Inspectoratul Școlar Județean Neamț anunță într-un comunicat de presă emis astăzi, 9 ianuarie, că 18 școli care au fost închise din cauza condițiilor meteo, vor putea relua de mâine cursurile.
Comunicatul integral îl puteți citi mai jos.
Vă informăm că, în județul Neamț, dintre cele 20 de unități de învățământ care, în data de 09.01.2024, au fost nevoite să suspende cursurile din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, 18 unități de învățământ pot relua, începând cu data de 10.01.2024, cursurile în condiții favorabile, autoritățile locale implicându-se în accesibilizarea drumurilor.
În cazul a două unități de învățământ se mai semnalează situații speciale:
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA FĂUREI are condiții de reluare a cursurilor, cu rezerva Structurii Climești, pentru care autoritățile locale încă fac eforturi ca drumurile să devină accesibile; vom monitoriza situația acestei structuri, la intervale de timp regulate;
- pentru ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA BÂRGĂOANI se fac încă eforturi de accesibilizare a căilor de acces spre unitatea de învățământ, aceasta menținând deocamdată cursurile suspendate.
M-am asigurat că toate microbuzele școlare au ITP valabil, obținut la timp, și că toate unitățile de învățământ sunt pregătite cu surse de încălzire funcționale și combustibili suficienți, oricare ar fi evoluția condițiilor meteorologice în următoarea perioadă.
Monitorizez atent situația elevilor navetiști, din zonele afectate, care au de parcurs distanțe semnificative de la domiciliu spre unitățile de învățământ la care sunt înscriși.
Cu stimă,
Inspector Școlar General,
Prof. Florentina LUCA-MOISE