Nici nu a început, oficial, campania electorală și contrele politice se fac simțite, fiind momentul contestațiilor depuse la birouri electorale din Neamț. Este cazul a două formațiuni politice, PUSL și USR, ai căror candidați la Consiliul Local Roman au fost contestați.
În cazul candidaților PUSL, Laurențiu Dulamă spune că “ne-au contestat cei de la USR, ei au depus contestația la BEC Roman. Dar, am câștigat, prin hotărâre definitivă și la apel, pe 4 mai, unde Tribunalul Neamț ne-a dat câștig de cauză”.
Pe site-ul oficial al Biroului Electoral de Circumscripție al Municipiului Roman, apar două hotărâri, Hotărârea nr. 12 din data de 30 aprilie prin care toate candidaturile umaniștilor pentru Consiliul Local Roman sunt respinse, pe motiv că nu îndeplinesc condiția numărului minim de susținători și Hotărârea nr. 15 din 1 mai, în care cererea PUSL Roman de reanalizare este respinsă ca inadmisibilă.
În contradicție cu decizia Biroului Electoral Judecătoria Roman a decis că propunerile de candidaturi ale PUSL înregistrate la BECM Roman sunt corecte.
Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului Roman a depus apel, iar Tribunalul Neamț a respins ca nefondat acest apel. Drept urmare, candidaturile umaniștilor sunt acum considerate ca fiind legale și valabile.
Să nu uitam că USR-iștii arătau acuzator cu degetul spre PNL într-un comunicat de presă. USR-iștii au câștigat și ei cu tot cu cheltuieli de judecată în valoare de 5.500 de lei pe care contestatarul lor, Eduard Roca, trebuie să le achite.
Angela Croitoru