Angajaţii Publiserv de la deszăpeziri au întâmpinat probleme, astă noapte, 7 spre 8 decembrie, în două zone ale oraşului Piatra-Neamţ: în Ciritei şi în apropiere de Ocol.
Pe străduţele adiacente din cartierul Ciritei, autoutilajele cu lamă şi sare nu au reuşit să intre din cauza mai multor maşini parcate aiurea care blocau accesul pe porţiuni mari. Abia în această dimineaţă angajaţii societăţii vor putea acţiona acolo, pe măsură ce oamenii pleacă la serviciu.
Pe strada Apusului din Piatra Neamț, în apropiere de zona cunoscută drept Ocol, paralel cu Drumul Naţional 15C, autoutilajele nu au reuşit să intre în această dimineaţă din cauza unor cabluri căzute pe carosabil. Un echipaj de la Poliţia Locală se află la faţa locului pentru supraveghere şi urmează să fie identificate provenienţa acestora, dacă sunt de curent electric sau de telefonie pentru a fi anunţată compania care trebuie să le repare.
În cartierul social Văleni, pe strada Ion Sergentu, a existat o solicitare din partea ISU Neamţ pentru că un echipaj SMURD nu reuşea să ajungă la un pacient, care necesita dializă, din cauza carosabilului impracticabil. Un echipaj a curăţat şoseaua şi paramedicii au reuşit să intervină.
Ofiţerul de serviciu de la DRUPO Neamţ informează că drumurile judeţene sunt accesibile, în condiţii de iarnă. Au fost împrăştiate materiale antiderapante pe porţiuni mari de drum, insistându-se pe DJ 156 A Tazlău-Roznov şi DJ 208 G Girov- Hanu Ancuţei unde exista riscul formării poleiului şi a gheţii pe anumite sectoare.
Angajaţii DRDP Iaşi supraveghează în continuare zona de pe DN 15 C, pantele de la Bălţăteşti unde aseară se formaseră coloane de maşini, nu sunt probleme deosebite în această dimineaţă. Pe principalele artere naţionale ce traversează judeţul au acţionat 35 autoutilaje, peste noapte şi au răspândit 384 de tone de sare şi clorură de calciu, de trei ori mai mult decât până acum.
Angela Croitoru
VIDEO: DRDP Iași
Foto: Publiserv