadoul meu pentru vârsta de 40 de ani. Am născut la 31 de săptămâni și am cunoscut și partea celaltă a sistemului, am cunoscut partea medicală ca și pacient, pentru că timp de două luni am stat internată în Spitalul Clinic de Obstetrica – Ginecologie Cuza – Vodă din Iași. Am refuzat să las copiii acolo și am stat cu ei. Eram bine din toate punctele de vedere. Și copiii erau bine, dar au rămas internați până au ajuns la greutatea de 2,500 kg pentru a pleca în siguranță acasă. Sigur a contat și faptul că sunt asistent medical. Dar, în acel moment eram mamă, în primul rând, și am vrut să le fiu alături copiilor mei. Chiar și așa, am fost șocată, ca mamă, să aflu că primele 72 de ore sunt cele mai importante. Și a fost cea mai grea perioadă din viața mea. Am avut panica mamei unor copii prematuri, dar totul a fost bine și sunt o mamă fericită, cu doi copii minunați, sănătoși, iar acesta este cel mai important lucru”, adaugă cu emoție mama gemenilor.
Recunoaște pauza de 4 ani din activitatea profesională de la Spitalul Județean și organizația profesională, dar familia rămâne cel mai important lucru. În toată această perioadă copiii au avut nevoie de kinetoterapie, pentru dezvoltarea motrică, logopedie și tot ce înseamnă procesul de recuperare al unui prematur. A fost o perioadă încărcată și destul de dificilă, dar și-a dorit foarte mult copiii și a fost sprijinită de specialiști, indiferent că a fost vorba de medici de diverse specializări sau kinetoterapeuți, logopezi, psihologi, ,,Le sunt recunoscătoare pentru tot ajutorul primit în această perioadă”.
A revenit în sistem când copiii încă nu aveau 3 ani și și-a continuat activitatea profesională. Până la data de 1 noiembrie 2023 a lucrat în spital cu normă întreagă, apoi a trecut la organizația profesională cu normă întreagă. „Iubesc meseria de asistent medical, am făcut-o cu bucurie și cu pasiune, niciodată nu am considerat că este greu să fii asistent medical. Îmi place să comunic cu colegii mei asistenți medicali, cu tot ce înseamnă echipa chirurgicală, având o colaborare foarte bună cu medicii chirurgi și tot ce înseamnă echipă medicală. Și foarte bună colaborare am, de asemenea, cu tot ce înseamnă colegii de pe partea organizației profesionale, angajați și membrii Consilului Județean al O.A.M.G.M.A.M.R. filiala Neamț.
În calitate de președinte vreau să fiu un lider, un exemplu pentru asistenții medicali. Iubesc meseria de asistent medical, pentru mine este o binecuvântare, este o mare onoare, dar care vine la pachet cu multiple responsabilități. Această meserie poate aduce multe recompense prin zâmbetul oamenilor și un simplul „mulțumesc” atunci când este externat, dar poate aduce și multe provocări. Este o meserie vocațională, întotdeauna am ceva de învățat, deoarece apar frecvent lucruri noi, este meseria în care înveți toată viața. Noi, ca asistenți medicali, avem impact profund în comunitățile în care trăim. Meseria de asistent medical presupune să ai vocație, să ai o anumită blândețe dar și fermitate, să ai capacitatea de a înțelege pacientul, de a-i rezolva problema, de a-i fi alături, să ai capacitatea de a fi empatic. Îmi doresc, de asemenea, ca atunci când spui că te-ai întâlnit cu un asistent medical, să o spui cu bucurie”, declară noul președinte a O.A.M.G.M.A.M.R. filiala Neamț.
Planuri și perspective de viitor
Președintele Carmen Lungu își dorește ca anul viitor să fie organizate mai multe cursuri pe comunicare. Pentru că acum crede că e un mare minus la acest capitol: „Poate venim și după perioada asta a pandemiei în care am fost conduși de frică. O frică ce a scos din noi tot ce este mai rău. Iar pandemia a afectat profund, în primul rând, sistemul medical. Mai ales că la început știam foarte puține despre acestă boală, aproape nimic. Poate toate acestea au diminuat empatia, comunicarea, iar acum îmi doresc ca anul 2024 să fie un nou început. De ce să investim în comunicare? O comunicare corectă înseamnă: bunăstare emoțională, dezvoltarea de aptitudini și competențe personale, mai multă încredere, o mai bună colaborare în echipa medicală, o mai bună înțelegere și reținere a informațiilor de către pacienți și nu în ultimul rând o mai bună respectare a indicațiilor și procedurilor de lucru. Aptitudinile de comunicare ale personalului medical influențează satisfacția pacienților în proporție de 50%. O comunicare adecvată înseamnă și o ascultare activă, înseamnă mai multă siguranță pentru pacienți și mai puține erori și deci, mai puține dispute și reclamații”.
Un alt obiectiv pentru anul care vine, este ca acesta să fie Anul asistentului medical. „Vreau să evidențiez asistenții medicali care fac cu pasiune atât partea medicală, dar care au și alte pasiuni în timpul liber, asistenți medicali care lucrează în prevenție. Avem colegi care sunt kinetoterapeuți, tehnicieni nutriționișți, alții fac voluntariat în diferite domeniii, și vreau să evidențiez calitățile asistentului medical. Avem site-ul organizației profesionale unde vrem să promovăm asistenții medicali. O persoană care face cu drag, cu pasiune ceva, face cu drag tot ce este în viața lui. Eu așa consider”, spune Carmen Lungu.
Obiectiv impus este marcarea Zilei asistentului medical care are loc, în fiecare an, pe 12 mai. Cel puțin în județul Neamț, această zi nu a mai fost sărbătorită de foarte mulți ani. „ În anul 2024 avem un calendar de conferințe și cursuri, prima conferință va fi pe 12 mai 2024, de Ziua internațională a asistentului medical. Asistentul medical este un adevărat liant între medic și pacient, sunt oameni empatici și foarte bine pregătiți. Asistentul este interfața, primul profesionist din sistemul medical care se prezintă în fața pacientului, care trebuie să-i asculte grijile, să-i înțeleagă și să-i rezolve problemele. Când un pacient întinde mâna după tine, înseamnă că are nevoie de ceva. Nu poți să-i întorci spatele și să-i spui că ai altă treabă sau că te întorci mai târziu. Atunci când are nevoie de tine, trebuie să fii acolo. În plus, asistentul medical trebuie să acționeze la momentul oportun, să urmeze pașii exacți pe care îi indică medicul, la care se adaugă respectarea procedurilor. Asta vrem să arătăm, ceea ce suntem: asistentul medical, un profesionist în slujba umanității.
Primul cabinet de practică independentă a profesiei de asistent medical
Anul 2024 va aduce o premieră în Neamț, deschiderea primului cabinet de practică independentă a profesiei de asistent medical. „Mi-aș dori să fie cât mai multe astfel de cabinete nu doar în oraș, cât mai ales în mediul rural. Mai bine mergi la un specialist decât să vorbești cu vecina sau vecinul care poate sau știe să facă o injecție. Acolo se poate face tot ce înseamnă tratament, dar și prevenție, se acordă ajutor în stabilirea meniului unui pacient cu diabet, un loc unde se poate pune o perfuzie în cel mai profesionist și sigur mod, iar pacientul știe că este în siguranță alături de un profesionist. Dar toate tratamentele trebuie, bineînțeles, prescrise de un medic. Acest asistent medical poate merge și la domiciliu, să facă sau să schimbe un pansament, să pună o sondă urinară sau să administreze tratamentul prescris de medic”, spune Carmen Lungu.
Pe acest subiect, tot din 2024, se va face o amplă campanie de informare, pentru că mulți asistenți poate nu știu că au posibiltatea să își deschidă un astfel de cabinet. Carmen Lungu și echipa sa intenționează să realizeze un ghid ce va fi postat pe site-ul instituției, pentru că și-a dat seama cât de greu a fost pionieratul colegei care va deschide un astfel de cabinet în Piatra Neamț, deși în alte județe sunt de ceva vreme.
Organizație profesională cu personalitate juridică
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România este o organizație profesională cu personalitate juridică, neguvernamentală, de interes public, apolitică, fără scop patrimonial, și cu responsabilități delegate de autoritatea de stat având ca obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de practică publică autorizate.
O.A.M.G.M.A.M.R. înseamnă, înainte de toate, organismul profesional al asistenților medicali, aplecat către aceștia și implicat 100% în dezvoltarea profesiei de asistent medical. Își desfășoară activitatea în baza principiului eligibilității și egalității în drepturi a tuturor membrilor săi și al respectului drepturilor pacientului. Rolul acestui organism profesional este unul complex și important, acela de control și supraveghere a exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și, respectiv, a profesiei de asistent medical. Ordinul are rolul de a supraveghea exercitarea profesiei de asistent medical în sistemul public sau privat, cu respectarea Codului de etică și deontologie profesională a asistenților medicali și a normelor și standardelor profesionale.
Filiala Neamț a O.A.M.G.M.A.M.R. reprezintă interesele profesionale ale asistenților medicali din județ în relațiile cu autorităţile și instituțiile guvernamentale și neguvernamentale, interne și internaționale. Organizația acționează în permanență pentru apărarea intereselor profesionale și militează pentru ridicarea prestigiului profesional al asistenților medicali. Are autonomie instituțională și își exercită atribuțiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni extraprofesionale. Practic, reprezintă o autoritate privind exercitarea profesiei de asistent medical, printre prerogativele sale numărându-se avizarea și reavizarea asistenților medicali, colaborarea cu Ministerul Sănătății la elaborarea normelor specifice și a reglementărilor privind profesiile vizate și asigurarea aplicării acestora, colaborarea cu instituţii, autorități și organizații la elaborarea standardelor de practică profesională, în vederea asigurării calității actului de îngrijire în unitățile sanitare, avizarea fișei postului, inițierea și susținerea programelor de informare, cunoașterea de către membrii săi a drepturilor profesionale, și multe altele.
„Suntem o echipă dedicată colegilor și deviza nostră este: profesionalism, pasiune, integritate, inovație”.
La nivelul filialei, organele de conducere sunt Consiliul Județean al O.A.M.G.M.A.M.R., Biroul Consilului Județean, Președinte.
Consiliul Județean este format din următorii asistenți medicali:
- Lungu Carmen – președinte, asistent medical generalist licențiat;
- Țugui Simona – Nicoleta – vicepreședinte, asistent medical generalist principal, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – secția ATI, coordonator zona Roznov;
- Patrașc Mihaela – vicepreședinte, asistent medical generalist principal, Spitalul Municipal de Urgență Roman – Dispensar TBC;
- Enache Roxana – Elena – secretar, asistent medical generalist licențiat, Serviciul de Ambulanță Județean Neamț;
- Butilică Iuliana – consilier județean, asistent principal pediatrie, coordonator zona Roman;
- Cojocariu Mihaiela – consilier județean, asistent medical generalist principal, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, coordonator zona Bicaz și Bisericani;
- Simionescu Irina – asistent medical generalist principal la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, asistent medical sef secția chirurgie plastică;
- Apreutesei Mirela – consilier județean, moașă principală, asistent medical șef secția obstetrică – ginecologie a Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț;
- Oborocianu Aura – Ana – consilier județean, asistent medical principal pediatrie, asistent medical coordonator Spitalul Orășenesc Târgu Neamț; coordonator zona Târgu Neamț;
- Onișoru Elena – consilier județean, asistent medical pediatrie principal;
- Oprea Maria – consilier județean, asistent medical generalist principal, asistent medical șef Spitalul de Psihiatrie “Sf. Nicolae” Roman;
- Burduja Florentina – consilier județean, asistent medical de laborator principal, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – Laborator anatomie patologică;
- Lemnaru Ioana – Marcela – consilier județean, asistent medical de farmacie principal Farmacia Ardealul.
Primii patru membri alcătuiesc Biroul Consilului Județean:
„Practic, suntem o echipă dedicată colegilor noștri asistenți medicali, profesioniștii din echipa medicală. Colaborăm foarte bine ca echipă, comunicăm și punem în practică proiectele ce urmăresc dezvoltarea acestei profesii nobile, cea de asistent medical. Dacă vreți, aceasta este viziunea echipei din Neamț, cu accent pe dezvoltarea profesiei, pe perfecționarea abilităților de îngrijire, a abilităților de comunicare, compasiune și empatie”, adaugă președintele Carmen Lungu.
Filiala Neamț include peste 7.000 de membri înregistrați, dar numai 3.700 au primit aviz de liberă practică pentru acest an, aceștia fiind cei care profesează efectiv. „Noi suntem reprezentantul asistenților medicali din întreg județul în relațiile cu autorităţile și instituțiile guvernamentale și neguvernamentale, interne și internaționale. O.A.M.G.M.A.M.R. Neamț poate colabora cu organizații similare din alte țări în interesul asistentului medical. Ca și noutate, ce am implementat de când am devenit președinte, a fost încheierea unui contract de colaborare cu un avocat, doamna avocat Anca David, persoana care este alături de noi și de toți membrii filialei atunci când avem nevoie de informații din punct de vedere legislativ și judiciar, persoană care participă la ședințele de Consiliu Județean și la Comisia de etică și deontologie în cadrul O.A.M.G.M.A.M.R. filiala Neamt.
Anul 2024 este anul unui nou început, să fie anul asistenților medicali generaliști, a moașelor și asistenților medicali de excepție, dorim să îi punem în evidență pe colegii care excelează în domeniul profesional sau care au pasiuni spectaculoase în viața personală, pasiuni dedicate ființei umane. Anul 2024 va fi anul în care se vor face cursuri fizic dar si on-line, vor fi conferințe medicale de diferite teme care să ajute la performanța în exercitarea profesiei de asistent medical.
Constantin Brâncuși spunea: „A vedea departe este ceva, a merge acolo este cu totul altceva”. Noi, membrii Consilului Județean al O.A.M.G.M.A.M.R. filiala Neamț ne-am propus să îndeplinim obiectivele noastre ca echipă, ca organizație. Acțiunile sunt clădite pe principii ca profesionalism, muncă în echipă, transparență, consecvență, echitate, originalitate, imparțialitate, dar și recunoașterea meritelor, asumarea responsabilităților, îmbunătățirea continuă a performanțelor sau atitudini constructive.
Gabi SOFRONIA
2 comentarii
In Paris , conducerea primăriei a fost amendată pentru discriminare, întrucât conducerea avea în componență femei in procent disproporțional decat bărbați, aici la ordinul asistenților( substantiv masculin) nu e nici sămânța, anterior la conducere era nea Puiu….
Interesant….