La finalul lunii noiembrie, liderii sindicali de la nivel național precizau că se așteptau la respectarea prevederilor acestei ordonanțe, însemnând o creștere de 20% a salariilor (amănunte aici). În caz contrar, există posibilitatea de reluare de protestelor.
Edupedu a consultat un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor în care este prevăzută o creștere în două etape a salariilor din învățământ începând din 1 ianuarie 2024:
„Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”.
Prima reacție din sistem
Ionel Hociung, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ Neamț a declarat pentru Mesagerul de Neam: „Această informație a apărut deocamdată doar pe un site specializat, dar nu avem nici o confirmare oficială din surse sindicale, la nivelul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Miercuri, pe 13 decembrie, la București, va avea loc întâlnirea Colegiului Național al Liderilor din Federație. Acolo se va discuta și se va analiza ce vom face în perioada următoare, însă în principiu vom depune toate diligențele necesare astfel încât prevederile Ordonanței 57/2023 să se aplice în integralitatea lor”.
Rămâne de văzut dacă acest proiect va fi și cel oficial transmis sau dacă va suferi modificări și care va fi reacția sindicaliștilor.
M.N.
Foto: Imagine de la protestul profesorului din luna iunie 2023

Parteneri
Mesagerul Bacău „Super-eroul sigur-Misiunea: Alegeri Bune!”: polițiștii băcăuani lansează o nouă campanie pentru siguranța elevilor în noul an școlar
ZCH Micul detaliu din baie care schimbă tot
NewsEdge Așa arată viitorul? Cum e viața într-un loc cu 250 de centre de date. Taxe mai mici, școli noi și un zumzet care nu se oprește
BusinessEdge JT Grup Oil pune în funcțiune un terminal privat de produse petroliere. Capacitatea ajunge la 1 milion de tone anual


