Ultima săptămână din Postul Mare este denumită Săptămâna Mare. Este o perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, plină de tradiții și obiceiuri religioase și populare. „Cine moare în Săptămâna Mare dinaintea Paștelor, sufletul lui se duce în iad, căci raiul e închis”, este doar una dintre multele credințe culese în revista „Ion Creangă“, 1919. În plină Săptămână a Patimilor, când vremea este schimbătoare, străbunicii noștri spuneau că acum se întorc sufletele morților, se deschid mormintele, iar Mântuitorul Isus Hristos este trădat, chinuit şi ucis. După trei zile de haos şi întuneric, se înfăptuiește miracolul Învierii Domnului, urmat de actele de purificare din Săptămâna Luminată. În toată această perioadă creștinii ortodocși pregătesc cozonacul, pasca, ouăle roșii, sacrifică miei, îngrijesc mormintele, aprind lumânări, iar din bătrâni se credea că animalele vorbesc şi locurile unde se află îngropate comorile, ard. Se spunea că la Paște este singurul moment din an când „se aude toaca din cer”. Sunetul de toacă este cel al înnoirii, al reînvierii şi al nemuririi. Toaca îndepărtează diavolul, alungă ispitele, purifică locul în care sălășluiește duhul lui Dumnezeu.

Credințe în Joia Paștelui

Prin multe sate se spunea că în Joia Paștelui morții vin pe la vechile lor locuințe, unde stau până la Moși sau Sărbătoarea Moșilor. Această zi este sâmbătă înainte de Rusalii sau Duminica Mare. Atunci, familiile lor dau de pomană, iar sufletele o împart. Bătrânii spuneau că morții pleacă cu colacul și cu oala pe care le-au căpătat. În acest răstimp, morții se așază pe streașina casei, unde stau până la întoarcere. Prin alte părți, În Joi Mari se făceau focuri pentru morți în curți pentru ca sufletele plecate să se încălzească și să aibă lumină. Umbla și credința că în Joia Mare se face foc, pentru că Domnul Hristos, când fugea de jidani și de necuratul, de la foc la foc fugea, și numai așa a scăpat de Iuda necuratul, iar jidanii nu se puteau apropia de foc.

Obiceiuri în Joia Mare

Joia Mare este considerată de mare ajutor sufletelor celor plecați dintre noi. Acum se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. Focurile aprinse în Joia Mare (din Săptămâna Patimilor) prin curțile oamenilor, înainte de a cânta cocoșii pentru a treia oară, simbolizau focul unde a fost oprit Apostolul Petru, când s-a lepădat de Iisus, înainte de a cânta cocoșul pentru a treia oară. Acest obicei era specific zonei Moldovei. În Joia Mare se prăznuiește spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taina, rugăciunea din grădina Ghetsimani și vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. În unele zone se vopsesc ouăle roșii.

Obiceiuri în Vinerea Mare

Vinerea Mare sau Vinerea Paștilor mai era cunoscută și ca Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor. Este considerată o zi de mare doliu a întregii creștinătăți, deoarece în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. În Tradiția Bisericii este zi aliturgică, pentru că Sfânta Liturghie reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului. În seara acestei zile se oficiază Denia Prohodului Domnului. Era cunoscută ca Vinerea Seacă, pentru că bătrânele de altădată posteau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafură de la biserică. După cântarea Prohodului Domnului există tradiția să se înconjoare de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este așezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări și jelesc morții. La sfârșitul slujbei, era obiceiul ca preotul sa împartă florile aduse pentru a fi sfințite, care erau considerate a fi bune de leac. În unele zone există obiceiul ca, întorși de la biserică, oamenii să ocolească  de trei ori casa și celelalte acareturi, ținând în mână lumânările aprinse, pe care le-au adus cu ei. Apoi făceau semnul crucii, cu fumul lumânării, fie doar pe pragul de sus al ușii de intrare în casă, fie și pe pereții din cele patru laturi ale casei, pentru ca aceasta să fie ferită de foc.

Cum trăiau țăranii Vinerea Paștelui sau Vinerea seacă

Vinerea Seacă, din Săptămâna Paștelui, îi mai zicea și Vinerea Mare, deoarece în acea zi sunt cuprinse toate vinerile unui an întreg, scria etnologul Th. Speranția. Astăzi, gospodinele vopseau ouăle roșii și se pregăteau pasca. Ouăle se făceau vineri, dar în funcție de zonă și joi sau sâmbătă. Aceasta deoarece exista credința că Iisus a vărsat sângele său pe cruce vineri. Prin unele zone nu se colorau ouăle, fiindcă morții le găsesc seci pe lumea cealaltă. Există și numeroase legende despre ouăle roșii. Se spunea că, după ce a născut Maica Domnului pe Iisus Hristos, jidovii voiră numaidecât să pună mâna pe ea și pe fiul ei, pentru ca să le curme firul vieții. Maica Domnului, auzind despre aceasta, Îl luă pe fiul său în brațe și prinse a fugi cu el încotro o duceau ochii și picioarele. Jidovii, după dânsa, și cât pe ce s-o ajungă. Maica Domnului însă, ca să n-o poată prinde, a vopsit ouă roșii și le aruncă în urma sa jos. Jidovii, ajungând la ouă și văzând că sunt roșii, se opreau, le ridicau de jos, se uitau la ele și nu se puteau mira destul de frumusețea lor. Și așa scăpă de ei Maica Domnului. Despre datina coacerii păștii, bătrânii de prin sate povesteau celor care stăteau să-i asculte că, după ce a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului a fost cea dintâi care a făcut ouă roșii și pască. Și Ea mergea, iar fiecărui om pe care îl întâlnea îi zicea: „Hristos a înviat!“ și-i dăruia câte un ou roșu și câte o păscuță. Și de atunci au început apoi oamenii a face ouă roșii de Paști. Cei bătrâni ajunau. Joia Mare și Vinerea Frumoasă le țineau ca să le meargă bine, să aibă belșug în casă și să le ajute Dumnezeu la toate cele bune. În Vinerea Paștilor, fetele mai îndrăznețe se suiau fetele în clopotnița bisericii și sunau clopotul, ca să crească cânepa.

Cum era serbată Sâmbăta Paștelui

Momentul deosebit al facerii păștii, care în unele sate se făcea cu o zi înainte, are și semnificații magice. Cea mai răspândită formă care i se dădea pascăi este cea rotundă, pentru că se zice că rotunde au fost scutecele cu care a fost înfășat pruncul Iisus. Ea mai poate fi dreptunghiulară, pentru că și mormântul în care a fost înmormântat era pătrat sau dreptunghiular. Cozonacii, mai ales cei de formă alungită, se făceau pentru că sicriul în care a fost îngropat Iisus a avut această formă. Se spunea că prin frământarea aluatului, căruia i se dădea forme care trimiteau la nașterea lui Iisus, fie la moartea Lui, femeia capătă astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebită. Bărbații în vârstă șopteau în bărbi „dacă ar ști ea ce putere are!“. În seara din Sâmbăta Mare este Ajunul Paștelui. Toți cunoșteau că este noaptea când se deschid cerurile, când ard comorile și când, în general, miracolele și magia se împletesc cu viața omului. Femeia numai o dată în an poate să bată bărbatul: în Sâmbăta Paștelui. Când ar ști ea ce putere are atunci! Dar ce folos că are mult de lucru și n-are când!

Superstiții în Sâmbăta Paștelui

Femeile vorbeau prin gard că din anafura de la Paști, din crucea paștei, a făcut Dumnezeu, în Sâmbăta Paștelor, atunci când se coace pasca, toate florile, toate semințele câte sunt, toate pâinile. A sfărâmat crucea mărunt și a aruncat în patru părți și peste toată lumea au răsărit ierburi, flori, copaci, gâze, vietăți. Cojile de ouă cu care se face Paștele să le dai pe vale pe apă, ziceau unele babe, ca să se ducă să deie de știre și Blajinilor că sosesc Paștile. Se dau cojile de ouă pe apă și de Paștele Blajinilor se înfruptă din acele coji cei care au murit spânzurați sau înecați, spunea o altă credință din popor. Dacă pomii nu rodeau,  femeile mergeau cu mâinile mânjite de aluat și le ștergeau de pomi, în sâmbăta Paștelui, când se pregăteau cozonacii, crezând că așa copacii vor rodi. Se crede că în noaptea de Sf. Paști, pe la miez de noapte, se deschide în fiecare an cerul. De aceea trebuia privegheat în noaptea aceea și, dacă vedea cineva cerul deschis, apoi primea de la Dumnezeu tot ce ar cere. În seara de Paști și de Sfântul Gheorghe se duceau oamenii la pândă pe câmp, căci credeau că atunci ard comorile. Cine pândea putea să devină foarte bogat. Dacă comorile ardeau de cu sară până la miezul nopții, se spunea că sunt comori răle, stăpânite de necuratul. Iar de ardeau de la miezul nopții până în zori de ziuă, erau considerate curate și halal de cel ce le găsește, că are cu ce trăi în ticnă.

Obiceiuri și tradiții de Sfintele Paști

În noaptea Învierii Domnului este obiceiul de a ține în mână lumânări aprinse pe toată durata slujbei religioase. După slujbă, fiecare se întoarce acasă cu această lumină și, înainte de a păși peste pragul ușii, se închină și stinge lumânarea de pragul de sus al ușii, sau, după ce au intrat în casă, de grindă, afumând sub formă de cruce locul în care stinge lumina. După numărul acestor cruci se poate socoti numărul anilor de când a fost făcută casa sau câți ani s-a viețuit în ea. În ziua de Paști, bătrânii noștri cum te sculau, se uitau în cofa cu apă, că vadă bine peste an. Când veneau băiețandrii și fetele mari, la Paști, de la biserică se uitau în fântână, ca să fie ca apa de frumoși tot anul. În dimineața acestei zile, până a nu răsări soarele, oamenii se duceau la râu sau la o apă din apropiere și se scăldau, astfel ca nimeni să nu-i vadă când, cum și unde s-au scăldat. Ei făceau aceasta având credința că se curăță de toate bolile și răutățile, de toate aruncăturile, făcăturile și uriciunile și mai credeau că peste an vor fi scutiți de boli, se vor face iuți, sprinteni, ușori, harnici, sănătoși și iubiți. Sosiți de la Înviere, toți membrii familiei se spălau într-un vas cu apă în care se afla, pe lângă apă proaspătă și curată, unul sau mai multe ouă roșii, câțiva bani de aur sau de argint. Oul se punea pentru ca oamenii să fie ușori, roșii și sănătoși ca oul, iar banii, ca să le meargă bine peste tot anul, să fie curați ca argintul și ca aurul și să aibă bani de ajuns. La Paști, cine mergea la biserică, își punea un ou roșu în sân, ca să fie totdeauna roșu la față.

Cum serbau moldovenii de altădată prima zi de Paște

În prima zi de Paști exista o credință că, de mâncai caș, vei fi alb la față tot anul. În ziua de Paști se spunea că este bine să aibă la prânz și pește proaspăt. Oamenii mâncau pește în ziua de Paște ca să fie iuți ca peștii tot anul. Alții, mai sfătoși strigau la masă să mănânci întâi pește sau pasăre, ca să fii ușor ca pasărea și vioi ca peștele. La Paști puneau de o parte și de alta a pragului casei glii de iarbă verde, ca tot anul să aibe în casă belșug și roadă bună. Usturoiul, ca să fie bun de leac, se sfințea de Paști, în blid, dimpreună cu smirnă, tămâie și busuioc. Cu tămâia, fetele se afumau când ieșeau la întâlnire, cu busuioc se frecau pe mâini, pe obraz, pe cap, pe trup, iar cu usturoiul își făceau cruce pe mănuși, pe tălpi, pe spate, pe piept. Moșnegii și babele se dădeau în ziua de Paști în scrânciob, ca să crească cânepa. Să ne amintim că în Vinerea Mare, fetele mai îndrăznețe sunau clopotul la biserică pentru a crește cânepa mare. Sigur, cânepa era materie primă pentru postav și pentru turta cu julfă. Legal!

”Mesagerul de Neamț” urează tuturor cititorilor săi Sărbători pascale binecuvântate!

Hristos a Înviat!