Dus la Timișoara să aranjeze electoral apele lui Simonis și Grindeanu, în bătălie cu sasul rău de la USR, Marcel Ciolacu ot Buzău, prin voia sasului bun, prim ministru al României, a reușit să își arate respectul față o întreagă regiune de unde s-a îndestulat electoral partidul său: Moldova. Întrebat despre autostrada care leagă Moldova de București, doctul prim ministru și-a etalat cunoștințele de geografie administrativă, spunând că Buzăul nu este Moldova și apoi, ca un mitic tipic, zâmbind complice, a dovedit cât de mult ține la orașul său și la originea sa covrigărească, ceând să nu fie jignit, nedorind să fie asimilat cu vreun moldovean. Dacă vreți să vă convingeți încercați aici.
Nu s-a găsit pe malul Begăi nimeni să-i tragă o scatoalcă meritată sau măcar una prietenească și să-i spună ceva care să-i amintească despre originile lui Eminescu, Porumbescu, Creangă sau alți amatori moldoveni în țara profesioniștilor covrigari. Da măcar de-un Hrebenciuc putea să-i spună cineva, om care a dus social-democrația în spate, inclusiv pe cea din Buzău. Sforar adevărat, nu legători de ațe la covrigi. Că totuși mai are și respect față de unii moldoveni a dovedit Ciolacu la Piatra Neamț când a venit ca șef de partid și a stat în admirație în fața moldoveanului fugar Ionel Arsene, fugit după o condamnare definitivă, dar probabil că fostul șef al Neamțului avea suficiente argumente care să-l facă să fie iubit și respectat în ciuda originii sale.
În loc de alte cuvinte, decât (sic!) o întrebare, domnule prim ministru, la sensibilitatea dumneavoastră de vin de regiune inferior care merge perfect c-un covrig ars și sărat: cu un vot vă putem jigni la alegeri?
Sau refuzați, că e de la Moldova?
Valentin Bălănescu
Un comentariu
MITOCANUL COVRIGAR !!