La ediția 2024 a concursului BANDA ASAP, concurenții din școlile nemțene au trimis nu mai puțin de 519 benzi desenate, de aproape trei ori mai multe decât competitorii din județul Sibiu. Premiile s-au împărțit între elevii celor două județe. Tema concursului a fost „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”.

Câștigătorii din județul Neamț au fost:
- Șc. de Artă „Sergiu Celibidache”, Mun. Roman / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Alessia Martinaș (12 ani), lucrarea ”Împreună oprim Poluarea” / prof. Lucian Mihăiță Oita;
- Șc. Gimnazială „Carmen Sylva”, Comuna Horia, Jud. Neamț / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Andra Căldărariu (14 ani), lucrarea ”2040. Curățenie de primăvară” / prof. Alexandru Chiriac Păduraru;
- N. „Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Teodora Ilinca Ghițescu (15 ani), lucrarea ”Eroina reciclării” / prof. Silvia Bortariu;
- Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman, Mun. Roman / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Andreea Daniela Cobuz (16 ani), lucrarea ”Spune nu plasticului” / prof. Cosmin-Nicolae Dosoftei;
„Sunt pasionată de artă și de benzi desenate. Am început să desenez încă din școala primară, iar benzile desenate au făcut mereu parte din viața mea. Datorită lor am învățat să citesc și să desenez, preferatele mele fiind „Garfield” sau „Pif și Hercule”, spune Teodora Ghițescu, elevă la C. N. „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț.

Programul “Armata Selectării Atente a Plasticului” (ASAP) este un program de responsabilitate socială care își propune conștientizarea tinerilor și schimbarea comportamentului adolescenților față de plastic, de la utilizare, până la colectarea separată și reciclare. Acesta a fost inițiat de retailerul Lidl România în parteneriat cu “The Institute”, un ONG care susține interesele societății civile.
Angela Croitoru




