Astăzi, 17 ianuarie, de la ora 14:30, are loc şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas, cea mai mare federaţie sindicală din sistemul sanitar. Întâlnirea de astăzi este importantă pentru că se va decide dacă va fi declanşată greva în luna februarie motiv pentru care printre participanție se numără şi premierul Marcel Ciolacu.
„Sunt prezentă astăzi, la Bucureşti, la Consiliu, avem pe ordinea de zi discuţii despre problemele sindicatului, măsuri organizatorice. Vom decide dacă vom declanşa greva în luna februarie, îl avem invitat special pe premierul Ciolacu. Dacă se va declanşa greva, bineînţeles că şi Neamţul va participa”, ne-a declarat Eva Ungureanu, preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Târgu-Neamţ.
În Neamţ se adună semnături pentru susţinerea grevei. Surse din conducerea federaţiei au declarat că greva generală va fi declanşată chiar dacă au fost deblocate posturi pentru angajarea în sistem prin cele două memoramdumuri – unul propus de Ministerul Sănătății pentru spitalele din subordine, și altul de Ministerul Dezvoltării pentru spitalele din subordinea autorităților locale – prin care au fost aprobate peste 7.600 de posturi la nivel naţional. Însă decizia finală va fi luată în această şedinţă. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de nivelul salarizării din sistemul sanitar.
În ultimele luni, au existat mai multe semne că sunt probleme în sistem. La începutul lunii decembrie anul trecut au avut loc proteste ale personalului TESA din SJU Piatra-Neamţ legat de salarizarea discriminatorie (detalii aici). Mari nemulţumiri sunt şi în rândul medicilor de familiei în legătură cu sumele ce le vor fi decontate de CNAS (detalii aici).
Angela Croitoru
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





