Zeci de percheziții au avut loc pe parcursul anului trecut în Neamț, procurorii DIICOT urmărind de cele mai multe ori traficul, consumul sau deținerea de droguri de risc și mare risc. Au fost acțiuni precum cea intitulată generic „Ziua Z”, când simultan anchetatorii din țară au descins în același moment, în mai multe județe, la sute de adrese, pentru a combate acest fenomen. În Neamț s-au înregistrat „recorduri” negre. O minoră de 16 ani a murit subit din cauza consumului de stupefiante, fiind primul deces din Neamț cauzat de stupefiante. În alt caz, a fost descoperită o plantație clandestină de unde anchetatorii au recoltat o cantitate impresionantă de droguri, peste 1,3 tone. Și exemplele pot continua cu un dosar în care s-au aplicat pedepse de aproape 50 de ani de închisoare cu executare, sau un altul unde un bărbat a fost condamnat la peste un deceniu de detenție, în urma acuzelor aduse de procurorii DIICOT. Acestea sunt cazurile care au ieșit în evidență pe parcursul anului 2023, cauze care au șocat opinia publică din Neamț și nu numai.
Deces din cauza drogurilor: 6 polițiști cercetați disciplinar



Ulterior, în spațiul public a apărut o înregistrare video din casa unde a avut loc tragedia. În prim plan este un polițist ce stă liniștit într-un fotoliu, în hol, și-și verifică telefonul, în timp ce în planul secund cadrele medicale aplică manevre de resuscitare tinerei aflată în ultimele clipe de viață. Dosarul este încă pe masa procurorilor DIICOT, dar dincolo de rezultatul anchetei, de ce se va întâmpla cu cei trei tineri puși sub acuzare sau de polițiștii cercetați disciplinar, acesta este primul deces din Neamț cauzat de consumul de stupefiante.
Cea mai mare captură de droguri din toate timpurile: „marfă” de 10.000.000 lei



Pedepse record pentru evaziune fiscală de 16.000.000 euro
Recent, un alt dosar instrumentat de DIICOT, din cauza acuzelor de constituire a unui grup infracțional organizat, a fost soluționat de magistrații de la Tribunalul Neamț. Cinci dintre inculpați au primit pedepse care însumează peste 47 de ani de închisoare, cele mai mari din ultima perioadă, pentru fapte similare. Misăilă Gheorghe Dan a fost condamnat la 11 ani și 10 luni, Vlasie Gheorghe la 7 ani de închisoare, Vlasă Ionuț Ciprian are de executat 10 ani de detenție, Trifan George la 11 ani și 6 luni de închisoare, iar Mihai Stan are o pedeapsă de 7 ani de detenție, toate cu executare. Ei trebuie să achite către Agenția Națională de Administrare Fiscală diverse sume de bani, cea mai mare parte a prejudiciului fiind achitat deja. Pentru alți acuzați a intervenit prescripția sau au fost achitați. Este vorba de Ciobanu Liviu Ioan, Dăscălescu Mircea, Trifan Vasile, Gheorghe Eugen Cristian, Mihai Toma și Copoț Neculai. Decizia nu este definitivă. În actul de inculpare procurorii au vorbit de fapte ce au avut loc în perioada 2012-2015, în urma cărora fraudă în dauna statului ar fi fost de 16 milioane de euro. Grupul infracțional ar fi fost constituit de Trifan George și Trifan Vasile, ulterior fiind cooptați și alții. S-a urmărit construcția unor scheme complexe pentru obținerea de beneficii materiale prin evaziune fiscală și spălare a banilor. Totul a avut loc prin firme create sau preluate, direct sau prin interpuși, multe fiind folosite pentru emiterea către cei interesați a unor facturi fictive care să ateste nereal livrări de mărfuri sau prestări de servicii de valoare foarte mare. Facturile aveau drept scop diminuarea ilicită a bazei impozabile și implicit a sumelor datorate bugetului de stat și crearea unei aparente justificări a virării în conturile firmelor folosite a unor sume importante.
O altă pedeapsă aspră, de aproape 11 ani de închisoare, a primit un bărbat de 35 de ani, din Târgu Neamț. Acesta a fost încarcerat în penitenciar pe 19 ianuarie 2023, după ce a fost emis mandatul de executare a pedepsei de 10 ani și 8 luni pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de minori și trafic de persoane. Cercetările au stabilit că împreună cu alte persoane, nemțeanul ar fi recrutat victime, inclusiv minore, provenite din mediul rural. Din 2013, fetele au fost racolate din județele Iași și Vaslui, folosind clasica metodă lover-boy. Tinerele au fost duse la Londra, dar și în Germania, Austria și Elveția. Din banii obținuți de victime, acuzații au achiziționat apartamente în Iași, mai multe autoturisme de lux şi alte bunuri de valoare, în special bijuterii, dar au înființat și o casă de amanet, pentru a păstra aparența de legalitate a câștigurilor astfel obținute. În același scop au fost înființate firme-paravan, o societate de curățenie, una de intermediere vânzări autoturisme şi două spălătorii auto. Rețeaua a fost destructurată de procurorii DIICOT în septembrie 2017.
Gabi SOFRONIA




