Ediția a doua a concertului caritabil de la Cinema Mon Amour din Piatra-Neamț, “Trei tenori ieșeni de Crăciun”, de vineri, 22 decembrie s-a dovedit a fi, din nou, un succes.
Tenorii Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă au încântat publicul care, la final, i-a aplaudat mai bine de un sfert de oră, în picioare, ovaționându-i. Iar tenorii i-au răsplătit cu un bis cântând “Jingle Bells”.
Filarmonica din Bacău “Mihail Jora”, care i-a acompaniat, s-a bucurat de conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, managerul Operei Naționale din București.
În public au fost personalități din toate domeniile și nu puteam să nu remarcăm faptul că primarul actual al municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea a stat lângă fostul primar Ion Rotaru.
De la concert nu a lipsit Moș Crăciun, care s-a salutat amical cu soliștii și care a spus că se află pe scenă pentru a face cu mâna publicului, din când în când, ca să le amintească că este Crăciunul.
Vorbind despre războaiele care zguduie lumea, tenorul Andrei Fermeșanu a punctat, în preambulul piesei “Happy Christmas (War is over!)” a lui John Lennon: „Pentru prima dată în mii de ani, Betleemul este aproape gol, iar concertul de Crăciun din Odessa nu s-a ținut!…”.
Nu au lipsit colindele românești, “Trei crai de la răsărit”,“Leru-i ler” și “Galbenă gutuie”, piesa de rezistență a lui Luciano Pavarotti – “Ave Maria”, dar și “Home for Xmas” . La final, înainte de bis, Andrei Fermeșanu a făcut o glumă, gustată de public, afirmând: “Am descoperit aici, în sală, un al patrulea tenor și îl invit pe primarul Andrei Carabelea să ni se alăture. Nu-i nimic dacă nu știți versurile, vă mărturisesc că nici eu nu le știu decât pe cele de la refren”.
O seară frumoasă, de ținută, care va rămâne mult timp în memoria publicului nemțean.
Reamintim faptul că banii adunați din biletele vândute vor fi donați tinerilor cu rezultate remarcabile la învățătură, dar cu posibilități materiale reduse. Pe holul cinematografului, Organizația „Ileana Crăciun” a realizat o expoziție caritabilă, jumătate dintre banii obținuți având aceeași destinație.
Angela Croitoru