O investiție privată de aproximativ 1.000.000 de euro urmează a fi demarată în viitorul apropiat. Este vorba despre un proiect al SC DORNA MEDICAL SRL din Vatra Dornei, care a făcut o solicitare către primăria și spitalul orașului Târgu-Neamț, în vederea închirierii unui spațiu (200 mp) și a instalării a două echipamente de radiologie și imagistică medicală de înaltă performanță, tomografie computerizată (CT) și rezonanță magnetică nucleară (RMN).
În ședința Consiliului Local de joi, 29 februarie, a participat și doamna Tatiana Ciuntu, directorul general al Dorna medical, alături de dr. Alexandru Patrașcu, managerul spitalului orășenesc, care au informat aleșii locali despre investiție.

Răspunsul primăriei a fost unul afirmativ, prin vocea viceprimarului Vasile Apopei, care a transmis că este o investiție binevenită, urmând să se identifice un spațiu adecvat pentru cerințele impuse de instalarea echipamentelor medicale necesare.

SC Dorna Medical SRL va avea obligația să suporte toate cheltuielile ce decurg din amenajarea spațiului care va fi pus la dispoziție de către spitalul orășenesc. Contractul de închiriere se va face pe o perioadă de 15 ani iar managerul general Tatiana Ciuntu și-a exprimat dorința de a fi încheiat un contract de colaborare cu spitalul pentru serviciile de radiologie și imagistică medicală cu Dorna Medical, în scopul de a asigura accesul pacienților spitalului la aceste servicii de diagnostic de înaltă calitate.
Trebuie menționat că spitalul Târgu-Neamț deservește o populație de aproximativ 100.000 de persoane iar această investiție este mai mult decât binevenită. (C.T.S.)
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital





