Perioada după Paște și până la Înălțarea Domnului, care în acest an cade pe 13 iunie, reprezenta în mentalul popular de altădată un timp în care țăranii aveau de respectat reguli, credințe, superstiții. Reminiscența acestor vechi credințe încă se mai regăsesc prin unele cătune. După Duminica Mironosițelor, intrăm în a treia Săptămână după Paști. Calendarul popular consemnează sărbătoarea Caloianul. În a treia marți după Paști exista datina, mai în toate satele de la câmpie, ca fetele să se întâlnească dis-de-dimineață. Ele făceau un om de lut, care se numește Caloian. Îl puneau într-un sicriu mic sau pe o scândură, îl îmbrăcau cu haine, cu opinci și cu căciulă, împrejurul lui puneau coji de ouă roșii de la Paști, și fel de fel de flori. Nu lipsea busuiocul. Apoi, duceau acea păpușă de lut și o îngropau pe malul unei ape sau printre straturile cu legume, cu lumânări aprinse și boceau.
Primele trei zile de marți și de joi după Paște
Țăranii de altădată credeau că, așa cum nu poate exista o zi fără soare pe cer, pentru că ar dispărea lumea, tot așa o casă nu poate rămâne fără foc în vatră, pentru că viața ar dispărea din ea. În limba română avem trei cuvinte vechi care numesc locul unde se făcea și se mai face foc în casă și în curte: vatră, țest și cuptor. Se credea că primele trei marți și trei joi după Paști trebuie sărbătorite pentru a proteja ogoarele de grindină. Se țineau trei zile de marți după Duminica Tomei. Aceste zile erau cunoscute ca Marțea mânioasă. Se credea că cine lucrează în aceste zile se bolnăvește de epilepsie. Prin unele zone se confecționau țeste (capete) și apoi le călcau în picioare. Exista superstiția că în acest fel diavolul este calcat în picioare. Câte țeste erau distruse, atâția diavoli mor, scria etnologul Th. Speranția. Prin unele zone, acest ritual era ținut doar de femei. Pentru început, femeile începeau cu un praznic cu mâncări și băuturi, doar între ele. Apoi aduceau pământ puțin nisipos, îl amestecau cu baligă și apă, îl băteau cu prăjinile și-l calcă cu picioarele bine. Îi dădeau forma unei pălării mari găunoase. După ce se usca la soare două-trei zile, această formă hidoasă era folosită la copt mălai ori pâine. Într-o legendă culeasă de Th. Speranția, se povestea că în această zi se dăduse femeii voie a-și bate bărbatul. Dar femeia l-a bătut așa de tare, că Dumnezeu, de teamă să nu-l omoare, i-a luat acest drept. Femeia, obișnuită a-și bate bărbatul în acea zi, a început a bate pământul muiat în apă (lut), din care a făcut țeste.
Sfinții împărați Constantin și Elena
Sfântul Împărat Constantin a fost fiul împăratului Constantius Chlorus și al Elenei. El s-a născut la 27 februarie 272 d.H., în cetatea Naissus (astăzi, Nis, în Serbia). În ziua premergătoare luptei cu Maxențiu, în anul 312 d.H., împăratul Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă și o inscripție: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). În noaptea care a urmat, împăratul a avut un vis în care Hristos l-a îndemnat să însemneze cu crucea toate steagurile armatei sale. Va urma ziua luptei, în care Maxențiu este biruit și se îneacă în Tibru, iar Constantin va intra triumfător în Roma. La puțină vreme după aceea, în 313 d.H., Constantin emite Edictul de la Milan, care va pune capăt persecuțiilor, garantând libertatea credinței creștinilor. Sfinții Constantin și Elena sunt considerați în Calendarul popular, părinți ai sfintei cruci. Amintim ca în vremea împăratului Constantin s-a ținut primul Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325 d.H. Amintim că în cadrul acestui Sinod, convocat de împăratul Constantin, s-a stabilit intervalul în care creştinii ortodocşi vor serba Învierea Domnului. Astfel, sărbătoarea cade în prima duminică de după luna plină a echinocţiului de primăvară, dar, restrictiv faţă de Paştele catolicilor, și nu odată cu Paştile evreilor.
Obiceiuri la început de vară
În calendarul popular, praznicul sărbătorii Sfinților Constantin și Elena era considerat începutul verii. În această zi păsările de pădure își învață puii să zboare. Țăranii și mai ales orășenii de altădată care doreau să lucreze în această zi, erau avertizați că li se vor arde bucatele la câmp. Sărbătoarea mai era ținută pentru a preîntâmpina distrugerea holdelor și a strugurilor de către păsările cerului. Prin unele sate, gospodinele țineau ziua pentru ca uliul să nu le mănânce puii. Tot prin tradițiile transmise de la o generație la alta, aflăm că păstorii hotărau în această zi, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cine va fi baci şi unde vor fi făcute stânele. Totodată, laptele de la oile fiecăruia este măsurat şi cantitatea este însemnată pe răboj. Pe la unele stâne se făceau ritualuri pentru apărarea stânelor şi ciobanilor de forţe malefice. Unul dintre acestea este cunoscut și astăzi, „Focul Viu”. Alungarea vrăjitoarelor care fură sporul laptelui se făcea prin strigăte şi zgomote puternice. Se mai credea că, pentru a avea sorţi de izbândă în orice încercare, este bine ca în această zi să se împartă cruciulițe tuturor cunoscuților.
Tradiția sărbătorii Sfinții Împărați
În credințele populare ale străbunicilor noștri s-au cristalizat câteva care fac referire la sfinții ce veghează asupra liniştii, bunăstării şi sănătăţii familiei, având specializări stricte. De exemplu, Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt patronii familiei în toată Moldova, Sfânta Varvara şi Sfântul Sava apără copiii de bubat, Sfântul Haralambie este ţinut împotriva ciumei, Sfinții Andrei, Petru şi Filip sunt patronii lupilor, iar Sfinți Împăraţi Constantin şi Elena veghează asupra sănătății și sporului păsăretului de curte, iar Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul pot trimite grindină şi ploi abundente dacă nu sunt cinstiţi cum se cuvine.
Constantinul Puilor
Dacă studiem Gromovnicul din bătrâni, observăm că praznicul Sfinților Împărați era consemnat finalizarea ciclului înmulțirii păsărilor, început la Dragobete. Acum, puii păsărilor încep să zboare singuri. Din acest motiv, ziua mai este numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Era considerată o sărbătoare dedicată păsărilor de pădure. În această zi nu se lucra nimic pentru a preveni distrugerea strugurilor de către grauri. Era o zi îndeosebi respectată de către podgoreni. Tradiția populară spune că toate semănăturile făcute după această zi se vor îngălbeni și se vor usca.
Superstiții despre grauri
În calendarul tradițional ziua este numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor, considerată a fi o sărbătoare dedicată păsărilor de pădure; pentru a preveni distrugerea strugurilor de către grauri, nu se lucra nimic în această zi, ea fiind respectată cu deosebire de către podgoreni; tradiția populară spune că toate semănăturile făcute după această zi se vor îngălbeni și se vor usca. Vestitori ai primăverii, graurii erau de cele mai multe ori alungați de către țăranii de altădată datorită pagubelor pe care le făceau pomilor fructiferi și viilor. În anii când căldura verii venea mai devreme și se coceau cireșele, graurii erau cei care le mâncau primii dacă nu erai atent și nu-i alungai periodic din copac. Prin unele zone erau apreciați de unii datorită faptului că mâncau gândacii dăunători culturilor. Pentru vechii celți, graurii erau păsări sacre. Când primăvara vezi grauri mulți zburând, e semn ca ai să scoți mulți pui de găina pe vară. În această zi se face fumegar, și încotro se abate fumul, întra-colo se credea că sunt și pui de graur.
