Familia de doctori Adrian și Carolina Udrea a inaugurat astăzi, 23 februarie, primul spital de oncologie privat Medisprof Cancer Center, pe strada Arcului din Piatra-Neamț, în sediul fostei Școli de Șoferi Amatori.
“Echipa pe care o avem aici va beneficia de experiența noastră personală și profesională de peste 20 de ani. Calitatea serviciilor este recunoscută și internațional. (…) Când am deschis, în 2010, am avut un mic spital de șase paturi în Cluj și uitați unde suntem astăzi, cu un centru mare în Cluj care oferă foarte multe servicii de oncologie, radiologie, imagistică, la domiciliu, foarte multe lucruri. Deci, efectiv, noi am crescut organic. Asta spune foarte multe despre faptul că noi suntem, într-adevăr pe pacienți și pe calitatea serviciilor care le oferim”, a spus directorul medical al spitalului, dr. medic primar oncologie Adrian Udrea.
Invitații au fost conduși, în grupuri, într-un tur al centrului chiar de către dr. Carolina Udrea, care este născută în comuna Ceahlău, județul Neamț și de către alte cadre medicale din spital. Mâine, 24 februarie, va avea loc Ziua Porților Deschise, eveniment în cadrul căruia orice persoană care dorește să viziteze spitalul și să afle mai multe informații este așteptată începând cu ora 12:00.
La inaugurare au participat, în calitate de invitați, Daniel Harpa, președintele PSD Neamț, primarul orașului Andrei Carabelea, prefectul Adrian Niță, deputatul USR Iulian Bulai, Vasile Asandei, președintele ADR Nord-Est, viceprimarul Marius Irimia, omul de afaceri Șerban Strătilă, consilieri locali și județi, medici și alte cadre medicale din Piatra-Neamț și Cluj. Invitatul special a fost Andaro Rogado, președintele Fundației Eco, care grupează 30 de spitale publice și private din Spania.
Realizat după modelul celui din Cluj-Napoca, inaugurat în 2017, spitalul și clinica privată dețin certificarea americană Quality Of Oncology Practice. Capacitatea spitalului este de 22 de paturi pentru pacienți oncologici și oferă servicii medicale decontate de CAS în regim de spitalizare de zi in domeniul oncologie medicală care cuprind: consultații, investigații, stabilirea diagnosticului, tratamente medicale, din pachetul de bază, dar și servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu, cuprinse în pachetul de bază și în pachetul minimal, pentru specialitatea oncologie medicală – cu servicii conexe de psihologie clinică și respectiv pentru specialitatea radioterapie. Totodată, pacienții pot beneficia aici și de servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile paraclinice-radiologie și imagistică medicală, cuprinse în pachetul de bază de computer tomograf.
Angela Croitoru
Un comentariu
La inaugurare ar fi trebuit să participe medici și alte categorii de beneficiari sau oricine în afară de politicieni aflați în campanie. Au ales, din păcate să invite politicieni. Păcat! E o investiție extrem de necesară pentru Neamț, dar să inviți nefolositoarea clasă politică reprezentată de Harpa, Carabelea, Niță, Bulai etc e o mare greșeală. Toți au postat mesaje despre investiția privată și necesitatea ei, în condițiile în care banii sunt privați iar profitul îl vor încasa de la populația îmbolnăvită de neajunsuri dar și de minciunile politicienilor. Mai aveau să spună că investiția s-a făcut în mandatul și cu contribuția lor. Și să aleagă sloganul “PSD vindecă cancerul”. Rușine!